La aniversarea a 130 de ani, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ rămâne un reper al vieții academice și culturale românești, îmbinând valorile trecutului cu cerințele prezentului.

O punte peste generații: identitate și evoluție

Tradiție regală, misiune academică

Fundațiunea Universitară Carol I a luat naștere din dorința Regelui Carol I de a dezvolta învățământul, educația și cultura, prin „înființarea unui așezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultățile din țară, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă“. Acest deziderat al regelui a fost consemnat în cadrul scrisorii adresate la data de 3 mai 1891 sfetnicului său, generalul Ioan Emanoil Florescu, care la acea vreme ocupa funcția de prim-ministru al României.

Ulterior, prin intermediul Legii nr. 2264, publicată în Monitorul Oficial nr. 81 din 13/25 iulie 1891, Fundațiunea Universitară a fost recunoscută în mod oficial ca instituție de stat. Astfel, în același an, a fost demarată construcția clădirii proiectate de arhitectul francez Paul Gottereau, care urma să găzduiască una dintre cele mai importante instituții de cultură, educare și informare dedicate învățământului superior. Înălțarea edificiului cultural s-a finalizat în anul 1893, iar amenajarea acestuia a durat încă doi ani.

În data de 14 martie 1895, Regele Carol I a inaugurat Fundațiunea Universitară Carol I în prezența mai multor membri ai Familiei Regale, academicieni, reprezentanți ai Consiliului de Miniștri și personalități din mediul academic, precum „prof. univ. Nicolae Culianu, rectorul Universității din Iași, Ilie Bărbulescu și teologul Gh. Popescu“.

Datorită activității intense, Fundațiunea Universitară Carol I a devenit, în scurt timp, un instrument al promovării culturii și formării noilor generații de intelectuali. Totuși, spațiul de care dispunea la acel moment a devenit insuficient pentru numărul din ce în ce mai ridicat de utilizatori care îi treceau pragul. În consecință, între 1911 și 1914, sub îndrumarea aceluiași arhitect, a avut loc extinderea clădirii. Prin urmare, pe lângă clădirea din strada Wilson, s-au înălțat corpul central din Calea Victoriei și aripa din C.A. Rosetti.

Noua clădire, modern dotată, era formată din două săli de lectură somptuoase, două depozite și un amfiteatru de peste 500 de locuri, unde se desfășurau evenimente cultural-științifice, precum lansări de carte, prelegeri, cursuri și întâlniri care reuneau personalități din diferite domenii, atât din țară, cât și din străinătate. Printre acestea se numără ședințele Institutului de Literatură sau cele ale Institutului Social-Român, organizate sub îndrumarea lui Mihail Dragomirescu, respectiv Dimitrie Gusti, precum și Prima Conferință a bibliotecarilor, coordonată de Ion Bianu și Emanoil Bucuța.

Mai târziu, în data de 12 iulie 1948, instituția devine Biblioteca Centrală a Universității „C.I. Parhon“ din București (BCUB), prin intermediul Decretului nr. 136. În acest fel, BCUB începe să coordoneze bibliotecile filiale care deserveau facultățile Universității din București.

În urma reorganizărilor realizate în instituție, în 1963, BCUB devine Centru național de dotare cu publicații românești a celor 26 de lectorate românești înființate în străinătate, iar în 1976 biblioteca capătă statutul de „unitate de îndrumare și asistență metodologică pentru bibliotecile de învățământ superior“ din mai multe județe ale țării.

Din păcate, în timpul Revoluției din decembrie 1989, instituția este cuprinsă de un incendiu devastator, în urma căruia se pierd peste 500.000 de volume, hărți vechi, ex-librisuri și manuscrise originale ale mai multor autori români, precum Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc și Mircea Eliade.

Ulterior, cu sprijinul acordat de UNESCO, a fost reconstruită aripa distrusă în timpul incendiului, a fost reîntregit fondul de carte prin donații și schimburi inter-instituționale și a fost demarat un proiect de informatizare, implementat începând din 1994.

În anul 2001 a avut loc redeschiderea Sediului Central al Bibliotecii Centrale Universitare din București. Apoi, în data de 5 aprilie 2006, este publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului nr. 445, privind modificarea denumirii instituției în Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ (BCU „Carol I“).

Viziune managerială

În prezent, BCU „Carol I“ continuă misiunea începută de Fundația Regală Carol I, de a înlesni procesul de cunoaștere și de a contribui atât la dezvoltarea mediului academic, cât și a procesului cercetării, prin mai multe inițiative.

În primul rând, acest obiectiv este realizat prin intermediul resurselor info-documentare pe care BCU „Carol I“ le pune la dispoziția utilizatorilor – fie că sunt studenți, cercetători sau cadre didactice din învățământul superior. În al doilea rând, biblioteca contribuie la viața socio-culturală prin organizarea și găzduirea de expoziții, conferințe și lansări de carte. În al treilea rând, BCU „Carol I“ organizează periodic cursuri de formare profesională, adresate angajaților din domeniul biblioteconomiei.

În îndeplinirea misiunii sale, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ garantează tuturor utilizatorilor accesul la resursele și serviciile sale, pentru ca aceștia să își poată dezvolta în mod egal competențele.

Totodată, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ conștientizează faptul că nevoile utilizatorilor sunt în continuă schimbare. Din acest motiv, instituția se află într-un proces permanent de dezvoltare, atât a serviciilor oferite, cât și a parteneriatelor încheiate, având ca scop final transformarea într-un punct de referință pentru comunitate – un spațiu care încurajează libera exprimare, egalitatea de șanse și dezvoltarea sustenabilă.

