Prof. dr. Genoveva Farcaș

Inspectoratul Școlar Județean Iași

            Acum 2 ani, când Yuval Noah Harari publica celebra sa carte 21 de lecții pentru secolul XXI, puțini dintre noi am fi subscris proiecțiilor pedagogice ale istoricului israelian, care vedea drept decisiv rolul școlii în a forma abilități de ordin general, necesare în viață, cele mai importante dintre toate fiind abilitatea de a face față schimbării, de a învăța lucruri noi și de a ne păstra echilibrul mintal în situații neobișnuite.  

Închiderea școlilor în peste 138 de țări ale lumii pentru a preveni răspândirea pandemiei Covid-19 pentru aproape 80% din populația elevilor şi studenţilor din lume – 1,3 miliarde de copii și tineri – a dat naştere unor provocări fără precedent pentru guvernele ţărilor afectate, pentru decidenții educaționali de pretutindeni, dar a și adus în atenție confruntarea întregii omeniri cu o situație fără precedent, la care trebuie să răspundem prin comportamente de adaptabilitate la schimbările sociale, educaționale, economice, politice etc., de învățare din mers și mai ales de sănătate fizică și psihică. Școala, ca instituție principală în dezvoltarea acestor abilități la elevi, este pusă la rându-i în situația de a reacționa prompt și eficient la izolarea socială, umană adusă de pandemie.

Toate sistemele de educație din întreaga lume au trebuit să ia decizii privind modul de continuare a instruirii, în condiţiile în care toţi cei implicaţi în educaţie trebuie să fie protejaţi, într-o criză de sănătate publică care avansează rapid, imprevizibil. Țările afectate s-au concentrat pe asigurarea continuării actului educaţional, introducând sau extinzând modalitățile de educație la distanță existente, utilizând diferite tehnologii. Majoritatea țărilor folosesc internetul, oferind platforme online pentru învățarea continuă (de exemplu, Argentina, Croația, China, Cipru, Egipt, Franța, Grecia, Italia, Japonia, Mexic, Portugalia, Republica Coreea, România, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite). În aproape toate țările, profesorii și directorii sunt încurajați să utilizeze aplicații pentru a sprijini comunicarea cu elevii și părinții și să pună la dispoziţie lecții live sau să înregistreze lecții de tip MOOC (*MOOC = curs online conceput pentru a putea fi urmat de către un număr nelimitat de persoane prin internet). Conţinuturile învăţării sunt, de asemenea, livrate prin TV și alte mijloace media (de exemplu, Argentina, Croația, China, Costa Rica, Franța, Republica Islamică Iran, Republica Coreea, Mexic, România, Rwanda, Arabia Saudită, Senegal, Spania, Peru, Thailanda și Vietnam). Aplicațiile existente sunt folosite pentru a menține comunicarea între profesori și elevi.

În acest context, UNESCO monitorizează închiderea școlilor încă de la începutul lunii martie și documentează măsurile luate la nivelul fiecărei naţiuni, inclusiv prin videoconferinţe organizate cu reprezentanţii ministerelor și prin webinarii ce reunesc profesionişti în domeniu.

Din perspectivă pedagogică, practicile dezvoltate de sistemele de educație afectate de suspendarea cursurilor cu elevii și studenții, se situează pe cel puțin două paliere diferite: învățarea online și învățarea la distanță, concepte pedagogice aparent sinonimice, dar care descriu practic modalități parțial comune de derulare a activităților cu elevii și studenții, aflați în școala de acasă.

Cercetătorii din domeniul tehnologiei educaționale, mai ales cei din subdomeniul învățământului online și la distanță, au definit o serie de concepte de-a lungul anilor pentru a distinge între diferitele soluții care au fost dezvoltate și implementate: învățare la distanță, învățare distribuită, învățare mixtă (blended learning), învățare online, învățarea mobilă și altele. Cu toate acestea, înțelegerea diferențelor semnificative este puțin cunoscută practicienilor din domeniul educaţiei şi al designului instruirii.

Învățarea online poate fi definită ca o formă alternativă de învățământ în cadrul căreia se asigură continuarea procesului educațional în condiții normale sau de autoizolare, de intemperii etc., prin intermediul diverselor instrumente informatice de comunicare la distanță. Această modalitate alternativă este studiată de zeci de ani deopotrivă de pedagogi, experți în design curricular și experți în noi tehnologii comunicaționale. Numeroase studii, teorii, modele, standarde și criterii de evaluare se axează pe cel puțin trei zone pedagogice: învățarea online de calitate, predarea online și proiectarea instruirii online. Ceea ce știm din aceste studii este că învățarea online eficientă rezultă dintr-o proiectare și planificare atentă a instruirii.

 Unul dintre cele mai relevante rezumate ale studiilor despre învățarea online este expus în volumul Învăţarea online: ce ne spun studiile despre dacă, când și cum (2014).

Autorii identifică nouă dimensiuni atribuite învățării de tip online:

• modalitatea (integral online, mixtă – peste 50% online, mixtă – 25–50% online, comunicare online faţă-în-faţă);
• ritmul (ritm autoreglat – intrare / ieşire liberă, ritm impus de clasă, ritm impus de clasă cu o componentă de autoreglare);
•  raportul elev-profesor (< 35 la 1, 36–99 la 1, 100–999 la 1, > 1. 000 la 1);
• strategii didactice (expozitive, practice, explorative, colaborative etc.);
•  rolul online al profesorului (instruire online activă, prezenţă redusă online, niciun rol);
•  rolul online al elevului (ascultă sau citeşte, rezolvă probleme sau răspunde la întrebări, explorează simulări sau resurse, colaborează cu ceilalți colegi);
• tipul de sincronizare (sincronă, cu participare simultană, în direct, a elevilor la activităţile de învăţare şi asincronă, cu sarcini de lucru distribuite online, rezolvate de elevi în ritmul propriu);
• rolul evaluărilor online (să determine gradul în care elevul este pregătit pentru un nou conţinut, să ofere informaţii despre sprijinul de care are nevoie elevul, instruire adaptată, să îi ofere informaţii elevului/profesorului despre nivelul de învăţare, input pentru note / calificative, să identifice elevii cu risc de eşec şcolar);
•  sursa de feed-back (automată, oferit de profesor, oferit de colegi, feed-back întârziat)

La acestea se mai poate adăugatipul de interacțiune (elev – conţinut, profesor – elev şi elev – elev).

Date fiind aceste variabile multiple, precum și diversitatea contextelor în care poate fi utilizată învățarea online, pentru a fi de calitate, trebuie să se respecte, ca și în cazul învățării față în față, o serie de cerințe psihopedagogice importante.

În primul rând instruirea în mediul online pentru a fi la fel de eficientă ca instruirea faţă-în-faţă, trebuie să se regăsească sub forma învăţării mixte (blended learning – on line şi faţă-în-faţă). Prezența fiecăruia dintre aceste tipuri de interacțiune, atunci când este integrată în mod semnificativ, crește rezultatele învățării. În al doilea rând învățarea online de calitate înseamnă timp de planificare, pregătire și dezvoltare pentru o lecție, situația actuală determinându-ne mai degrabă să acționăm cu resurse minime disponibile și într-un timp redus. Planificarea atentă a învățării online presupune nu doar identificarea conținutului de parcurs, ci și proiectarea atentă a tipurilor de interacţiune, cu scopul de a susţine procesul de învăţare. Apoi, trebuie adaptată particularităților de vârstă și chiar individuale ale elevilor, pretându-se mai bine vârstelor mari, ciclului liceal, studenților și adulților în contexte de formare.

Văzută de mulți elevi, dascăli, dar mai ales părinți în aceste zile, drept un panaceu pentru situația de criză cu care se confruntă întreaga lume, învățarea online are avantaje incontestabile, dar și dezavantaje.

Avantajele învățării online derivă indiscutabil din faptul că activitățile online pot fi accesate oricând si oriunde, cursanții pot alege domeniile de interes, le pot accesa în ritm individual. Timpul nu este determinat ca într-o sală de clasă, programul fiind mult mai flexibil. Fiecare elev poate parcurge în mod independent materialul propus, putând accelera procesul de învățare sau  încetini. Învățarea online permite și elevilor și profesorilor să interacționeze într-o comunitate online, fără a fi prezenți în același loc sau timp. Din altă perspectivă,  elevii au posibilitatea de a prezenta mai multe informații procesate cu atenție, cu o implicare emoțională redusă. Constatările din domeniu semnalează că elevii introvertiti tind să fie mai activi, inhibiția fiind mult diminuată, interacțiunea realizându-se și fără distractori din afară. Acest tip de învățare, în condiții pedagogice bine anticipate și articulate strategic, îl poate provoca pe elev să devină proactiv, să fie un căutător de cunoaștere. Personalizarea cursurilor se poate realiza prin introducerea de link-uri externe, scheme de lecţii, fişe de lucru, prezentări PowerPoint, teste, demonstraţii, liste bibliografice, link-uri către resurse educaţionale deschise, materiale scanate, documente de tip audio si video în clasa virtuală, sarcini individuale. 

Dezavantajele învățării online sunt legate de faptul că sunt sărăcite relațiile interumane între elevi și profesori, dar și între elevi, cu reale efecte în timp dacă se permanentizează acest mod de abordare a învățării. Acest tip de instruire poate fi un impediment pentru elevii cu rezultate şcolare slabe, deoarece conţinuturile expuse în mediul online pot fi mai greu de asimilat în condiţiile în care înţelegerea acestora nu este facilitată de profesor.

Pentru a genera o învăţare eficientă în mediul virtual, profesorul trebuie să aibă o anume pregătire în proiectarea curriculum-lui livrat online și, desigur, în tehnologiile informaționale. Astfel, pentru profesori, instruirea online poate fi copleşitoare: pe de o parte, din punct de vedere tehnic, deoarece utilizarea acestui mediu presupune familiarizarea cu instrumentele sale, dar şi din punct de vedere al disponibilităţii, având în vedere că elevii pot accesa conţinuturi în diferite momente ale zilei. Interpretarea eronată a explicaţiilor scrise reprezintă, de asemenea, o problemă. Pentru elevi, învățarea online activă solicită mai multă responsabilitate, iniţiativă şi efort decât instruirea faţă-în-faţă. Deciziile legate de mărimea grupului de elevi vor limita foarte mult strategiile utilizate, un număr mare de elevi făcând imposibilă interacțiunea de calitate. Feedback-ul, de exemplu, devine tot mai dificil pe măsură ce dimensiunea clasei crește, ajungând în cele din urmă la un punct în care pur și simplu nu este posibil ca un profesor să ofere feedback specific și prompt. Pentru elevi, sincronul este de obicei cel mai potrivit, adulţii necesitând mai multă flexibilitate, se optează pentru variante asincron, alternate cu sesiuni sincrone opționale. Un alt dezavantaj este faptul că participarea şi angajamentul faţă de învăţarea în mediul on line tind să se dilueze în timp, studiile precizând că, cursurile de tip MOOC înregistrează rate ridicate de abandon.

Predarea-învățarea la distanţă în situaţii de urgenţă (ERT – Emergency Remote Teaching) constă în acel ansamblu de acțiuni și procese inițiate pentru continuarea procesului educațional în situații de urgență, pe fondul unor circumstanțe de criză.

Spre deosebire de experiențele care sunt planificate de la început și proiectate pentru a fi online, predarea la distanță în situaţii de urgență reprezintă o mutare temporară a instruirii către un mod de livrare alternativ a conţinuturilor. Aceasta implică utilizarea de soluții de învățare pentru instruire sau educație la distanţă, care în mod normal ar fi furnizate în formatul față-în-față, în format mixt și care vor reveni la formatul respectiv odată ce criza sau situația de urgență s-a încheiat.

Obiectivul principal în aceste circumstanțe nu este de a recrea un ecosistem educațional robust, ci de a oferi acces temporar la instruire și suporturi de instruire uşor de accesat. Când înțelegem ERT astfel, putem separa acest mod de instruire de „învățarea online”. Învățarea la distanță presupune nu doar învățare online, ci și studiul individual al elevilor prin accesarea de culegeri, fișe, manuale, dicționare, enciclopedii etc., programe de învățare susținute de televiziuni sau radio s.a.

 Există numeroase exemple de țări care, ca răspuns la închiderea școlilor și universităților într-un moment de criză, implementează modele precum învățarea mobilă, radio, învățarea combinată sau alte soluții care sunt contextual mai fezabile. De exemplu, într-un studiu privind rolul educației în situații de urgență sau de criză, Rețeaua de agenţii pentru educație în situații de urgență a examinat mai multe studii de caz. Unul dintre aceste cazuri a fost Afganistanul, unde educația a fost perturbată de conflict și violență, școlile în sine fiind uneori ținte pentru că fetele încercau să aibă acces la educație. Pentru a salva copiii de pe străzi și a-i menţine în siguranță, educația radio și DVD-urile au fost folosite pentru a păstra și extinde accesul la educaţie, având ca scop și promovarea sa în rândul fetelor.

În mod evident învățarea la distanță în situații excepționale generează soluții excepționale, care incumbă rezolvarea creativă a problemelor. Trebuie să gândim în afara şabloanelor pentru a genera diverse soluții, care pot ajuta la satisfacerea noilor nevoi ale elevilor și comunităților noastre. Dacă ar fi să descriem această învățare la distanță, ar trebui în primul rând să o vedem dintr-o manieră proiectivă, drept o cale de a reflecta asupra modurilor, metodelor și mijloacelor de livrare a instruirii, cu adaptare la nevoile în continuă schimbare și la resursele limitate și nu ca o abordare esenţializată a instruirii standard. Sigur că datorită urgenței temporale, demersurile rapide care sunt necesare în contextul ERT pot diminua calitatea cursurilor oferite.

Dacă dezvoltarea unui proiect complet de curs online realizat corect poate dura luni întregi, învățarea online, dar ca parte a învățării la distanță dintr-un pachet de măsuri educaționale, este acceptată ca o soluție temporară pentru o problemă imediată. De aceea,  nevoia de „a ajunge pur şi simplu online” este în contradicție directă cu timpul și efortul dedicat în mod normal dezvoltării unui curs de calitate. Cursurile online create în acest fel nu trebuie confundate cu soluții pe termen lung.

În special îngrijorător este faptul că în cazul învățării la distanță nu putem vorbi, din păcate, de accesibilitatea resurselor de învățare pentru toți elevii, din toate mediile rezidențiale.

Școala de acasă – un context impus de pandemia de coronavirus – se află indiscutabil sub amprenta pedagogică a învățării la distanță și nu a învățării online, cum în multe contexte publice de comunicare s-au amestecat cele două concepte și implicit realități educaționale.

Învățarea la distanță, deși este pusă sub patul procustian al urgenței și timpului limitat, trebuie să dispună de o serie de activități clare, asumate la nivel de politici publice educaționale:

• Pentru a comunica planul programelor de învățare la distanță și pentru a mobiliza toate părţile interesate, lansarea de campanii de conștientizare sau strategii de comunicare referitoare la educația la distanță pentru toate grupurile țintă, inclusiv părinți, elevi, studenți, profesori și directori;

• Asigurarea echității accesului la învățarea la distanță, deoarece elevii din medii defavorizate au, de regulă, acces limitat la computere și la alte dispozitive în afara şcolii. În unele cazuri, aceștia locuiesc în zone fără electricitate și fără conexiune / conexiune slabă la internet.

O serie de țări au luat măsuri pentru a soluţiona această problemă:  

China oferă computere elevilor din familii cu venituri mici, pachete de date mobile și subvenții pentru telecomunicații.

Franța depune eforturi pentru a împrumuta dispozitive și pentru a oferi cursuri şi sarcini de lucru tipărite celor 5% dintre elevi care nu au acces la internet sau la calculatoare.

Emiratele Arabe Unite au creat o linie de asistență pentru profesori și elevi, care pot solicita sprijin tehnic în cazul în care întâmpină dificultăți.

România oferă prin Programul Euro 200 sprijin financiar elevilor din medii dezavantajate pentru achiziția de echipamente informatice.

În statul Washington, Statele Unite, școlile nu sunt încurajate să ofere servicii de învățare online, dacă nu este asigurat un acces echitabil.

 În Portugalia, pentru a soluţiona problema elevilor care nu au acces la internet de acasă, guvernul a sugerat un parteneriat cu serviciile poștale pentru a livra fișe de lucru tipărite. De asemenea, a lansat o ofertă de cumpărare prin licitație pentru echipamente informatice pentru studenți și profesori.

• Asigurarea accesului la mese pentru copiii din medii defavorizate

Mulți copii care provin din medii defavorizate se bazează pe mese școlare gratuite sau gustări. În Japonia, familiile primesc rambursarea taxelor școlare pentru durata suspendării cursurilor, iar prânzurile școlare sunt livrate familiilor din mai multe districte. Argentina și statul Washington (Statele Unite) au luat, de asemenea, măsuri pentru a continua programele de asigurare a meselor, în ciuda suspendării cursurilor. California (Statele Unite) a permis școlilor să ofere mese de tip „pick-up and go”, iar unele districte permit familiilor să ridice pachete cu mâncare pentru mai multe zile pentru a nu trebui să revină zilnic. Comunitatea autonomă a Cataloniei (Spania) asigură mese hrănitoare pentru copiii vulnerabili prin emiterea unor carduri de credit ce pot fi folosite în orice unitate comercială cu profil alimentar.

• Prioritizarea calendarului şcolar și a examenelor naționale

Închiderea prelungită a şcolilor afectează în mod semnificativ calendarul școlar în toate țările, multe dintre acestea reprogramând evaluările şi examenele naţionale pentru diferite niveluri de şcolaritate, inclusiv universitar (de exemplu, Chile, China, Franța, Japonia, Spania și Vietnam) sau anulând examenul de bacalaureat (Marea Britanie, Olanda, Franța). China a oferit şi soluţia susţinerii unor examene online. Pentru situaţia în care datele examenelor nu pot fi modificate, au fost introduse măsuri speciale (de exemplu, un număr limitat de elevi / studenţi care pot susține examenul simultan) pentru a asigura siguranța participanților la examen (de exemplu, Japonia și Thailanda).

Calendarul școlar este, de asemenea, ajustat pentru a recupera zilele de şcoală pierdute (de exemplu, Spania, Coreea de Sud și Vietnam). În unele state din SUA, toate evaluările au fost anulate pentru anul şcolar 2019-2020 (de exemplu, Florida și Washington).

• Stabilirea programului de pregătire al profesorilor și examenele adresate acestora. Unele țări au pus la dispoziție câteva cursuri de formare online pentru cadrele didactice. În China, examenele cadrelor didactice (echivalente titularizării) au fost amânate. Personalul de conducere și personalul de predare din Emiratele Arabe Unite beneficiază de formare specializată continuă la distanță, folosind în premieră un nou sistem tehnologic. Chile a adoptat, de asemenea, această inițiativă, prin popularizarea unor bune practici de predare și prin organizarea de webinarii pe teme de metodică şi management şcolar, adresate celor care necesită cel mai mult instruire în domeniul digital.

• Evitarea suprasolicitării părinţilor şi tutorilor

Învățarea la distanță și la domiciliu pune invariabil o povară grea pe umerii părinţilor. Mulți dintre aceştia se luptă să îşi susțină copiii în noul lor mediu de învățare, adesea jonglând între supervizare, propria lor muncă și treburile casnice. În China, părinţilor le este oferită asistență pedagogică online. De asemenea, Italia le oferă părinţilor cursuri online pe tema gestionării relației cu elevii în perioada de carantină. În mod similar, în Spania sunt disponibile diverse platforme și aplicații de comunicare (de exemplu, Edugestio) prin care profesorii și părinții împărtășesc idei și construiesc prin colaborare procesul de învățare.

• Diminuarea izolării sociale a copiilor

Datorită închiderii școlilor, mulți copii și tineri pierd contactul social care este esențial pentru învățare și dezvoltare. Aplicațiile de comunicare online (de exemplu, WhatsApp) sunt utilizate pentru a asigura comunicarea între profesori și elevi, precum și între elevii / studenții din multe țări. Clasele online interactive oferă, de asemenea, oportunități de interacțiune socială. În multe țări, cum ar fi China, Japonia, Spania și Statele Unite, este oferită asistență psihologică celor care au nevoie prin linii telefonice disponibile non-stop și apeluri de monitorizare, toate acestea pentru a evita sentimentul de izolare.

În loc de concluzii

Ce trebuie prioritizat acum în educația românească? Ce abordări pot minimiza impactul pandemiei asupra sistemului educațional?

• Care sunt strategiile și măsurile clare ce trebuiestabilite prin politici educaționale publice, dar și prin soluții descentralizate generate de inițiative diferite, plasate în grija autorităților locale, a inspectoratelor școlare, a școlilor, a universităților? Ce modalități de educare a comportamentelor de păstrare a sănătății fizice și psihice se pot propune?

• Cum se poate ameliora decalajul digital între elevi? Cum vor face faţă elevii din medii sociale defavorizate pe durata închiderii şcolilor? Ce presupune analiza problemelor legate de acces, pregătirea profesorilor și comunicarea școală-familie? Cum susține  parteneriatul public-privat accesul tuturor elevilor la tehnologia informației, la radio şi televiziune?

• Dar între profesori? Ce măsuri pot fi luate pentru instruirea cadrelor didactice, pentru a utiliza sistemele digitale de gestionare a învățării și pedagogia învățării online – înainte de criză, în timpul acesteia și mai ales după revenirea la școală? Sunt utilizate manualele digitale în această perioadă de către profesori și elevi?

• Cum se pot asigura gustările pentru elevii din medii dezavantajate, dincolo de zidurile şcolii? Se pot livra mese școlare, se pot stabili parteneriate cu serviciile de livrare a alimentelor, se poate colabora cu autoritățile din domeniul alimentaţiei și nutriției pentru a oferi mese preparate zilnic, care pot fi distribuite prin diferite servicii de livrare?

• Ce presupune adoptarea unor soluții de învățare incluzivă? Poate fi avută în vederea crearea unor oportunităţi minimale pentru învăţare directă, în clasă, cu grupe mici de elevi cu nevoi speciale, avându-se în vedere că pentru aceștia pentru lucrul autonom și de la distanță poate fi un ţel greu de atins? Pot fi create oportunităţi de studiu online unu-la-unu cu profesorii sau de organizare a unor întâlniri în sistem de videoconferinţă cu ceilalţi elevi, precum şi asigurarea de resurse educaţionale pentru părinţii / tutorii care preiau rolul profesorului pe durata închiderii şcolilor?

Învățarea la distanță rămâne, din perspectivă pedagogică, o formă alternativă la învățarea tradițională, implementată în situații de urgență, formă care cuprinde în nucleul său învățarea online, alături de alte forme complementare de instruire. Designul universal pentru învățare ar trebui să se axeze pe proiectarea de medii de învățare flexibile, incluzive și centrate pe elev, pentru a permite accesul la materiale, activităţi şi sarcini de lucru pentru toţi elevii / studenţii în această perioadă grea pe care o traversăm cu toții, elevi, părinți, profesori, întreaga societate.

Bibliografie selectivă:

• Yuval Noah Harari, 21 de lectii pentru secolul XXI, Ed. Polirom, 2018
• Gwang-Chol Chang, Satoko Yano, How are countries addressing the Covid-19 challenges in education? A snapshot of policy measures, 24 martie 2020, accesat: 31 martie 2020. https://gemreportunesco.wordpress.com/2020/03/24/how-are-countries-addressing-the-covid-19-challenges-in-education-a-snapshot-of-policy-measures/
• Stefania Giannini, Suzanne Grant Lewis, Three ways to plan for equity during the coronavirus school closures, 25 martie 2020, accesat: 31 martie 2020, https://gemreportunesco.wordpress.com/2020/03/25/three-ways-to-plan-for-equity-during-the-coronavirus-school-closures/
• Charles Hodges, Stephanie Moore, Barb Lockee, Torrey Trust, Aaron Bond, The Difference Between Emergency Remote Teaching and Online Learning, 27 martie 2020, accesat: 3 aprilie 2020, https://er.educause.edu/articles/2020/3/the-difference-between-emergency-remote-teaching-and-online-learning