Alina BÂRGĂOANU profesor universitar

Mărturisesc că am avut dificultăți în elaborarea acestui material în toiul pandemiei cauzate de noul coronavirus. Motive curente, pe care probabil le poate invoca oricare dintre noi: întreruperea rutinei, nesiguranța legată de o eventuală călătorie cu avionul, dificultăți în adaptarea la lucrul de acasă, cu membrii familiei pe post de „colegi de birou“, pornirea de a face curățenie, de a găti, apoi de a posta pe rețelele sociale poze cu felurile de mâncare.

Dincolo de aceste motive frecvente, în cazul meu cred că a mai fost ceva. Să fii interesat în mod sistematic de dezinformare, mai ales dezinformarea din mediul digital și să nimerești în timpul unui gen de Untold al fenomenului – nu e puțin lucru! Postări pe facebook, mesaje pe mesageria privată de la Facebook, grupuri publice, grupuri private, meme, bancuri, video-uri, pe Whatsapp, pe Instagram, pe Youtube, pe Tiktok, televiziuni, radiouri, site-uri, căutări pe Google, recomandări de seriale pe Netflix?

Netflix? Vorbisem despre #fakenews (voi lămuri puțin mai încolo ce este și cu hashtag-ul) în termenii unui fenomen mai amplu, cel al dezordinii informaționale. În sensul că actualele fluxuri informaționale sunt haotice, neîntrerupte, nefiltrate de nicio sursă sau sistem de cunoaștere. Cu ocazia (!) pandemiei de coronavirus și a infodemiei care o însoțește pas cu pas, am descoperit expresivitatea involuntară, sau de care nu eram conștientă, atunci când foloseam termenul de „dezordine“ („disorder“).

Judecând după „foamea“ cu care am consumat tot acest conținut preponderent digital aflat în flux continuu, după faptul că senzația de sațietate pare să nu se instaleze niciodată, că pofta vine mâncând (cu cât petreci mai mult timp cu ecranul dispozitivului mobil în față, cu atât ai șanse să rămâi acolo, scroll, like, share, comment și din nou scroll), mi-am dat seama că invazia contemporană de informații, pseudo-informații, zvonuri, indignări, poze, video-uri, meme, bancuri, bășcălii și conspirații seamănă foarte mult, pentru utilizatorul platformelor digitale, cu o tulburare de alimentație („eating disorder“). Este, simultan, o problemă a bombardamentului, a excesului de produse digitale – gratis, mai ceva decât hamburgerul ieftin de la McDonalds, dar și o problemă a excesului în ceea ce privește consumul. Cert este că ne îndopăm cu hamburgeri digitali oferiți cu generozitate „pe gratis“, de platformele digitale, și vrem sau chiar pretindem să fim supli și tonifiați ca și cum am mânca numai legume la grătar.

Cu această scurtă introducere, permiteți-mi să argumentez de ce #fakenews reprezintă un fenomen nou, de ce actuala infodemie creată în siajul pandemiei de coronavirus este ceva unic și să închei cu scurte considerații despre spațiul public românesc, virusat și el de mult timp de diverse afecțiuni comunicaționale.

#Fakenews – o specie hibridă, turată la maxim de tehnologie

Platforme mobile și aplicații digitale disponibile 24/7, algoritmi, big data, realitate virtuală, realitate augmentată, mașini care învață, Inteligență Artificială; computerizarea, algoritmizarea, digitalizarea vieților noastre și ale interacțiunilor noastre, de natură profesională sau personală. Acesta este peisajul tehnolo gic în care ar trebui plasat, după părerea mea, fenomenul #fakenews, de fapt, amplul fenomen al dezinformării de nouă generație, dezinformarea 2.0, cum am mai numit-o. Păstrez termenul de #fakenews pentru că, vrem nu vrem, este cel care o preocupă și pe mama mea soacră – „ce-i cu atâtea fake news-uri în campania electorală?“.

Dezinformarea 1.0 este un fenomen mai vechi, cu o manifestare mai pregnantă ca urmare a răspândirii mijloacelor de comunicare în masă. Spectrul său de manifestare 1.0 este amplu: știri false, verosimile, semi-false, semi-adevărate, aproape-adevărate, cu iz de adevăr, informații certate cu contextul, scoase din context, hiper-partizane, hiper-personalizate, trunchiate, facile, simplificate, simplificatoare, irelevante, turbo-știri, mono-știri, interpretări extravagante, panici morale, cruciade, linșaje, indignări selective, inflamări secvențiale, intoxicări, isterii colective, diversiuni, omisiuni, amplificări.