În viitor, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ își propune să creeze și să susțină comunități centrate pe educație și știință și să continue procesul de digitalizare a serviciilor pe care le oferă, ținând cont de importanța dezvoltării sustenabile.

Colecții și acces deschis la informație

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ se remarcă printr-un fond documentar vast, care depășește două milioane de volume. Printre documentele valoroase se află manuscrisul Psaltirea în versuri, tradusă și versificată de Mitropolitul Dosoftei – singurul exemplar cunoscut din prima ediție, apărută la Uniev, în perioada ianuarie-martie 1673. Datorită importanței sale culturale și istorice, acest document a fost inclus în patrimoniul UNESCO în anul 2023.

Una dintre direcțiile prioritare ale BCU „Carol I“ este asigurarea accesului digital la resursele sale. Platforma Restitutio facilitează consultarea online a unui corpus amplu de manuscrise, cărți rare, presă istorică, hărți, imagini și materiale audio-video. Astfel, prin intermediul acestei platforme, resursele valoroase ale bibliotecii sunt accesibile oricui, de oriunde. În același registru se înscrie participarea bibliotecii în cadrul proiectului interinstituțional Lib2Life, dedicat digitizării și promovării online a documentelor de patrimoniu din mai multe biblioteci și instituții culturale. În plus, biblioteca face parte din consorțiul național Anelis Plus, care asigură accesul mediului academic la cele mai importante baze de date științifice internaționale, precum Science Direct FC, Cambridge Journals, Oxford Academic, Scopus și Clarivate Analytics.

Infrastructură, facilități și servicii moderne – un spațiu adaptat nevoilor actuale

BCU „Carol I“ a fost prima bibliotecă universitară din România care a adoptat informatizarea serviciilor de bibliotecă, dezvoltând o infrastructură digitală încă din 1994. Este important de menționat că, încă de pe vremea domniei Regelui Carol I, biblioteca se distingea prin dotările avansate de care dispunea: iluminat electric cu lămpi din bronz și aramă, fotolii englezești din piele, poștă pneumatică pentru distribuirea cărților, ascensor, sistem de ventilație și iluminare indirectă din plafon în amfiteatru.

Această orientare constantă spre inovare este consolidată în prezent prin demersuri menite să sporească accesul la informație. Un exemplu elocvent în acest sens este modernizarea infrastructurii IT, care a vizat trei componente esențiale: rețeaua Wi-Fi, rețeaua locală (LAN) și sistemele de securitate informatică. În plus, biblioteca a realizat tranziția la versiunea 6 a sistemului integrat Liberty, adaptat cerințelor actuale de eficiență și accesibilitate.

În ceea ce privește facilitățile oferite utilizatorilor, BCU „Carol I“ pune la dispoziție un cadru modern pentru studiu, cercetare și documentare. Instituția dispune de 11 săli de lectură cu o capacitate totală de 457 de locuri, o sală pentru microformate și 10 cabinete individuale de studiu. Mai mult decât atât, accesul la servicii este deschis nu doar membrilor comunității academice, ci și întregului public interesat, iar permisul de bibliotecă poate fi obținut inclusiv online, prin intermediul platformei ghișeul.ro.

Pentru a răspunde cât mai bine cerințelor specifice ale utilizatorilor, BCU „Carol I“ dispune de spații de lectură specializate, dedicate unor domenii și categorii de public bine definite. Astfel, Sala Profesorilor „Alexandru Tzigara-Samurcaș“ este destinată exclusiv cadrelor didactice, cercetătorilor și doctoranzilor; publicațiile din această sală pot fi consultate, la cerere, și în celelalte spații de lectură. În completare, Sala „Robert Schuman“ funcționează ca Centru de Documentare Europeană, unde utilizatorii au acces la materiale despre instituțiile Uniunii Europene, legislația comunitară și principalele politici europene.

Pe lângă serviciile tradiționale – referințe bibliografice, tururi de orientare și vizite documentare – biblioteca oferă și sesiuni gratuite de instruire online pentru utilizarea bazelor de date științifice.

Nu în ultimul rând, este de remarcat faptul că BCU „Carol I“ integrează principii de sustenabilitate în dezvoltarea sa, generând energie electrică verde prin cele 98 de panouri fotovoltaice montate pe clădirea bibliotecii. Această inițiativă reflectă angajamentul instituției față de un model de funcționare eficient energetic și responsabil față de mediu.

Angajament cultural și dialog internațional

Pe lângă rolul său academic, BCU „Carol I“ s-a impus ca un actor important în viața culturală a orașului. Începând cu 2011, biblioteca a devenit prima instituție de profil din România inclusă în circuitul Noaptea Muzeelor, oferind publicului larg acces la spațiile și poveștile sale într-un format interactiv și ac-cesibil. Tot în acel an, a fost lansat festivalul Strada de C’Arte – un eveniment anual care transformă biblioteca într-un spațiu de întâlnire al artelor, printr-un flux intens de manifestări desfășurate sub sloganul „bucuria culturii urbane“: concerte, lansări de carte, expoziții, spectacole de teatru, ateliere pentru copii și performance-uri, completate de întâlniri cu scriitori, dezbateri și tururi ghidate.

