Ministerul Educației și Cercetării a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că îi va onora pe olimpicii internaționali, pe profesorii care i-au pregătit și unitățile școlare din care aceștia provin, prin stimulente financiare și printr-un eveniment dedicat, organizat la Palatul Național al Copiilor din București, în data de 3 decembrie 2025 (vom reveni cu informații suplimentare în apropierea evenimentului).
„Mă bucur că, în condițiile măsurilor de criză fiscal-bugetară, după securizarea bugetului pentru premierea elevilor cu media 10 la evaluarea națională și la bacalaureat, putem continua, la fel ca în anii trecuți, premierea olimpicilor internaționali, în aceeași logică financiară și educațională. Laureații competițiilor naționale au fost deja premiați financiar, odată cu încheierea acestora, astfel că, în evenimentul din data de 3 decembrie 2025, vom onora câștigătorii concursurilor internaționale. De asemenea, mă bucur că am reușit să extindem posibilitatea ca, până la reorganizarea burselor de performanță în condiții de stabilitate fiscal-bugetară, bursa de merit să fie oferită tuturor celor care au ultima medie care se înscrie în procentul de 15%, ceea ce crește șansa olimpicilor. Utilizarea rezultatelor obținute în aceste competiții la înscrierea la liceu/facultate rămâne valabilă ca în anii trecuți. Felicitări tuturor: elevi, profesori, unități școlare!”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, potrivit comunicatului de presă al MEC.
Ministerul Educației și Cercetării susține participarea loturilor naționale ale României la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare și a costurilor deplasărilor, diurnă aferentă zilelor de ședere, precum și organizarea și desfășurarea etapelor care precedă olimpiadele internaționale, mai precizează sursa citată.