Peste 20.000 de cadre didactice au participat în anul școlar trecut la webinarele „Arta de a preda”. Acest program de formare se adresează cadrelor didactice din întreaga țară și este inițiat și susținut de Editura Art Klett. Fiecare întâlnire pe platforma Zoom reprezintă un spațiu real de învățare și colaborare între cadre didactice din întreaga țară, având posibilitatea să descopere idei aplicabile imediat la clasă, soluții practice și exemple din realitatea educațională.
În cadrul webinarului din 11 noiembrie, cadrele didactice interesate vor afla cum pot recunoaște semnele timpurii ale comportamentelor agresive, ce metode pot folosi pentru a interveni eficient și cum pot transforma clasa într-un spațiu sigur pentru toți elevii. Profesorii de liceu și gimnaziu interesați se pot înscrie până pe 11 noiembrie, accesând linkul https://bit.ly/42YaXbS. Dovada că webinarele „Arta de a preda” răspund în mod real nevoilor actuale ale școlilor din România este faptul că peste 95% dintre participanți le recomandă colegilor.
Celelalte webinare din luna noiembrie sunt: „Importanța jocului în procesul educațional” (13 noiembrie), dedicat profesorilor din învățământul preșcolar, înscrierile putându-se face accesând linkul https://bit.ly/4ntfKJB, și „Bullyingul şcolarilor mici” (18 noiembrie), dedicat profesorilor din învățământul primar, înscrierile putându-se face accesând linkul https://bit.ly/4nzbjwV.
În cadrul programului „Arta de a preda”, un spațiu special, de un interes aparte pentru profesori, îl ocupă problema bullyingului. Acestui fenomen îi este consacrat webinarul „O clasă fără bullying”, susținut de Andreea Abe Adebowale, psiholog clinician, psihoterapeut și supervisor, care se va desfășura luni, 11 noiembrie, de la ora 18:00, pe platforma Zoom, și este dedicat cadrelor didactice din învățământul liceal și gimnazial, indiferent de locul în care se află. Cadrele didactice interesate se pot înscrie accesând linkul https://bit.ly/42YaXbS, până pe 11 noiembrie 2025.
Webinarul își propune să depisteze semnele timpurii ale comportamentelor aggressive și metodele care pot fi folosite pentru a interveni eficient și pentru a transforma clasa într-un spațiu sigur, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Webinarele din seria „Arta de a preda” se adresează profesorilor care utilizează manualele Art Klett, dar sunt deschise – gratuit! – tuturor profesorilor de liceu și gimnaziu interesați de acest program modern de formare. Pentru toți cei interesați, înscrierile se pot face accesând linkul https://bit.ly/42YaXbS.
Programul „Arta de a preda” – spun organizatorii „Art Klett” – va continua și în 2026 cu o serie nouă de webinare care vor debuta după data de 15 ianuarie și și vor adduce în atenția profesorilor subiecte actuale, de maxim interes, și invitați de marcă din domeniul educației și al psihologiei.




