Foto: dreamstime

Continuăm prezentarea co­mentată a profilului de formare al absolventului din învățământul preuniversitar, în acest nou articol făcând trimitere la prospectiv și autonom, din seria celor nouă atribute prioritare.

Dacă în articolele anterioare am integrat o serie de considerații având la bază reguli și principii enunțate de Immanuel Kant, René Descartes și Nicolae Stein­hardt, în partea a doua a articolului de față vom face referire la cele două concepte din dublă perspectivă – epistemologică și filosofică –, încheind cu câte un decalog dedicat fiecărui concept, care să adu­că valențe multiple asupra prospectivi­tății și autonomiei.

Prospectiv și autonom – abordări transversale la nivelul ariilor curriculare

A fi prospectiv, din perspectiva ariilor curriculare

O atitudine prospectivă presupune o gândire anticipativă, obișnuința de a analiza tendințe și de a dezvolta strategii pentru adaptare și inovare. În educație, dezvoltarea acestui atribut ajută elevii să își imagineze viitorul, să își dezvolte gândirea strategică și să ia decizii informate.

În cadrul fiecărei discipline, profesorii pot integra activități care să provoace ele­vii să anticipeze consecințele acțiunilor lor, să proiecteze soluții pentru probleme viitoare și să își construiască o viziune personală asupra lumii, permițând luarea unor decizii bune pe termen lung, acomodarea mai ușoară la schimbare, spre a fi privite ca pe oportunități, nu ca amenințări. Dezvoltând astfel de abilități, elevul va fi atent la alegerile pe care le face în alegerea parcursului educațional și privind o carieră viitoare, capabil de adaptare la noile tehnologii și, nu în ultimul rând, conturarea unei vieți împlinite.

Concluzii

Gândirea prospectivă este una dintre cele mai importante competențe pentru viitor, deoarece îi ajută pe elevi să își imagineze, să analizeze și să anticipeze schimbările care vor avea loc în societate, știință, tehnologie și mediul înconjurător. Aceasta presupune nu doar capacitatea de a prevedea scenarii posibile, ci și dezvoltarea unei mentalități flexibile, adaptabile și orientate spre soluții. Într-o lume aflată într-o transformare rapidă, este esențial ca elevii să învețe să gândească strategic și să își asume responsabilitatea pentru propriul traseu educațional și profesional. Integrarea gândirii prospective în toate ariile curriculare reprezintă o investiție valoroasă în dezvoltarea unei generații capabile să facă față provocărilor necunos­cute ale viitorului. Printr-o educație care pune accent pe explorare, inovație și viziune strategică, elevii pot deveni nu doar observatori ai schimbărilor/spectatori pa­sivi, ci adevărați creatori ai viitorului.

Dezvoltarea acestui atribut la elevi în­seamnă crearea unui mediu de învățare care să încurajeze reflecția asupra viitorului, luarea deciziilor informate și abordarea interdisciplinară a problemelor globale. Fie că este vorba despre analizarea tendințelor sociale, proiectarea unor soluții pentru provocările viitorului sau explorarea impactului tehnologiilor emergente, profesorii joacă un rol-cheie în modelarea unei gândiri anticipative și proactive. Prin metode de predare inovatoare, bazate pe scenarii, studii de caz și proiecte, cadrele didactice pot sprijini elevii în dezvoltarea unei viziuni clare asupra propriului viitor și asupra lumii în care vor trăi.

În concluzie, gândirea prospectivă este abilitatea care ne permite să formulăm întrebări esențiale despre viitor: „Cum va arăta lumea peste 10, 20 sau 50 de ani?“, „Ce impact vor avea alegerile mele asupra traseului meu profesional?“, „Cum pot contribui la progresul societății?“. Vom fi capabili și atenți să privim dincolo de prezent, să ne dezvoltăm autonomia în luarea deciziilor și să construim planuri realiste pentru atingerea obiectivelor personale și profesionale. Mai mult decât atât, ne ajută să ne formăm o atitudine de deschidere față de schimbare, să ne asumăm riscuri calculate și să fim pregătiți în a învăța continuu pe tot parcursul vieții.

A fi autonom, din perspectiva ariilor curriculare

Autonomia este un atribut esențial al absolventului de învățământ preuniversitar, contribuind la dezvoltarea capacității acestuia de a-și asuma responsabilitatea pentru propria învățare, de a lua decizii în mod independent și de a-și gestiona eficient resursele personale și informaționale.

Profesorul joacă un rol central în dezvoltarea autonomiei elevilor, acționând ca facilitator al învățării. Prin metode didactice interactive, precum învățarea bazată pe proiecte, cercetarea independentă și utilizarea resurselor digitale, elevii sunt încurajați să își asume responsabilitatea pentru propria formare, ținând cont că libertatea de a alege anumite teme de studiu sau metode de lucru stimulează la elevi motivația intrinsecă și inițiativa. De asemenea, feedback-ul constructiv și orientarea către reflecție personală îi ajută pe elevi să își dezvolte spiritul critic și capacitatea de autoevaluare.