În prezent, calendarul cultural al BCU „Carol I“ cuprinde o gamă variată de evenimente – de la conferințe internaționale și colocvii academice până la expoziții tematice și manifestări dedicate diversității culturale, precum Les Jeudis de la Francophonie sau Ziua Autorilor Europeni – prin care instituția promovează dialogul intercultural și valorificarea patrimoniului cultural european.

În aceeași direcție, BCU „Carol I“ derulează și sprijină proiecte care pun în valoare atât patrimoniul național, cât și parteneriatele instituționale de anvergură, contribuind la conturarea unui cadru cultural deschis și dinamic.

Un exemplu relevant în această direcție este lansarea aplicației „Patrimonium“, organizată la BCU „Carol I“ cu prilejul primei ediții a Zilei Univer-sale a Culturii. Evenimentul a avut o dimensiune internațională și a reunit ambasade, instituții culturale de prestigiu și reprezentanți ai autorităților naționale. Aplicația, dezvoltată cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Asociația pentru Educație TEOFOR, Uniunea Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului și Muzeul Național al Literaturii Române, oferă publicului – în special tinerilor – o modalitate interactivă și accesibilă de a explora patrimoniul cultural imobil din România, direct de pe telefonul mobil.

Eveniment aniversar – 130 de ani de excelență

Pe 23 aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ a celebrat 130 de ani de existență printr-un eveniment aniversar dedicat valorilor culturale și educaționale care au definit istoria sa, încă de la inaugurarea din 14 martie 1895, sub domnia Regelui Carol I (1881–1914).

Evenimentul s-a desfășurat în Aula somptuoasă a bibliotecii, un spațiu deopotrivă rafinat și simbolic pentru cultura română și europeană, parte din impresionantul edificiu proiectat de arhitectul Paul Gottereau.

Sărbătoarea a reunit invitați de marcă – reprezentanți ai Academiei Române, Bibliotecii Naționale, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Culturii, Asociației Bibliotecarilor din România (ABR), Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), AGERPRES – alături de specialiști din domeniu și colegi din cadrul BCU „Carol I“.

Într-un cadru de reflecție și dialog, au fost abordate provocările și oportunitățile epocii digitale, subliniindu-se rolul esențial pe care bibliotecile îl joacă în încurajarea lecturii și formarea unui discernământ etic, atât de necesar societății contemporane.

Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“:

«Bună dimineața, Hristos a înviat!

Sunt extrem de emoționată la acest ceas de sărbătoare, într-o zi importantă pentru noi. Dragi prieteni ai cărții, ai bibliotecii, văd aici reprezentanți ai unor instituții care au un destin legat de carte, de cultură, de educație, de informație. Vă salut pe toți cu plecăciune și vă mulțumesc că ați venit astăzi, în Săptămâna Luminată, de Sfântul Gheorghe, de San Jorge, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, pentru a marca mai multe repere importante pentru noi.

S-au împlinit, în 14 martie anul acesta, 130 de ani de la inaugurarea acestei instituții. Sunt mândră să spun că, dintre aceștia, ultimii 15 ani i-am petrecut în fruntea bibliotecii. N-a fost deloc ușor, dar recompensa interioară mi-a dat, de fiecare dată, energia de a merge mai departe.

Văd în sală artiști, oameni de litere, oameni de matematică, logică, filozofie, medici, istorici, specialiști în IT, foști colegi angajați ai bibliotecii, colegi actuali – oameni care își fac din a deservi această nobilă casă, acest „palațo“, un titlu de glorie și un mod de viață. Sărbătorim astăzi 130 de ani de la înființarea unei instituții care nu doar că a rezistat timpului, dar l-a modelat în tăcere – prin fiecare pagină citită, prin fiecare gând care s-a născut în rafturile sale.

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ nu este doar un edificiu din ini-ma Bucureștiului, ci o inimă în sine – o inimă care bate pentru cunoaștere, pentru educație, pentru spiritul viu al unei națiuni. Există momente în viața unei comunități în care ne oprim din vacarm, din viteză, din agitație, din agendele pline, pentru a privi în urmă – nu doar ca un gest nostalgic, ci ca o recunoaștere a drumului parcurs. Acest moment aniversar este exact un astfel de prilej, în care ne întrebăm ce înseamnă o bibliotecă într-o epocă a internetului, a inteligenței artificiale, a acceleraționismului. Și poate că mai important este să ne amintim ce a însemnat ea până acum.

Înființată în 1895 la inițiativa Regelui Carol I, această bibliotecă a fost, încă de la început, parte dintr-un proiect național de modernizare prin cultură. Nu în–tâmplător, regele spunea: „Cultura este podul dintre trecut și viitor“. Biblioteca noastră a fost și rămâne unul dintre aceste poduri. De-a lungul istoriei sale, a fost martoră activă – chiar dacă tăcută – a marilor transformări prin care a trecut România.

A traversat două războaie mondiale, o dictatură comunistă, o revoluție și o tranziție către zilele noastre. A ars în 1989, dar a fost reconstruită – nu doar în ziduri, ci și în spirit. A fost locul unde s-au format elite și unde tinerii au descoperit, poate pentru prima dată, pasiunea pentru lectură, pentru cercetare și pentru gândirea critică. Nu este doar un spațiu – este, în mod esențial, un loc în care se construiește sensul.

Studenții vin aici nu doar pentru a citi, ci pentru a deveni, pentru a-și lustrui mintea și sufletul. Profesorii găsesc aici un partener discret, dar fidel. Cercetătorii își găsesc aici sursele, inspirația, liniștea. Biblioteca este laboratorul invizibil din spatele marilor idei.

