Termenul de curriculum, identificat în antichitatea latină, unde reprezenta o întrecere de care de luptă, desfășurată circular ca o cursă a vieții, este utilizat până în prezent în diferite formule denotative, dar mai ales conotative incontrolabile filologic și logic, dar și în plan pedagogic. Pe acest fond, chiar în spațiul cultural din SUA, care a contribuit la generalizarea termenului de curriculum, este semnalată „cacofonia vocilor“ care inhibă construcția unei teorii pedagogice validată epistemologic, nu doar propulsată academic. Duritatea avertismentului este justificată istoric în condițiile în care, de la începuturile sale universitare, curriculumul a constituit doar „un nenorocit și stângaci termen academic“, cu referință supradimensionată, extinsă la „viața și programul școlii“ (Wiliam E. Pinar; William M. Reinolds; Patrick Slattery; Peter M. Taubman, Understanding Curriculum: An Introduction to Study of Historical and Contemporary Curriculum Discourses, Peter Lang Publishing, New York, 2001; Harold Ruggs, The Education of Teacher, Harper New York, 1952; apud Ion Negreț-Dobridor, Teoria generală a curriculumului educațional, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 15; 25; 30-31; Harrold Ruggs, Foundations for American Education, World Book Company, 1947, apud Torsten Husen; Neville T. Postlethwaite, eds., The International Encyclopedia of Education, Pergamon Press, Oxford, 1985).
Construcția unei teorii generale a curriculumului, în calitate de știință pedagogică fundamentală, solicită elaborarea și validarea epistemologică a conceptelor sale fundamentale care definesc: a) obiectul de studiu specific = proiectarea curriculară a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ); b) normativitatea specifică = axiomele, legile și principiile care ordonează proiectarea curriculară a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ; c) metodologia de cercetare specifică, fundamentală (cu scop de elaborare, consolidare și emancipare epistemologică a „teoriei curriculare“ pe termen mediu și lung) și operațională (cu scop pe corectare și perfecționare a „practicii curriculare“ pe termen scurt și mediu).
Un astfel de demers este realizabil în zona cercetării pedagogice fundamentale, istorice și teoretice. El implică prioritar definirea curriculumului la nivel de concept pedagogic fundamental, construit în raport de trei criterii de ordin epistemologic care permit identificarea și fixarea dimensiunilor obiective ale realității reflectate: a) sfera de referință generală a curriculumului; b) funcția fundamentală, de maximă generalitate, a curriculumului; c) structura de bază a curriculumului.
Construcția conceptului de curriculum presupune, deci, reducerea epistemologică a semnificațiilor termenului de curriculum, exersate și multiplicate istoric (și retoric) în teoria și în practica educației, în cadrul sistemelor de învățământ conturate în epoca premodernă, consolidate în epoca modernă, dezvoltate amplu în epoca postmodernă (contemporană).
În analiza propusă, valorificăm cerințele epistemologice avansate de Jean Piaget, cu referință la construcția cunoașterii științifice pe o dublă cale, genetică (istorică) și logistică (axiomatică). În dinamica lor, cele două căi sau „metode esențiale de epistemologie științifică“ evoluează la nivelul unor raporturi necesare de unitate și complementaritate. „Analiza logistică solicită, nu contrazice, analiza genetică a noțiunilor“. În acest fel, „dezvoltarea unei noțiuni științifice sau, în manieră generală, creșterea unei cunoștințe constituie un fapt simultan istoric, deci sociologic, și mintal sau psihologic“ (Jean Piaget, Psychologie et épistemologie. Pour une théorie de la connaisance, Éditions Grenier, Paris, 1970, pp. 125, 126).
În cazul nostru, calea genetică urmărește reconstituirea istorică a termenului de curriculum care creează premisele necesare pentru stabilizarea logistică a curriculumului la nivel de concept pedagogic fundamental:
a) denotativ – care definește activitatea de proiectare curriculară a educației și a instruirii aplicabilă la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ;
b) normativ (axiomatic) – care ordonează și prescrie modalitatea de realizare a proiectării educației și a instruirii la nivel: global (prin corespondența dintre finalitățile educației asumate – conținuturile de bază selectate – metodele eficiente propuse – evaluarea angajată permanent, cu funcție formativă, de reglare-autoreglare) și deschis (prin adaptare la contextul existent, condiționat de formele de organizare determinate social și inițiate de educator, de resursele și stilurile pedagogice disponibile, de etosul și climatul psihosocial existent/creat etc.);
c) metodologic (pragmatic) – care susține derivarea altor concepte (fundamentale și operaționale), implicate în construcția unei teorii a curriculumului consistentă, și a unei practici a curriculumului eficientă social, elaborate la nivel de cercetare pedagogică fundamentală, perfecționate la nivel de cercetare pedagogică operațională.
Calea logistică (axiomatică) valorifică evoluția istorică a curriculumului. Ea poate determina procesul de conceptualizare a curriculumului care implică:
1) „Liniile de forță“ trasate la nivel de politică a educației (UNESCO) prin care putem „considera termenul într-un sens cât mai larg posibil – „un curriculum este un proiect educativ care definește: a) țelurile, scopurile și obiectivele; b) căile, mijloacele și activitățile folosite pentru a atinge aceste scopuri; c) metodele și instrumentele pentru a evalua în ce măsură acțiunea a dat roade“ (L. D’Hainaut, coordonator, Programe de învățământ și educație permanentă, 1979, trad., Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, p. 83).
2) Valorificarea cerințelor epistemologice necesare în definirea conceptuală a unei realități, în cazul nostru proiectarea curriculară a educației și a instruirii:
a) sfera de referință generală a curriculumului = proiect pedagogic (de educație, de instruire, de cercetare pedagogică etc.) centrat asupra finalităților educației (idealul educației, scopurile generale/strategice; obiectivele generale, specifice și concrete/operaționale), aplicabil la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ;
b) funcția generală, fundamentală a curriculumului = optimizarea corelațiilor pedagogice dintre toate componentele proiectului pedagogic (finalitățile – conținuturile de bază – metodele/căile de acțiune eficientă – strategiile de evaluare/inițială, continuă, finală), adaptabile la un context deschis, extern (social) și intern/pedagogic (formele de organizare determinate social și inițiate de educator, resursele și stilurile pedagogice disponibile, etosul și climatul psihosocial existent/creat);
c) structura de bază a curriculumului, corespunzătoare funcției generale a curriculumului = optimizarea corelației pedagogice dintre curriculumul conceput (ca design al educației/instruirii) și curriculumul realizat-dezvoltat în context deschis (extern și intern), ordonată normativ prin două principii ale planificării curriculare (principiul stabilizării proiectului pedagogic la nivel de finalități – conținuturi de bază; principiul flexibilizării proiectului pedagogic la nivel de metode – evaluare – forme de organizare – stiluri pedagogice, desfășurat în context deschis).
Evoluția istorică a pedagogiei ca domeniu specific de cunoaștere include procesul de afirmare a curriculumului, angajat în sens explicit, denotativ, dar mai ales implicit, conotativ.
Dinamica sa poate fi reconstituită la nivelul unui model de analiză a evoluției istorice a pedagogiei ca știință specializată în studiul educației/instruirii/proiectării educației și a instruirii. Un astfel de model presupune evidențierea relației, orizontale și verticale, dintre: 1. Epoca istorică de dezvoltare a societății; 2. Stadiul de maturizare epistemologică a pedagogiei; 3. Paradigma pedagogiei afirmată istoric ca mod specific de abordare a teoriei și a practicii educației.
de Sorin CRISTEA – profesor universitar
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 18-19 / iunie-iulie 2021
