Metodologia evaluării poate fi reconstituită la două niveluri de referinţă: general (ca teorie aplicată) şi particular (ca ansamblu de strategii, metode, tehnici/procedee, instrumente de evaluare).
La nivel general, metodologia evaluării reprezintă teoria evaluării aplicată la scara întregului sistem şi proces de învăţământ. În acest context este construită:

1. a) metodologia evaluării activităţii de educaţie angajată la nivel de sistem de învăţământ, promovată pe criterii care vizează calitatea gradului calitativ de realizare a funcţiilor generale ale educaţiei (psihologice şi sociale) exprimat în termeni de integrare şcolară/universitară, civică, profesională, culturală, comunitară a educaţilor;
2. b) metodologia evaluării activităţii de instruire, realizată în cadrul procesului de învăţământ, angajată pe baza criteriilor pedagogice incluse în structura obiectivelor generale, specifice şi concrete, care pot fi îndeplinite, în diferite grade calitative, în termeni psihologici (de competenţe) şi sociali, de conţinuturi (cunoştinţe, deprinderi, strategii cognitive/necesare pentru rezolvarea de problem – susţinute atitudinal) receptate, asimilate, interiorizate (cognitiv, afectiv, motivaţional) şi valorificate în situaţii multiple.

La nivel particular, metodologia evaluării vizează metodologia evaluării activităţii de instruire, realizată în contextul procesului de învăţământ pe baza unor strategii, metode, tehnici/procedee, instrumente specifice.
Strategiile de evaluare sunt angajate pe termen mediu şi lung, dar şi în cadrul concret al fiecărei activităţi de instruire (lecţii etc.), integrând în structura lor de funcţionare docimologică mai multe metode (bazate predominant pe tehnici de comunicare, investigaţie, acţiune, instruire programată), forme de evaluare (orală, scrisă, practică), stiluri de evaluare (de tip directiv, nondirectiv). Intervin la nivelul activităţii de instruire, în contextul procesului de învăţământ, la  început (strategia de evaluare iniţială, cu funcţie diagnostică şi predictivă, pe parcurs (strategia de evaluare continuă, cu funcţie formativă/autoformativă) şi în final (strategia de evaluare finală, cu funcţie sumativă, cumulativă, de bilanţ).
Metodele de evaluare, promovate în contextul procesului de învăţământ, sunt angajate pe termen scurt în timpul pedagogic rezervat unei activităţi de instruire realizată în diferite forme concrete (lecţie etc.). Sunt construite pe baza unor tehnici/procedee didactice preluate de la nivelul metodelor de instruire (abordate curricular ca metode de predare-învăţare-instruire), valorificate prioritar ca acţiuni sau operaţii docimologice. Taxonomia rezultată poate fixa cinci categorii de metode de evaluare bazate pe acţiuni/operaţii: a) de comunicare (orală/conversaţia, interviul, dezbaterea;  scrisă/lucrările scrise, analiza de text; cu sine/introspecţia, autoreflecţia); b) practice (lucrările practice); c) de invesigare/investigaţie directă, imediată (prin observaţie, experiment) şi indirectă, pe termen mediu (proiectul realizat prin descoperire, demonstraţie, modelare, problematizare); d) de tip exerciţiu (algorithmic-euristic; joc didactic; lectură – în diferite variante); e) integrate în instruirea programată, în special în instruirea asistată de calculator.
Clasificarea operată la nivel global, în termeni de politică a educaţiei, impune delimitarea între: a) metodele de evaluare tradiţionale, clasice (bazate pe probe orale, scrise, practice); b) metodele de evaluare alternative/complementare,  bazate pe observaţie/observare, investigare, proiecte, portofoliu/raport de evaluare, autoevaluare. Criteriul istoric indus întreţine o ierarhizare posibilă, fără a exclude însă corelaţiile necesare între metodele de evaluare clasice şi cele alternative.
Metodele de evaluare clasice sunt valorificate, îndeosebi, la nivelul strategiei de evaluare iniţială şi al strategiei de evaluare finală. Metodele de evaluare alternative susţin, în mod special, strategia de evaluare continuă, formativă/autoformativă, cu funcţie de reglare-autoreglare angajată în cadrul oricărei activităţii de instruire, în contextul procesului de învăţământ.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA