15 octombrie 2025Actualitate

Acord de cooperare între UMFST „George Emil Palade'' și Gulf Medical UniversityRectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a anunțat, marți, într-o postare pe Facebook, încheierea unui acord de cooperare cu Gulf Medical University (GMU) din Emiratele Arabe Unite.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș a făcut „un pas semnificativ” în consolidarea relațiilor academice internaționale, prin încheierea acordului Thumbay International Pathway Program cu Gulf Medical University (GMU) din Emiratele Arabe Unite.

„Documentul a fost semnat luni, 13 octombrie, la Târgu Mureș, de Dr. Thumbay Moideen, președinte fondator al Thumbay Group și al GMU, împreună cu reprezentanții UMFST George Emil Palade, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Târgu Mureș, în prezența delegațiilor ambelor universități. Acordul marchează începutul unei cooperări academice care oferă absolvenților programului Pre-Clinical Sciences de la GMU posibilitatea de a continua studiile clinice în programele de Medicină în limba engleză oferite de UMFST George Emil Palade”, a menționat Leonard Azamfirei, în postarea de pe Facebook, citat de Agerpres.

Distribuie acest articol!