Și totuși, ceea ce face această instituție atât de specială nu este doar trecutul său, ci capacitatea ei de a rămâne vie. Într-o epocă în care informația este la un click distanță, în care avem dopamina acestui click, BCU continuă să fie relevantă pentru că oferă mai mult decât acces – oferă profunzime, reflecție, gândire critică. A înțeles nevoia de digitali-zare, dar nu a uitat valoarea contactului direct cu textul, cu hârtia, cu acea densitate a reflecției care îți permite să te aduni, să te îmbogățești.

Biblioteca noastră organizează evenimente culturale, lansări de carte, expoziții, dezbateri, demonstrând că este un ac–tor cultural viu, nu doar o instituție de patrimoniu. A devenit un punct de întâlni-re între generații, între discipline, între tradiție și inovație. Bibliotecarul de astăzi nu mai este doar un paznic al rafturilor, ci un ghid printre hărțile cunoașterii. Iar biblioteca, în loc să fie un sanctuar închis, a devenit un forum, un ecosistem – cum se spune acum – în care ideile circulă liber.

Viitorul bibliotecii de această factură depinde nu doar de investiții în infrastructură, ci mai ales de încrederea noastră colectivă în educație. Într-o lume în care manipularea, superficialitatea și stimulii rapizi ne copleșesc, bibliotecile devin cetăți ale gândirii lente, ale discernământului, ale reflecției. Inteligența artificială poate genera texte, dar nu poate înlocui experiența profundă a lecturii, a conectării între idei. Iar instituția noastră are o misiune crucială în viitor: să educe nu doar intelectul, ci și discernământul etic; să cultive nu doar acumularea de date, ci mai ales înțelepciunea.

De aceea, este esențial ca această instituție să fie susținută, respectată, iubită. Ea nu aparține doar ministerelor, universităților sau specialiștilor – aparține fiecăruia dintre noi. Este parte din țesătura noastră culturală și identitară.

În încheiere, aș vrea să revin la un citat pe care îl știe toată lumea – al lui Borges: „Îmi imaginez Paradisul ca pe o bibliotecă“. Deși mie îmi place foarte mult și citatul lui Vittorio Gassman, care spunea că „o bibliotecă este un act de credință“. Dacă paradisul înseamnă liniștea aceea în care spiritul se poate înălța prin idei, atunci, pentru mulți dintre noi, BCU a fost – și rămâne – o fărâmă de paradis în mijlocul orașului.

La mulți ani, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“! La mulți ani tuturor celor care i-au dat viață de-a lungul acestor 130 de ani – bibliotecari, cititori, profesori, studenți, constructori ai spiritului. Și poate, mai important decât toate, la mulți ani viitor al cunoașterii!

Vă mulțumesc foarte mult tuturor pentru tot efortul depus de-a lungul acestor ani pentru a fi alături de această instituție, și vă mulțumesc că astăzi ați găsit de cuviință să ne onorați la ceas de sărbătoare.»

Președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop: „Scrisul este memoria omenirii. Cartea trebuie să rămână în centrul vieții noastre“

«Doamnelor și domnilor.

Suntem într-un moment special al anului – inclusiv al anului bisericesc – cu bune și cu rele. Dar e bine că ne amintim de carte și de bibliotecă. Eu am să fac un elogiu al cărții – scurt – dar știți și dumneavoastră foarte bine: cartea este bibliotecă și biblioteca este carte. Numele de „bibliotecă“ vine de la carte, chiar și în limbile în care bibliotecă se spune library – în esență, este același lucru.

Chiar dacă noi, câteodată, avem impresia că Universul începe și se sfârșește cu noi, cu lumea noastră îngustă, cu nevoile noastre, cu tabieturile noastre și cu ideile noastre, lumea e formată și din cărți. Există în această lume elemente constante, neschimbate ale omenirii – de aceea romanii spuneau nihil novi sub sole – dar există și continue modificări, primeniri… Totul curge, panta rhei.

Oare de când or fi citind oamenii? De când fac ei apel la lectură? Lectura se bazează, de sute de mii de ani, pe scris. Chiar și când scrisul era alcătuit doar din semne – semne și simboluri – de care se ocupă o adevărată știință numită semiotică, inventată nu chiar demult și ilustrată în chip magistral, între alții, de Umberto Eco. Un autor care mie îmi place foarte mult, și pentru că, pe vremuri, preda istoria Evului Mediu în universități italiene și din afara Italiei. Născut în 1932 și trecut între timp în altă lume, scriitorul italian a avut șansa cunoașterii lumilor trecute și a putut studia semnele și simbolurile din perspectivă istorică.

Scrisul ne transmite cea mai mare parte din experiența de viață a omenirii, iar lectura ne face depozitari ai acestui extraordinar tezaur. Scrisul, după mine, este memoria omenirii. Ce s-ar întâmpla dacă am pierde această zestre de amintiri? Ar fi ca și cum un om și-ar pierde memoria.

Cartea aduce bucurie intelectuală, fericire – așa ne spun înțelepții. Umberto Eco, vă spuneam, este faimos prin semiotica sa și prin cunoscutul roman Numele trandafirului. Acesta se inspiră dintr-o altă carte, a lui Aristotel, presupusul Tratat despre râs, care are o istorie legendară. Cartea ar fi făcut parte, pe la 1300, din biblioteca unei mănăstiri din nordul Italiei, unde se petreceau crime legate de această lucrare prohibită. De ce era prohibită? Pentru că râsul era considerat atunci, de către Biserică, un păcat.