Ce este nou este cuplarea dintre dezinformarea de veche generație cu factorul tehnologic, mai precis, cu uluitoarea explozie a platformelor digitale. În acest sens, definesc #fakenews ca fiind o specie hibridă, o combinație dintre o știre (un oarecare conținut informațional), o formă de opinie (de obicei inflamată – „așa nu se mai poate!“, „cum e posibil așa ceva?“, „acum e momentul să facem ceva!“) PLUS (poate partea cea mai im – portantă) circulația ei în mediul digital („engagement“-ul, termen pe care nu reușim să îl redăm în limba română); circulație/amplificare („engagement“) care au loc într-un ecosistem de informare și comunicare total schimbat.

Distincțiile organic/artificial, fake/autentic – irelevante în planul consecințelor

Elementul de noutate este dat mai cu seamă de cel de-al treilea element – circulația și amplificarea în mediul digital; de aici, și plasarea hashtag-ului în fața termenului oarecum tradițional de fake news. Pentru traducerea „fake news“ am propus, la un moment dat, varianta mai laxă „făcături“, dar neapărat „făcături digitale“.

Avem de-a face cu ceva nou deoarece comportamentul nostru digital, felul în care reacționăm pe platformele digitale la un anumit conținut, prin like-uri, share-uri, comment-uri, reprezintă principalul factor de amplificare, de vizibilizare a acestuia. Cu cât generăm mai mult engagement, cu cât interacționăm mai mult cu un conținut digital, cu atât acesta circulă mai repede și mai în profunzime (beneficiind de efectul de rețea), devine și mai vizibil, penetrează și mai mult newsfeed-urile noastre.

Este ca și cum, dacă am lua cazul unei emisiuni de televiziune, cu cât ne-am uita mai mulți la ea, cu cât am comenta mai mult pe marginea ei acasă cu familia sau cu prietenii, cu cât ne-am enerva sau ne-am indigna mai mult, cu atât aceasta s-ar muta, de la sine – indepedent de conținut, care, dincolo de comentariile noastre, ar rămâne fix același – de la ora 14 în în prime time, ar deveni breaking news și ar rămâne breaking news până cine știe când; mai precis, până și-ar epuiza potențialul de viralizare.

Un alt element de noutate este faptul că acest engagement poate fi manufacturat, generat în mod artificial prin boți (scripturi automatizate care să încurajeze și să amplifice conversația), conturi false, troli, „postaci“, urmăritori falși, fabrici de conținut, fabrici de like-uri, fabrici de generare de click-uri. Distincția dintre amplificarea organică (pe care o facem noi, prin comportamentul digital autentic) și amplificarea artificială este o distincție utilă pentru analiză sau pentru stabilirea responsabilităților. Dar, în planul consecințelor, distincția nu lucrează.

Este mai puțin important dacă există fake followers sau nu, conturi fake sau nu; boții, postacii, conținutul generat de pe conturile false, click-urile generate pe bază de soft-uri creează impresia de popularitate, iar această impresie este receptată de către algoritmi ca fiind reală; conținutul generat în mod artificial este „perceput“ de către algoritmi ca fiind „legitim“, pe picior de egalitate cu conținutul sau engagement-ul generat în mod organic; cu alte cuvinte, mecanismele „false“ de generare a engagement-ului trimit semnale „false“ către algoritmi și motoarele de distribuție, care le percep ca pe orice alt conținut. De aici încolo, vechea psihologie umană își spune cuvântul: popularitatea și vizibilitatea – obținute organic sau artificial – sunt percepute, interpretate în termeni de importanță și chiar în termeni de adevăr.

Revenind la specia hibridă #fakenews. Maxim o treime din acest conținut hibrid ar putea fi intepretat în termeni de adevărat – fals (prima treime, cea cu urme factuale mai accentuate sau mai atenuate). Opinia care o însoțește, poza, mema video-ul care o ilustrează, hashtag-ul menit tot să amplifice circulația – și, mai ales, engagement-ul pe care îl generează (organic sau artificial) – sunt imposibil, chiar absurd de analizat în termeni de adevăr. Care este adevărul unui hashtag? Dar al unui emoticon?

Oricâte precedente istorice am căuta pentru a stabili similarități cu actuala „dezordine informațională“, suntem nevoiți să acceptăm că evoluțiile tehnologice au creat posibilități practic nelimitate în ceea ce privește crearea, distribuția și amplificarea conținutului digital, în articularea unui eco-sistem de informare și comunicare total schimbat, construit pe bază de algoritmi, big data, motoare de căutare, profiluri de personalitate și amprente digitale, și optimizat pentru popularitate, vizibilitate, câștigarea atenției.

Infodemia – un fenomen viral, la fel ca pandemia pe care o însoțește

Pe 4 februarie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat criza globală cauzată de noul coronavirus ca fiind „prima infodemie masivă răspândită prin rețelele sociale“; prin „infodemie“ OMS înțelegând „o supraabundență de informații – unele corecte, altele nu – care îngreunează accesul oamenilor la surse de încredere tocmai când au mai multă nevoie de ele“.

În ceea ce OMS a numit inspirat „infodemie“, se întâlnesc mai multe tendințe: uluitoarea ascensiune și răspândire a platformelor digitale, acapararea spațiilor publice de către tehnologie, viralizarea comunicării, fragmentarea spațiului comunicațional global, compe tiția dintre poveștile dominante ale principalilor actori globali. Asistăm, indiferent în ce colț al planetei ne-am afla, la hibridizarea spațiilor publice și personale, la transformarea emoțiilor și opiniilor noastre în adevărate câmpuri de confruntare.

Elementul de noutate asociat actualei pandemii, adus de explozia platformelor digitale și de ascensiunea noului eco-sistem de informare și comunicare, dominat de tehnologie, este accentuat de faptul că la originea fenomenului se află a doua putere economică a lumii. Semnificativ, o putere aflată în ascensiune și o putere care îmbrățișează un model politic și economic diferit, numit în diverse feluri: capitalism de stat, capitalism autoritar, autoritarism digital. Faptul că puterea urmăritoare – China – se află în confruntare directă cu puterea dominantă, în planul comerțului, în plan tehnologic, dar și în planul prestigiului, al ambiției și capacității de a-și impune propria versiune asupra realității, a amplificat haosul informațional, fragmentarea spațiului global despre care am amintit. De aici, și o luptă corp la corp în ceea ce privește conspirațiile („a cui conspirație pare mai credibilă“), mesajele xenofobe, chiar rasiste, ideologizarea, interpretarea măsurilor de răspuns în funcție de raportarea la regimul politic, speranța mai mult sau mai puțin mărturisită că virusul însuși va ține cont de regimul politic, va fi mai dur cu cel autoritar (virusul drept o pedeapsă pentru „chinezii care ne-au luat toate locurile de muncă“) și mai blând cu cel liberal.

Pentru analist, fascinant este faptul că, într-adevăr, noul coronavirus nu lovește „la întâmplare“, nu în sens conspiraționist sau de wishful thinking, ci în sensul că relevă foarte multe despre organismul politic sau social lovit, despre sistemele de organizare și de comunicare preexistente. Fără a mă lansa pe terenul alunecos al previziunilor, pot afirma că lumea va ieși schimbată în urma pandemiei de coronavirus; schimbările vor fi determinate de modul în care pandemia va fi gestionată, de inovațiile și descoperirile în medicină pe care le va prilejui (inclusiv identificarea unui vaccin), de urmările economice și de încrederea – reînnoită sau definitiv pierdută – a cetățenilor în cei care îi guvernează.

Din punctul de vedere al urmărilor geopolitice provocate de o epidemie, există precedente istorice. În 1802, Napoleon a trimis armata pentru a înăbuși o revoltă în Saint-Domingue (actualmente Haiti). Numai că ținutul din Caraibe era devastat de ceva timp de febra galbenă. Spre deosebire de localnici, care dobândiseră imunitate, soldații francezi trimiși de Napoleon au fost imediat doborâți de epidemie. Potrivit unor interpretări istorice, înfrângerea suferită de Napoleon în Haiti i-a temperat acestuia ambițiile de proiectare a puterii franceze pe continentul american, temperare care a culminat cu vânzarea Louisianei către SUA. Achiziționarea Louisianei a fost unul dintre pașii semnificativi care au înscris noul stat nord-american pe o tendință ascendentă, care l-au adus în stadiul de putere dominantă a lumii.

Infodemia – un autentic exemplu de glocalizare

Infodemia – bombardamentul informațional și emoțional amplificat la maximum de tehnologie – a cuprins, nu e de mirare, și spațiul public românesc.

