Scotocind după tablete și laptopuri

10

FLORIN ANTONESCU

La două luni de la oprirea activităților în clase și mutarea școlii acasă și cu două săptămâni până la ridicarea precaută a restricțiilor, încă se face inventarul mijloacelor IT cu care să se lucreze la distanță. Sigur, socotelile și căutările sunt folositoare, chiar stringente, preventiv, dar asta nu are cum să acopere scotoceala, improvizația și datul din colț în colț care caracterizează starea actuală din sistemul nostru educațional.

Contrastul dintre slide-urile proiectelor și realitatea școlilor

În jur de 250.000 de elevi nu au acces la tehnologie, din peste trei milioane, câți sunt în total. Datele sunt din sursă ministerială. Cu atât poate să opereze Ministerul Educației și Cercetării – cu aproximări de felul „în jur” și „peste”. Nu-i de mirare. De cunoașterea necesarului exact nu poate fi vorba, când la noi nu există o situație în timp real cel puțin a numărului de elevi și a numărului de studenți din țară, cu locul unde e înmatriculat fiecare și cu situația școlară. Un recensământ al unităților de învățământ cu dotările lor, o bibliografie a resurselor utilizabile la lecții în situații precum cea de față par pretenții exagerate.

Sistemul nostru educational se laudă cu informatizarea învățământului românesc, cu „internet în școala ta”, „bani de calculator”, „e-learning”, „e-campus”, tablete pentru toți elevii, zeci de mii de profesori formați. Avem plus o industrie IT înfloritoare. Avem și tradiție în domeniu: sunt 50 de ani de la înființarea primelor licee de informatică de la noi (numite la acea vreme „licee pentru prelucrarea automată a datelor”), cinci dintr-odată, în cinci centre economice mari (București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov) și se fac 60 de ani de la primul calculator creat într-o universitate românească, la Politehnica din Timişoara. Cu toate acestea, când a fost nevoie să și valorificăm ceea ce deținem, ne-am dovedit nepregătiți și ne-am declarat ca atare, cu scuzele că nimeni nu se aștepta, că e ceva cu totul nou. Felul mai larg de a face educație la noi, prin agățare de o formulă, expresie etc. și reproducere indiferent că se potrivește sau nu, se arată în cazul de față prin recursul numai la contrastul dintre școlile de țară cu toaletă-n curte și elevi defavorizați și școlile de elită din mari orașe, cu de toate și cu elevi privilegiați. Contrastul e incontestabil, însă parțial și pe deasupra, folosit mecanic, deci în gol. Rămâne ignorat un alt contrast, acela dintre „folosirea mijloacelor moderne” și „aplicarea celor mai noi metode” în strategii, în raportări de proiecte, în file de portofoliu, în puncte pentru gradații și aplicarea reală în școală. Când a venit vremea folosirii de-adevăratelea a ceea ce altfel era ținut numai pentru inspecții și raportări, folosirea a mers prost.

Abia de-acum încolo Ministerul Educației și Cercetării anunță un inventar pentru a vedea ce s-a ales de proiecte și programe de felul Euro 200 (alocarea a câte 200 de euro pentru copii din grupuri dezavantajate ca sprijin pentru achiziționarea unui calculator), Edulib (platformă digitală cu resurse educaţionale deschise în valoare de 50 de milioane de euro),  SIMS (Sistemul Informatic de Management al Școlarităţii în valoare de 49 de milioane de euro), CRED (Curriculum Relevant, Educaţie Deschisă pentru toţi în valoare de 42 de milioane de euro), WI-FI Campus (platformă educaţională în valoare de 45 milioane de euro) și altele.

FSLI propune: banii nefolosiți pentru lapte și corn, investiți în echipamente IT

O sursă de finanțare pentru dotarea elevilor cu tehnologie este identificată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) în banii din Programul pentru școli nefolosiți din cauza stării de urgență. Într-un apel către Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, apel semnat de președintele prof. Simion Hancescu, FSLI reamintește că „prin Hotărârea de Guvern nr. 559/2019 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2019-2020, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018, s-a alocat, de la bugetul de stat, din cote defalcate din taxa pe valoare adăugată, pentru anul şcolar 2019-2020, suma de 540.474 mii lei pentru Programul pentru şcoli al României, astfel: a) 79.181 mii lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.402 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente; b) 196.435 mii lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.402 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente; c) 188.054 mii lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie”. Deoarece prin Hotărârea nr. 6/09.03.2020, a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență a fost instituită starea de urgență, cu dispunerea, între altele, aprocesului de învățământ, fondurile în discuție au rămas nefolosite. FSLI atrage atenția că „la finele anului bugetar vor fi returnate la bugetul de stat! Un calcul aproximativ arată că această sumă nefolosită este de peste 160 de milioane de lei, sumă cu care s-ar putea achiziționa, de exemplu, tablete suficient de performante pentru aproximativ 200.000 de elevi, aproape de numărul elevilor care nu pot participa în această perioadă la învățarea on-line din cauza lipsei echipamentelor necesare pentru acest tip de învățare”. Suma, apreciază FSLI, „ar putea fi redirecționați la prima rectificare bugetară. Efectul ar fi și preventiv, în perspectiva unor situații care să impună recursul la desfășurarea online a activității de învățământ. În același timp, trebuie și pentru personalul didactic  achiziționate, din fonduri publice, mijloacele tehnice necesare. Doar după achiziționarea, din fonduri publice, de către autoritățile publice, a acestor echipamente tehnice strict necesare, se poate garanta, în mod egal, fără privilegii și fără discriminări,  accesul la educație al tututor copiilor. Și, numai după ce se asigură aceste mijloace tehnice, se pot institui obligații legale, atât pentru beneficiarii direcți ai educației, cât și pentru personalul didactic, de a participa la învățarea on-line, respectiv, de a asigura un act instructiv-educativ de calitate în sistem on-line”.

Instruirea pentru predarea online, introdusă în masteratul didactic

Nu numai dotarea, ci și priceperea se dovedesc deficitare în școala făcută cu mijloacele tehnologiei. Pentru contracarare, tot FSLI avansează propuneri vizând formarea profesorilor. Reiterând că„de ani buni, universitățile nu mai furnizează pentru sistemul de învățământ profesori, ci absolvenți de învățământ universitar”, FSLI transmite Consiliului Național al Rectorilor (CNR), un apel în care accentuează că „pe lângă pregătirea metodică și practica pedagogică, lucruri care au dispărut acum din planurile cadru ale universităților sau sunt opționale, dar care sunt absolut necesare pentru un viitor profesor, mai trebuie introdusă în planurile-cadru, ca modul obligatoriu în masterul didactic, instruirea pentru predarea on-line. Și asta se poate face chiar din anul universitar 2020-2021”. În acest sens, prof. Simion Hancescu se adresează președintelui CNR, prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu: „Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, preocupată fiind de o reformă reală a sistemului de învățământ, a atras atenția Ministerului Educației încă de la începutul anilor 2000 asupra faptului că există o problemă cu formarea inițială a cadrelor didactice și, deși ni s-a dat dreptate, nu au fost luate măsurile necesare prin care să fie schimbată măcar viziunea acesteia. De fiecare dată a fost invocată autonomia universitară, motiv pentru care nu se poate interveni. Am luat, astfel, această hotărâre de a ne adresa direct învățământului superior, prin intermediul dumneavoastră, ca Președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România și împreună să putem identifica cele mai bune metode prin care să fie formați viitorii profesori, adaptați și la nevoile reale ale sistemului de învățământ actual, care implică și digitalizarea acestuia. Sunt absolut convins că, atâta timp cât ne dorim acest lucru, vom reuși să găsim soluțiile necesare! Suntem convinși că va fi un câștig pentru România, dacă învățământul superior va da învățământului preuniversitar, dar și celui universitar cadre didactice bine pregătite, pedagogi adevărați, care țin pasul cu schimbările care se petrec în întreaga lume și nu doar absolvenți de facultăți. Și, cu siguranță, beneficiul va fi reciproc: va primi și învățământul superior elevi mai bine pregătiți”.

Școală fără profesor nu poate să existe

Fără a adera la ideea că orice rău e spre bine (mai ales în contextul actual), e de observat că situația creată de școala făcută la distanță poate genera o reconsiderare a rolului profesorului. Ar fi o reconsiderare bine-venită, în condițiile unei anumite întețiri de la o vreme a concepției cum că profesorul nu trebuie să mai fie considerat „buricu-Pământului” în clasă, deținătorul adevărului și transmițătorul învățăturii. Stări și reacții ale unora dintre cei care se văd acum lipsiți de prezența profesorului în preajmă – elevi, ca și ale unora care ar fi să-i suplinească – părinți, arată nevoia legăturii vii, fără mijlocirea tehnicii, cu un profesionist în educație. În același sens se pronunță și instanțe autorizate. Reuniunea de lucru a experților în educație, guvernare și business, actuali și foşti miniştri ai educației din Africa de Sud, Argentina, Brazilia, Corea de Sud, Grecia, Noua Zeelandă, Rusia, Paraguay, România, reprezentanți ai Băni Mondiale, OECD, companii multinaționale din Marea Britanie, SUA, Brazilia, Turcia, Africa de Sud, Elveția, Danemarca, reuniune găzduită de Esteban Bullrich, senator și fost ministru al educației în Argentina, și Vikas Pota, fondator și CEO al organizației Mission Education din Marea Britanie, a ajuns la concluzia că „este nevoie de conturarea unor soluții pe termen lung, pentru asigurarea resurselor necesare celor care învață acasă și pentru a evita abandonul şcolar, în special acolo unde programele și platformele de învățare la distanță nu pot fi implementate”. În acest context, prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a declarant: „Cu siguranță, viitorul apropiat va aduce modificări majore în modul în care este privit procesul de educație, ceea ce, evident, va determina modificări legislative și reforme profunde, astfel încât componenta digitală a procesului de învățare să devină o constantă și nu o opțiune”. Totodată, profesorul Remus Pricopie a accentuat: „Criza demonstrează, înca o dată, că educația nu se poate face fără să existe un arhitect al procesului de învățare, la nivelul fiecarei clase, iar acest arhitect nu este ministrul educației, nu este primarul, care are responsabilitatea infrastructurii școlare, nu este inspectorul școlar, nu este directorul școlii, ci profesorul, cel care, cu dedicație și profesionalism, alimentează curiozitatea fiecarui elev în parte și îl ajuta să progreseze, chiar și în condițiile izolării sociale, determinate de pandemia Covid-19. Prin urmare, orice investiție în profesori este o investiție în copiii noștri și în viitorul țării”.

Calculatorul, un instrument al reformei

Dincolo de necesitățile de moment, reforma educației nu înseamnă nici pe departe „trecerea școlii pe online” și reducerea cerințelor la investiție din partea statului în tehnică IT. Considerându-se astfel, aprare pericolul să rămână abandonate aspectele esențiale pentru procesul de educație și formare: profesorii transmițători ai științei de carte și conținuturile. Calculatorul, ca și tableta și laptopul, este un doar un instrument, de folos în măsura în care cineva „îl umple” cu ceva și știe să îndrume căutarea și alegerea.