Aristotel credea că râsul este una dintre cele mai umane forme de manifestare, pe când Biserica, în acel timp, credea că râsul este un păcat. Și oamenii mureau ca să poată citi această carte. De ce era râsul un păcat? Pentru că viața aceasta, de umbră și vis, era considerată doar o punte spre viața veșnică, eternă, și poate că doar acolo omul putea să râdă.

Se spune că un rege mare și bogat – e tot o legendă medievală – a intrat în boa-la tristeții și a pus pe toți sfetnicii din regat să-i caute fericirea în cărțile din Marea Bibliotecă a Palatului, în toate locurile unde fericirea ar fi putut să fie. Și n-au găsit-o. Un înțelept modest, întrebat în ultimă instanță, i-a spus regelui că un căutător trebuie să umble prin toată țara și să găsească un om fericit. Iar când îl va găsi, să-i ceară cămașa și să i-o aducă regelui ca s-o îmbrace. Atunci acesta, cu semnul fericirii pe el, ar fi putut să fie fericit. Numai că omul fericit, descoperit cu greu într-un colț de țară, ara… și n-avea pe el cămașă.

Fericirea se află, așadar, în lucrurile simple, omenești – inclusiv în cărți. E limpede că omul e menit să fie și fericit. Nici credința, nici Biserica nu mai neagă astăzi posibilitatea fericirii omenești pe Pământ. Iar fericirea vine pe multe căi, dar mai ales prin lectură. Cartea ne introduce în universuri extraordinare, dincolo de simpla depozitare a experienței umanității, despre care am vorbit anterior. Cartea beletristică creează aceste universuri noi prin intermediul imaginilor artistice, cu ajutorul ficțiunii, sau, cum spunea un cri-tic interbelic, prin „zborul gândului“.

Astăzi, însă, lectura a devenit, din păcate, rara avis în școala românească. Elevii nu mai văd în carte un instrument de cunoaștere, nici un prilej de evadare din cotidian – evadează prin alte mijloace – și nici măcar o formă de divertisment. Orice tip de măsurătoare am face ne arată clar depărtarea elevilor de carte, declinul lecturii.

Sunt adolescenți care ajung în primul an de studenție și recunosc – mi s-a întâmplat personal – că nu au citit niciodată un roman până la capăt, că nu iubesc poezia, că nu știu ce este dramaturgia. Explicațiile sunt, firește, multiple. Internetul ne-a copleșit viața, iar telefoanele mobile au luat locul cărților. Noua tehnologie nu favorizează deloc imaginea statică – cum e fila de carte – și nici zăbava asupra ideilor.

Mai demult, căutam și extrăgeam ideile principale dintr-un text. Doamne, ce mă chinuiam în clasele primare să le descopăr! Dar aveam o învățătoare bună, care știa să pună punctul pe „i“. O carte se citea cu creionul în mână.

Asta nu înseamnă să mâzgălim cartea, ci să notăm ceea ce este de memorat. Noile tehnologii favorizează doar imaginile în mișcare, clipurile, filmulețele care trec repede, dar care ne amețesc și ne dau impresia că știm tot, că reținem tot. De fapt, aceasta este o iluzie. O poziție reală nu se află între cartea tipărită pe hârtie și cartea digitală, nici între biblioteca clasică și biblioteca virtuală, ci între lectura temeinică și lectura superficială, sau lipsa lecturii. Lectura temeinică trebuie să fie însoțită de memorarea învățăturilor care se desprind din ea. Acest proces ne ajută să ne umplem mintea și să evităm situația de tabula rasa.

Școala de azi, blamând memorarea, se ridică împotriva cultivării inteligenței elevilor, fiindcă memoria este o componentă fundamentală a inteligenței. Elevul care nu are nimic în propria minte și care se bazează exclusiv pe cunoștințele acumulate în bazele de date artificiale ajunge un instrument, un element docil la îndemâna formatorilor de opinie. Acești elevi și tineri nu mai pot gândi cu propria lor minte decât eventual în chestiuni înguste, legate de o anumită specializare. Chestiunile sociale și politice le rămân străine, fapt care îi face ușor manipulabili de lideri, să zicem, cu scopuri malefice, chiar dacă sunt inculți.

De aceea trebuie să prețuim și să cultivăm cartea și biblioteca. Omenirea este plină de pilde de viață, de învățături, de exemple, de descoperiri, de invenții care au schimbat cursul istoriei. Toate acestea le găsim în cărți și le putem cunoaște prin citit. De aceea fac o caldă pledoarie pentru lectură și pentru bibliotecă. Pentru lectura de orice fel, de la cartea clasică, sub formă de paralelipiped tipărit, până la cartea electronică. Zic și eu, parafrazându-l pe Heliade Rădulescu, primul președinte al Academiei: „Citiți, băieți, numai citiți!“. Fără lectură ajungem surzi și orbi. Ne cufundăm în ignoranță și ne expunem manipulărilor de toate felurile. Ne pierdem esența umană. Ca să rămânem oameni, trebuie să citim cât mai mult și să mergem în biblioteci, care sunt depozitele învățăturilor.

Vă mulțumesc!»

Acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române:

«În primul rând, vreau să mulțumesc organizatorilor, doamnei director Mireille Rădoi și domnului director Cristescu, care m-au invitat să spun câteva cuvinte cu ocazia acestei zile aniversare a bibliotecii noastre, a Bibliotecii Centrale Universitare.