Pe lângă aceste beneficii, autonomia elevilor trebuie gestionată cu atenție pentru a evita anumite riscuri. Uneori, o autonomie insuficient ghidată poate duce la supraîncărcare, lipsa organizării eficiente sau chiar demotivare. Nu toți elevii dispun, în mod natural, de abilități de autoreglare și planificare, iar profesorul trebuie să echilibreze libertatea cu sprijinul structurat. De asemenea, lipsa unui cadru clar de responsabilizare poate transforma autonomia într-o tendință spre superficialitate în învățare. Astfel, pentru ca autonomia să fie benefică, este esențial ca școala să ofere un mediu care să cultive atât independența, cât și sprijinul adecvat. Aceasta presupune o cultură a colaborării, în care elevii sunt încurajați să își exprime ideile, să lucreze în echipe și să își asume responsabilitatea pentru propriul parcurs educațional. Printr-o îmbinare echilibrată între libertate și ghidare, autonomia devine nu doar o competență academică, ci și o resursă esențială pentru viața de adult, pregătindu-i pe elevi pentru provocările unei societăți dinamice și complexe.

Concluzii

Autonomia este un pilon fundamental al educației moderne, permițând elevilor să își dezvolte competențele de învățare pe termen lung, capacitatea de luare a deciziilor și abilitățile de relaționare. Prin asumarea responsabilității pentru propria formare, elevii devin mai încrezători, mai adaptabili și mai capabili să navigheze complexitatea realităților contemporane. În plus, autonomia sprijină dezvoltarea unor competențe esențiale pentru viitor, precum gândirea critică, gestionarea timpului și luarea deciziilor informate. Educația orientată spre autonomie nu doar pregătește elevii pentru succesul academic și profesional, ci le oferă și instrumentele necesare pentru a se dezvolta ca indivizi echilibrați și responsabili într-o societate în continuă schimbare.

Școala, prin strategiile sale educaționale și prin rolul profesorului, are un im­pact crucial asupra formării acestei abilități, oferind oportunități de dezvoltare, dar și confruntându-se cu anumite riscuri.

Perspective epistemologice și filosofice privind conceptele prospectiv și autonom

Conceptele „prospectiv“ și „autonom“ au rădăcini adânci în epistemologie și în marile curente filosofice, de la iluminismul kantian până la viziunile contemporane asupra educației și dezvoltării personale, fiind importante în evoluția gândirii umane și a societății, precum și în construirea unui viitor bazat pe o educație care încurajează atât autonomia individuală, cât și gândirea prospectivă.

Prospectivitatea, privită drept capacitatea de a reflecta, anticipa și a construi viitorul, reprezintă un atribut esențial al inteligenței umane, fiind esențială în luarea deciziilor și în adaptarea la schim­bare. Pe de altă parte, autonomia, în sensul capacității individului de a acționa independent, pe baza propriilor valori și raționamente, a fost un subiect central în filosofia morală și politică.

Prospectivitatea reprezintă un proces cognitiv prin care oamenii își imaginează și planifică viitorul. Din punct de vedere epistemologic, acest proces implică atât raționamentul deductiv și inductiv, cât și intuiția și creativitatea. Filosoful pragma­tist John Dewey a susținut că „gândirea este un instrument al adaptării la mediu“ și că educația ar trebui să pregătească indivizii pentru viitor prin dezvoltarea unei mentalități flexibile și critice.

În același registru, un alt gânditor important, Gaston Berger, considerat părintele gândirii prospective, sublinia că aceasta este „arta de a face viitorul să se întâmple“. Această viziune pune ac­cent pe rolul activ al omului în modelarea viitorului, depășind simpla predicție/constatarea și trecând la acțiune concretă și bazată pe reflecție.

Filosofiile existențialiste, precum cea a lui Jean-Paul Sartre, au evidențiat im­­portanța alegerilor conștiente în conturarea viitorului, acesta considerând că „omul este condamnat să fie liber“, ceea ce implică responsabilitatea de a lua decizii care influențează atât viața personală, cât și societatea.

Autonomia reprezintă un concept fundamental în filosofia morală și politică, având implicații profunde asupra eticii, educației și democrației. Immanuel Kant a fost unul dintre primii filosofi care au argumentat că autonomia este esențială pentru moralitate, susținând că „au­tonomia voinței este principiul suprem al moralității“. Pentru Kant, individul autonom este cel care nu acționează conform impulsurilor exterioare, ci în baza rațiunii pure, ceea ce îi conferă demni­tate și responsabilitate.

În secolul XX, filosoful Isaiah Berlin a distins între libertatea pozitivă (capacitatea de a acționa conform propriilor va­­lori) și libertatea negativă (absența con­strângerilor externe). Astfel, autonomia implică atât libertatea de a alege, cât și responsabilitatea față de alegerile făcute, subliniind necesitatea educației și auto-­disciplinei.

De asemenea, psihologul Edward Deci, în teoria autodeterminării, a argumentat că autonomia este unul dintre factorii esențiali ai motivației umane. Po­­trivit acestuia, oamenii sunt mai implicați și mai productivi atunci când simt că acțiunile lor sunt alese liber, nu impuse.

Între șocul realității și cel al viitorului

Alvin Toffler, unul dintre cei mai im­­portanți futuriști ai secolului XX, a avut o contribuție esențială asupra înțelegerii relației dintre schimbarea accelerată, gândirea prospectivă și autonomia individuală. În lucrarea sa Șocul viitorului, Toffler a descris impactul rapid al tehnologiilor emergente asupra societății, precum și necesitatea ca indivizii să își dezvolte capacitatea de a anticipa schimbările și de a se adapta, susținând că viitorul aparține celor care pot învăța, dezvăța și reînvăța rapid, în funcție de noile realități.

În viziunea lui Toffler, educația tre­buie să devină un proces continuu, centrat pe autonomie și gândire critică. Cum într-o lume a schimbărilor rapide, autonomia nu mai este o opțiune, ea devine o necesitate. Învățarea nu mai poate fi un proces static, ci unul dinamic, bazat pe colaborare, inovație și flexibilitate. Prin urmare, viitorul depinde de capacitatea sistemelor educaționale de a stimula atât gândirea prospectivă, cât și autonomia individuală, permițând indivizilor să își construiască propriile traiectorii într-o lume incertă.

Astfel, un sistem educațional centrat pe aceste două concepte presupune încurajarea gândirii anticipative, autonomie intelectuală și colaborare. Elevii nu trebuie doar să acumuleze cunoștințe, ei trebuie puși în contexte prin care să își dezvolte capacitatea de a lua decizii informate, de a se adapta la schimbări și de a-și asuma responsabilitatea pentru propriul viitor.

Prin abordări precum ar fi învățarea bazată pe proiecte, educația interdisciplinară și dezvoltarea gândirii critice, generațiile viitoare vor fi mai pregătite pentru o lume complexă și în continuă schimbare. De altfel, în prezent, cercetarea educațională pune un accent tot mai mare pe dezvoltarea competențelor pentru viitor, iar printre cele mai recente direcții se regăsesc:

• învățarea personalizată și adaptivă, bazată pe inteligența artificială, care permite ajustarea conținuturilor educaționale în funcție de nevoile fiecărui elev;
• educația STE(A)M, care încurajează abordările interdisciplinare și creativitatea;
• gândirea critică și educația pentru media, esențiale într-o lume dominată de informații și dezinformare;
• învățarea prin colaborare globală, utilizând tehnologia pentru a conecta elevi și profesori din întreaga lume;
• dezvoltarea rezilienței și a mentalității de creștere, pentru a face față provocărilor viitorului marcat de incertitudine.

În încheiere, în ideea de a surprinde valențe ale celor două concepte, am apelat din nou la aplicația IA, ChatGPT, pentru a crea câte un decalog asociat fiecărui concept, având la bază citate ale unor personalități din trecut sau din prezent.

Decalogul prospectivității

1. Anticiparea viitorului – Alvin Toffler: Schimbările din viață ajută viitorul să ne invadeze prezentul.

2. Gândirea critică – John Dewey: Educația trebuie să pregătească indivizii pentru incertitudini.

3. Adaptabilitatea – Charles Darwin: Supraviețuiesc cei care se adaptează cel mai bine.

4. Curajul de a inova – Steve Jobs: Cei care sunt destul de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea sunt cei care o fac.

5. Responsabilitatea viitorului – Hannah Arendt: Acțiunea este cea care face lumea să existe.

6. Învățarea continuă – Socrate: Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.

7. Interconectivitatea – Edgar Morin: Viitorul trebuie gândit în mod sistemic.

8. Proactivitatea – Peter Drucker: Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l creezi.

9. Imaginația constructivă – Albert Einstein: Imaginația este mai importantă decât cunoașterea.

10. Viziunea de ansamblu – Aristotel: Întregul este mai mare decât suma păr­ților sale.

Decalogul autonomiei

1. Autodeterminarea – Kant: Autonomia este fundamentul moralității.

2. Libertatea de alegere – Isaiah Berlin: Libertatea pozitivă este capacitatea de a-ți stabili propriile scopuri.

3. Responsabilitatea personală – Jean-Paul Sartre: Omul este condamnat să fie liber.

4. Motivația internă – Edward Deci: Autonomia duce la motivație intrinsecă.

5. Autoreglarea – John Locke: O societate liberă se bazează pe indivizi autonomi.

6. Discernământul – Aristotel: Virtutea constă în alegerea corectă.

7. Gândirea critică – Karl Popper: Au­­tonomia necesită capacitatea de a pune sub semnul întrebării.

8. Autodezvoltarea – Michel Foucault: Autonomia implică construirea sinelui.

9. Refuzul conformismului – Henry David Thoreau: Mersul împotriva curentului este o datorie.

10. Autonomia colectivă – J.J. Rousseau: Libertatea individului se împlinește prin contractul social.

Marius AVRAM – profesor
Elisabeta-Ana NAGHI – profesor
Mirela POPESCU – profesor
Gabriel VRÎNCEANU – profesor

Articol publicat în nr. 63-64-65 al revistei Tribuna Învățământului