
Asigurarea accesului la educație pentru copiii și tinerii din Ucraina veniți în România a constituit una dintre temele majore abordate în contextul întâlnirii de lucru a prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă cu delegația Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, condusă de Raouf Mazou, Assistant High Commissioner for Refugees for Operations.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă: „Sunt vremuri pentru solidaritate, curaj și umanitate. Războiul din Ucraina neprovocat, ilegal și crud, precum și criza umanitară ce-i urmează, arată că oamenii își unesc forțele pentru a ajuta la nevoie. Solidaritatea și umanitatea românilor, intervenția integrată a autorităților, a societății civile și a reprezentanților organizațiilor umanitare internaționale au dovedit că țara noastră a fost sprijin pentru cetățenii și poporul ucrainean. Continuăm asistența umanitară de urgență cu măsuri care să faciliteze integrarea socială a cetățenilor ucraineni care rămân pe teritoriul țării noastre. Copiii și tinerii vor avea acces la educație, iar persoanele care doresc să aibă un loc de muncă vor fi sprijinite. Toți refugiații vor avea asigurate servicii de sănătate.”
Reprezentantul UNHCR a felicitat Guvernul României pentru organizarea strategică și operațională pe care a dezvoltat-o într-un termen atât de scurt de la debutul crizei refugiaților și-a exprimat disponibilitatea de a implementa un sistem de asistență financiară a refugiaților din Ucraina, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și intenția de a sprijini logistic Departamentul pentru Situații de Urgență în situația unor afluxuri masive de refugiați din Ucraina.
Guvernul informează că, în cursul întrevederii, „șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a detaliat sprijinul și colaborarea operațională cu UNHCR la nivelul punctelor de trecere a frontierei, iar Mădălina Turza, Consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a subliniat importanța colaborării cu experții UNHCR în cadrul procesului de elaborare a măsurilor de integrare și protecție pe termen mediu și lung pentru Refugiații din Ucraina.
Guvernul României va continua colaborarea strategică cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și cu toți actorii neguvernamentali naționali și internaționali pentru a asigura un răspuns integrat la situația umanitară a refugiaților din Ucraina”.
Foto: Guvernul României