Este o coincidență foarte frumoasă faptul că, astăzi, când sărbătorim cei 130 de ani ai BCU „Carol I“, se celebrează și Ziua Internațională a Cărții, așa cum este sărbătorită de UNESCO. Întreaga omenire simte nevoia să rămână atașată, să ră-mână legată, nu doar de simbolul cărții, ci și de forma fizică a cărții. Sunt convins că, indiferent de tehnologiile care se vor dezvolta în viitor, cartea în formatul său scris va supraviețui.

Socrate, care a fost invocat puțin mai devreme, nu a scris niciun rând, dar a lăsat prin intermediul discipolilor săi, mai întâi de toate Platon, un tezaur de idei care a modelat și a format cultura europeană, iar apoi întreaga cultură a speciei noastre umane. Și totuși, această cultură rămâne legată de carte, pentru că dialogurile lui Platon au fost citite încă din Antichitate și până astăzi, atât ca opere literare, cât și ca opere filosofice și științifice.

Ați văzut că au fost invocate aici multe metafore legate de bibliotecă, foarte inspirate, venite de la Umberto Eco, de la Victor Hugo, și am rezonat cu tot ceea ce au spus mai înainte doamna director Rădoi și domnul președinte Pop. Aș dori să vă împărtășesc ceea ce aș putea numi o „metaforă vie“ a vieții mele, legată de bibliotecă și de felul în care, pentru mine și, în primul rând, pentru generația mea – și sper că acest lucru va continua și pentru generațiile actuale de studenți, și pentru cei care își vor lega viața de studiul cărții – ce a însemnat biblioteca pentru anii studenției mele și pentru instituția în care am lucrat mulți ani: „Universitatea din București“.

Cognitiviștii ne spun că mintea umană nu poate funcționa dacă nu primește informație. Dacă este privat de informație, creierul nu mai funcționează și, treptat, funcțiile și capacitățile sale intră în criză și apar multe dereglări. Atât de importantă este informația încât un psiholog cognitivist contemporan, canadianul Zenon Pylyshyn, a inventat un termen foarte potrivit… el spune că noi, oamenii, suntem „ființe informavore“. Aceasta înseamnă că, fără a primi informație, fără a procesa informație, fără a ne raporta la informație, noi nu putem supraviețui… nici social, nici individual.

De aceea, nu văd un pericol pentru cultura scrisă, legată de nevoia noastră de informare. Toată miza și pariul pe care trebuie să îl susținem – și nu știm care va fi viitorul acestui pariu – este sub ce for-mă ajungem să obținem această informație. Dacă vom rămâne doar la aceste mici fragmente, acești mici „bits“ de informație, care au un caracter foarte viu, foarte dinamic, pe TikTok sau pe rețelele sociale actuale, cu siguranță se vor pierde foarte multe lucruri pe care le-am dobândit cu greu, cultural, în istoria noastră și a cărții. Scrierea cărții în ultima jumătate de mileniu, de când au început să fie tipărite, are o valoare deosebită.

Nu cred că lucrurile vor ajunge până acolo încât cartea scrisă, sub forma ei mai tradițională sau sub forma electronică, să dispară în totalitate. Aici văd un rol deosebit, un rol de politică culturală pe care universitățile, dumneavoastră, bibliotecile, Academia Română și ministerele de resort trebuie să îl joace în viitor, pentru a susține în continuare aceste programe de citit și de alfabetizare. Trebuie să recunoaștem onest că deja experiența mea de profesor de mai bine de 40 de ani mă pune în situația de a reflecta asupra a ceea ce s-a întâmplat de când eram student și până astăzi, când predau la grupe de studenți tineri. Trebuie să recunoaștem că cititul, în forma sa clasică, se află într-o involuție culturală.

Dacă în anii studenției mele, în 1980, era o sarcină obișnuită de seminar să ci–tim și să facem un conspect, să spunem, la Introducerea în fenomenologia spiritului a lui Hegel, mă tem că astăzi aceasta ar fi o sarcină foarte dificilă pentru o grupă de studenți pe parcursul unui semestru întreg. Nu este vina lor. Sunt foarte multe forțe culturale, de ce nu și politice, care acționează în această direcție a crizei cititului și a involuției acestei forme de cultură.

Pe partea mai optimistă a lucrurilor, dacă mă gândesc la ceea ce spun cognitiviștii și la ceea ce ne spune Pylyshyn, avem de partea noastră această nevoie irepresibilă pe care o avem ca ființe culturale și sociale de a ne informa și de a ne citi.

Prin urmare, nu trebuie să abdicăm de la această menire, de la această sarcină pe care o avem. Aș încheia această scurtă alocuțiune, în care, așa cum v-am spus, vreau doar să îmi exprim recunoștința și respectul față de dumneavoastră, prin a vă adresa îndemnul să perseverați și să perseverăm cu toții. Nu este o luptă pierdută sub nicio formă și vedem și astăzi cum, dacă știm să folosim în bine toate aceste tehnici mai noi, tinerii, tinerele, copiii noștri, nu refuză în mod categoric cartea și cititul. Este o datorie culturală pe care o avem, o obligație pe care o avem și sunt convins că resursele pe care le aveți aici, la BCU, și pe care le avem în continuare în România, unde școala este într-o manieră, să spunem destul de bună, conservatoare, păstrând aceste modele culturale, la care nu trebuie să renunțăm atât de ușor.

