Studenții vor marca debutul noului an universitar prin proteste în întreaga țarăAlianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat, miercuri, că, pe 29 septembrie, va marca debutul anului universitar 2025-2026 prin proteste în întreaga țară. Protestele sunt îndreptate împotriva „măsurilor de austeritate adoptate în educație, împotriva modului în care aceste decizii au fost luate și împotriva modului în care studenții sunt tratați, fiindu-le ignorate mesajele, rolul de parteneri în procesul decizional și nevoile de bază pentru a putea avea parte de un parcurs educațional decent”. 

„În ciuda tuturor demersurilor efectuate, utilizând inclusiv instrumente diplomatice, analize documentate și presiune publică, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic după demersurile studenților împotriva măsurilor din Legea Bolojan”, arată ANOSR în comunicatul său.

ANOSR amintește că „la începutul anului școlar, în data de 8 septembrie, am fost în stradă, alături de sindicatele din învățământ și de elevi, aflându-ne sub același sentiment de nemulțumire și împărtășind profunda dezamăgire față de deciziile de austeritate din educație”. Iar acele acțiuni au venit după altele, precum o reuniune a studenților de la Timișoara, din august, pe tema problemei fondului de burse, sub impactul Legii Bolojan – și aceea rămasă fără efect, mai precizează comunicatul prn intermediul căruia ANOSR anunță protestele din 29 septembrie.

Distribuie acest articol!