Interesant este că am putut remarca o sincronizare aproape perfectă cu valurile de dezinformare, psihoze și obsesii care au caracterizat această perioadă. Un proiect colaborativ coordonat de the International Fact-Checking Network, o alianță în care se regăsesc 48 de organizații de fact-checking din 30 de țări, sistematizează trei astfel de valuri de dezinformare cu răspândire la nivel global. Este vorba mai degrabă despre teme sub care pot fi grupate mesajele înșelătoare, incorecte, manipulatoare, venite în avalanșă în această perioadă.

O primă astfel de temă acreditează ideea că virusul care a declanșat pandemia a fost „fabricat“ și apoi, „scăpat“ dintr-un laborator. Odată cu engagement-ul dezordonat despre care am vorbit în prima parte a articolului, tema a început să cunoască variații: laboratorul era ba chinez, ba american, ba israelian. Subteme conexe: oculta, statul paralel, conspirația cu scopul de a mai scăpa de chinezi „că deja sunt mulți“, de a-i ataca pe americani, de a scăpa de bătrâni, de a crea o criză economică. Am văzut, în spațiul românesc, manifestări frecvente ale acestui prim val.

O a doua temă a avut în vedere remediile naturiste care ar putea învinge noul coronavirus. Am citit, cred, cu toții, informații despre usturoi, pătrunjel, argilă, cuișoare, oțet de mere, apă cu sare; ultimul, și cel mai consistent val având în centru ideea remediilor naturiste este cel legat de vitamina C.

În sfârșit, a treia temă a reluat ideea unei mega-conspirații, dar nu una cu ținte demografice sau economice, ci una care să ducă la vaccinarea obligatorie.

În România, toate aceste valuri/teme au amplificat curentul conspiraționist adus chiar în mainstream-ul spațiului public românesc de cazul „Caracal“. De asemenea, ele s-au cuplat cu acuta criză de neîncredere în autorități (politicieni, forte de menținere a ordinii – jandarmi, chiar autorități medicale), criză creată și perpetuată de evenimente majore precum „maternitatea Giulești“, „Colectiv“, „Hexi Pharma“, sau „10 august“.

În cazul infodemiei globale, am „beneficiat“ de câteva slăbiciuni structurale ale spațiului public (fragmentarea, polarizarea, chiar radicalizarea, dictatura emoțiilor, demonizarea mass-media tradiționale pe platformele digitale și invers); la care s-a adaugat experiența acestor crizele majore, dintre care majoritatea și-au avut originea în domeniul medical.

Toate aceste crize – rămase nerezolvate (și) din punctul de vedere al comunicării – au erodat încrederea în autorități, instituții, expertiză, posibil chiar încrederea în guvernare. Au „injectat“ în spațiul public românesc câteva dominante: discursul anti-sistem și cel conspiraționist; expertul-bun-la-toate (falsa impresie că se poate trece cu ușurință dintr-un domeniu de expertiză într-altul); recrudescența sentimentului pseudo-religios („numai Dumnezeu ne mai poate salva!“) și a gândirii magice, cuplată cu tentația „întoarcerii la natură“ (ceaiuri, leacuri băbești, vindecări miraculoase în urma îmbrățișării arborilor).

Am identificat și două manifestări pur locale ale infodemiei. Prima: „încăierarea“ retorică diaspora – cei rămași acasă; în fapt, o remanență a conflictului retoric pus prima dată în mișcare echipa de campanie a președintelui Băsescu în bătălia pentru câștigarea unui al doilea mandat, instrumentalizat de mai multe ori de atunci și ajuns la apogeu în contextul protestului din 10 august din Piața Victoriei. A doua: controversele în jurul practicilor religioase, considerate nesănătoase în condiții de epidemie (împărtășania și sărutatul icoanelor), agrementate cu reluarea unor sub-teme precum „vrem spitale, nu catedrale“ sau cu argumente în favoarea familiei tradiționale, a cărei distrugere s-ar dori prin introducerea vaccinării obligatorii.

În loc de încheiere, vă las pe fiecare să vă verificați, poate cu alți ochi, conversațiile de pe Whatsapp, postările de pe Facebook, pozele de pe Instagram, recomandările pe care le-ați primit și le-ați „distribuit masiv“ fie luându-le în serios, fie luându-le în derâdere (atenție, consecințele sunt aceleași!). Să exclamați, „da, uite, nu mi-am dat seama ce am distribuit, la ce am reacționat!“. Și poate data viitoare veți deveni mai rezervați atunci când veți fi bombardați cu astfel de mesaje și conținuturi. Comportamentul comunicațional rezervat, în special pe platformele digitale, este cel mai bun anticorp împotriva dezinformării.