Deci, este o sarcină pe care cred că vom reuși să o ducem până la capăt și să fim în continuare slujitorii, apărătorii și, în același timp, păstrătorii acestui tezaur de cunoaștere pe care îl avem în carte și în bibliotecă.

Vă mulțumesc și La mulți ani tuturor!»

Prof. univ. dr. Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din București:

«Sunt onorată să fiu aici. Am fost invitată în calitate de cadru didactic al Facultății de Litere, dar vă rog să îmi permiteți să vorbesc și într-o calitate mai importantă și mai durabilă: aceea de cititor al bibliotecii de la Litere și al Bibliotecii Centrale Universitare.

Suntem aici pentru a onora o aniversare deja impresionantă a Bibliotecii Centrale Universitare, pentru a aduce un elogiu cărții, bibliotecarului și bibliotecii, după acești 130 de ani împliniți pe 14 martie. Ca orice instituție respectabilă, biblioteca își trăiește propria viață, independent de anul nostru, supraviețuind mai multor generații.

Bibliotecile au îndeplinit întotdeauna mai multe funcții. Au fost spații de interacțiune culturală și socială, spații de lucru și de creație, repere într-o hartă a cunoașterii, așa cum sună titlul unei cărți recente a istoricului Vialed Moller. Încă de la începuturile sale ca instituție, biblioteca a acumulat două reprezentări oarecum contradictorii: un ideal universalist de colecție sau arhivă, unde merită să fie păstrat și cunoscut ceea ce este important pentru generațiile viitoare. O imagine care își păstrează întreaga forță într-o bibliotecă universitară.

Cum îi facem pe cei tineri să înțeleagă cât de important este să petreacă timp într-o bibliotecă, la adăpost de urgențele lumii din jur și ale fiecărei zile? Eu nu am avut acces la BCU ca studentă, biblioteca era încă în reconstrucție după tragedia din 1989. Mi-am format o imagine, aleasă din cărți și din poveștile mamei din studenția ei. Am descoperit biblioteca la doctorat și în perioadele în care am lucrat aici, la alte cărți, la alte proiecte.

Am privit-o de la început altfel, diferită de biblioteca din facultate, o bibliotecă încărcată de o memorie literară mai specifică și parcă ruptă de curgerea normală a timpului. Aici, la Biblioteca Centrală Universitară, cu bogăția ei de săli și etaje, cu multele e-halluri, scări, culoare și spații de întâlnire, cu bibliotecarii adecvați locului, care ajung să cunoască obiceiurile, am început să sper că spațiul bibliotecii va continua să rămână viu, deschis tuturor.

Și să câștige alte și alte generații de cititori, care să revină aici, la tot ce se întâmplă: conferințe, expoziții, festivaluri culturale. O bibliotecă totdeauna deschisă, așa cum și-a dorit Regele Carol I. Avem cu toții datoria să facem să fie astfel și de azi înainte.

Vă mulțumesc!»

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, managerul Muzeului Național al Literaturii Române:

«Despre rostul și activitatea bibliotecarilor – o temă generoasă, provocatoare, aș putea spune – merită vorbit cu respect și admirație. Bibliotecarii au o misiune extrem de discretă. Și când spun aceasta, mă refer nu doar la faptul că bibliotecarul este una dintre cele mai vechi profesii ale civilizației și culturii umane și că ați avut și aveți reprezentanți care au intrat în panteonul umanității, ci mai ales la faptul că sunteți temelia, alături de școală, a acestei civilizații.

Ne plângem și oftăm că nu se mai citește. Dar aceasta nu este cea mai gravă problemă. Cea mai gravă este că nu se mai învață. Cultura cărții s-a deteriorat, iar prin aceasta s-a deteriorat nu doar un domeniu, ci și o misiune – aceea a bibliotecarului. S-a deteriorat, de asemenea, și nivelul de înțelegere a rostului intelectualului în societate – categorie din care faceți parte.

Nu se înțelege, deși dumneavoastră faceți eforturi vizibile, că în lumea informației biblioteca are un rol fundamental. Iar informatizarea și digitalizarea nu anulează misiunea bibliotecii și a bibliotecarului, ci o întăresc.

Visez la o vreme când vom fi „exploatați“ de cititori. Dar acest lucru este strâns legat de dezvoltarea învățământului, a cercetării și, de ce nu, a întregii dezvoltări intelectuale. Mă bucur când intru în sala de lectură a bibliotecii de la Litere și îi văd, în aceleași bănci în care am stat și eu odinioară, pe studenții care citesc, care studiază – și îmi dau seama că nu avem motive temeinice să ne îngrijorăm prea tare.

Am venit cu gândul să elogiez – sau, mai bine spus, să omagiez – munca dumneavoastră. Și o spun cu convingere: sunteți indispensabili, sunteți necesari. Vă doresc să trăiți nu în așteptarea zilei în care veți fi, în sfârșit, recunoscuți și elogiați pentru ceea ce faceți, ci cu credința că misiunile esențiale sunt cele care devin vizibile mai ales în vremuri grele, precum cele pe care le traversăm.

În ultimii ani, am desfășurat, împreună cu Fundația Universitară „Carol I“, proiecte de întregire a fondului de carte în numeroase școli din sate și comune din Suceava, Bistrița, Mureș, Harghita, Argeș, dar și din Republica Moldova. Sunt convins – și nu doar cu mintea, ci cu toată ființa mea – că este încă mare nevoie de carte, de biblioteci și de bibliotecari.

Așa cum am mai spus, bibliotecarii nu sunt „înlocuitori“ ai dascălilor, ci parteneri ai acestora. Ei ajută, completează, ghidează. Bibliotecarul devine, conștient de misiunea sa, un antrenor al minții și poate chiar un mentor al sufletului.

Și să nu uităm niciodată: fericirea se află, adesea, între paginile unei cărți pe care dumneavoastră o duceți din raft către cititor.

Nu duceți doar o carte. Duceți fericirea.

Vă mulțumesc!»

Prof. univ. dr. habil. Ioan Milică, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iași:

«Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ a împlinit 130 ani de existență. Este o vârstă respectabilă, o vârstă de bilanț, o vârstă care îndeamnă la reflecție. Palatul din inima Capitalei României atestă nu numai voința nobilă a unui rege care a iubit România și devenirea ei europeană, ci reflectă și un adevăr incontestabil: în pânza mișcătoare a istoriei, biblioteca este unul dintre nodurile care asigură rezistența identității spirituale a comunităților.

În prezent, BCU „Carol I“ deschide noi orizonturi în societatea digitală, ca spațiu al dialogului și cooperării. Prin colaborări internaționale, prin integrarea în rețelele de biblioteci, prin implicare în proiecte de cercetare și inovare, și, nu în ultimul rând, prin angajarea tot mai hotărâtă în viața culturală a comunității, biblioteca dovedește că simbioza dintre imperiul tiparului și orizontul eteric al lumii digitale poate fi pusă cu succes în slujba marelui public. Această dinamică dovedește fără tăgadă că bibliotecile centrale universitare aflate în subordinea și finanțarea Ministerului Educației și Cercetării sunt vectori de modernizare cu impact național și internațional.»

Dr. Dragoș Adrian Neagu, președintele Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România:

«Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ din București reprezintă astăzi o instituție fundamentală în peisajul cultural și academic românesc, cu o importanță ce se manifestă pe multiple planuri.

BCU își păstrează rolul tradițional de susținere a procesului educațional universitar. Cu un fond de aproximativ 2 milioane de volume și acces la numeroase baze de date internaționale, biblioteca oferă resurse informaționale esențiale pentru studenții, profesorii și cercetătorii din cadrul Universității din București și nu numai. Acest rol devine tot mai nuanțat în era digitală, biblioteca combinând colecțiile fizice valoroase cu resurse electronice moderne.

Biblioteca reprezintă un important custode al patrimoniului cultural național. Colecțiile speciale ale BCU includ manuscrise rare, incunabule, cărți vechi românești, stampe, hărți istorice și alte documente de mare valoare. Prin conservarea și valorificarea acestor colecții, BCU contribuie la păstrarea identității culturale românești și facilitează cercetarea istorică și filologică.

În domeniul cercetării științifice, BCU oferă infrastructura informațională necesară pentru producerea de cunoaștere academică de înaltă calitate. Accesul la literatura științifică internațională, facilitarea documentării și asistența bibliografică specializată sunt servicii esențiale pentru comunitatea de cercetare. Prin aceste servicii, biblioteca contribuie indirect la creșterea vizibilității și impactului cercetării românești pe plan internațional.

Nu în ultimul rând, BCU joacă un rol important în democratizarea accesului la cunoaștere. Deși este primordial o bibliotecă universitară, ea este deschisă și publicului larg, oferind acces la colecții valoroase pentru persoane din afara comunității academice stricte. Această deschidere reflectă viziunea incluzivă a instituției și angajamentul său față de diseminarea cunoașterii în societate.

La ceas aniversar astăzi, la 130 de ani de la înființare, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ își păstrează relevanța în peisajul cultural și academic contemporan prin combinația unică de tradiție și inovație pe care o reprezintă. Provocarea fundamentală pentru viitorul bibliotecii constă în menținerea echilibrului între conservarea patrimoniului valoros pe care îl deține și adaptarea la noile realități informaționale și educaționale. Succesul acestui demers va depinde de capacitatea instituției de a atrage resurse adecvate, de a dezvolta parteneriate strategice, de a cultiva o cultură organizațională deschisă la -inovație, și, nu în ultimul rând, prin înaltul profesionalism al profesioniștilor acesteia.

Dacă va reuși să navigheze cu succes transformările tehnologice și sociale în curs, BCU are potențialul de a rămâne o instituție esențială pentru viața academică și culturală românească, onorând astfel viziunea fondatorului său și adaptând-o exigențelor secolului XXI.»

BCU „Carol I“ – o binemeritată recunoaștere

Activitatea din 23 aprilie a căpătat o însemnătate simbolică sporită în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a Bibliotecarului și a Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de Autor, dar și, de ce nu, a unei sărbători religioase – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință.

Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România a acordat Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“ o diplomă aniversară, recunoscând contribuția sa remarcabilă la informarea și documentarea mediului universitar și a cercetătorilor români.

Împlinirea a 130 de ani de la înființarea Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“ marchează nu doar o celebrare a trecutului, ci și un nou capitol în dezvoltarea acestei instituții centenare. Păstrând viziunea modernizării și adaptându-se mereu la cererile contemporane, BCU „Carol I“ continuă să fie un pod între tradiție și inovație, oferind cititorilor săi acces la înțelepciune.

Conf. univ. dr. Mireille Rădoi – Director General, BCU „Carol I“

Articol publicat în nr. 63-64-65 al revistei Tribuna Învățământului