Ca adulţi, părinţi şi/sau profesori suntem uneori revoltaţi cu ce insistenţă îşi revendică drepturile copiii noştri, în unele situaţii, încălcând limitele relaţionale în fel şi chip, de la utilizarea unor formule de adresare inadecvate până la obrăznicie de-a dreptul. Tot noi, ca adulţi, care am cunoscut sinusoidele pieţei muncii, suntem contrariaţi când aflăm cum, în unele cazuri, atunci când vor să muncească, adolescenţii şi tinerii nu se bucură de condiţii optime în care să-şi desfăşoare activitatea, ba mai mult, sunt munciţi din greu pe bani puţini, iar adulţii îi tratează necorespunzător vârstei, cumva la limita decenţei. De aici, pare rezonabilă următoarea idee: copiii şi tinerii îşi afirmă şi îşi cer drepturile mai cu seamă în faţa celor care le-ar fi recunoscut oricum, în mod îndreptăţit. Mă refer la părinţi şi la profesori, în general, în raport cu persoanele apropiate lor. Dar tot ei par nepregătiţi să şi le revendice în faţa altor oameni, a unor străini, în alte contexte decât cele ale vieţii private şi cele şcolare, care le sunt parte din mediul familiar. Deci, într-un alt registru decât cel al familiei şi al şcolii, unul nou pentru ei, cum este cel al pieţei muncii, copiii şi tinerii nu ştiu, poate nu îndrăznesc, nu cunosc mijloacele adecvate, legale prin care pot solicita respectarea drepturilor lor.
De ce un adolescent, un tânăr ar accepta să muncească în condiţii dificile, fără să-i fie asigurată protecţia muncii, pe un salariu modest, mai de nimic, ceea ce face să pară cumva la mica înţelegere cu patronul, fără forme legale (care probabil nici nu se pot face dacă vârsta celui care munceşte este mică).
Răspunsul are, ca de fiecare dată, mai multe valenţe. În primul rând, putem presupune ca fond al discuţiei un nivel de trai modest, o viaţă dusă la limita sărăciei în multe dintre familii. Dacă nu se pot asigura cele necesare traiului, este posibil ca tocmai aceasta să-l împingă pe adolescent spre muncă încă de la o vârstă fragedă. Apoi, poate fi vorba de o lipsă de informare şi chiar un deficit de educaţie privind comportamentele dezirabile social, presupuse de implicarea pe piaţa muncii. Nu sunt cunoscute probabil reglementările legale pe baza cărora se poate desfăşura o activitate în condiţii de siguranţă.
Există şi cazuri în care adolescentul doreşte să se emancipeze de sub tutela familiei, ceea ce presupune şi intenţia de a dobândi o mult-dorită independenţă financiară.
Dacă în educaţia pentru viaţa privată avem aşteptări cu referire la prevenirea violenţei domestice, altele cu trimitere la stabilirea şi dezvoltarea unor relaţii personale şi sociale sănătoase, non-conflictuale, la necesitatea de a dobândi abilităţi care să-i permită tânărului să devină un bun părinte etc., atunci ce aşteptări educaţionale mai putem avea în legătură cu educaţia pentru respectarea drepturilor?
Educaţia pentru sfera publică are, în linii mari, două componente: una legată de cultivarea unui spirit civic participativ, în contextul în care cetăţenia se doreşte a fi una democratică, iar alta vizează dimensiunea profesională, ceea ce am numi educaţia pentru carieră.
În toate aceste sfere formative intră educaţia pentru respectul acordat drepturilor pe care un adolescent, un tânăr se presupune că le are garantate prin chiar ordinea statului de drept. Deci, putem accepta că educaţia privind respectul faţă de drepturi ar trebui să aibă un caracter unitar, reunind situaţiile de viaţă, indiferent de faptul că acestea se desfăşoară în sfera publică sau în cea privată. Chiar Legea 272/2004, republicată în 2014, cunoscută drept Legea copilului, include în titulatură ideea protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Respectiva lege prevede, printre alte drepturi, şi Protecţia copilului împotriva exploatării (Cap. VI), vizând exploatarea econo­mică, abuzul sau neglijenţa.
Ce facem la nivelul şcolii atunci când aflăm despre încălcarea unor drepturi ale copiilor şi tinerilor? Ne gândim probabil că trebuie să insistăm în demersul de formare a unor competenţe-cheie, cum sunt acelea de participare civică, de implicare democratică în rezolvarea problemelor comunităţii. Ne mai propunem, cu siguranţă, să acordăm atenţie competenţelor legate de inteligenţa emoţională şi de cea socială. Pe lângă respectul faţă de muncă, probabil ar trebui să insistăm aducând în atenţia tinerilor şi importanţa pe care o are dreptul de a fi protejaţi în raport cu vârsta pe care o au atunci când intenţionează să se implice în diverse activităţi lucrative.
Avem însă sentimentul că realitatea socială este una complexă, cu o dinamică aparte. De exemplu, Agenţia Naţională de Presă Agerpres informează că, de curând (miercuri, 27 ianuarie 2016), Comitetul European pentru Drepturi Sociale (CEDS) a publicat concluziile sale pentru anul 2015, iar pentru România a precizat unsprezece puncte de neconformitate privind respectarea prevederilor Cartei Sociale Europene (http://www.agerpres.ro/social/2016/01/27/raportul-ceds-releva-in-cazul-romaniei-incalcari-ale-drepturilor-salariatilor-in-special-tineri-si-femei-gravide-17-21-37). Potrivit sursei citate, cele mai multe dintre concluziile de neconformitate pentru ţara noastră vizează încălcări ale drepturilor copiilor şi tinerilor la protecţie specifică. De exemplu, este menţionat faptul că nu sunt efectiv garantate interzicerea folosirii forţei de muncă a copiilor sub 15 ani şi nici prevenirea condiţionării angajării lor în funcţie de un anumit nivel de educaţie. Apoi, lucrătorii tineri sunt discriminaţi privind salariile. În România nu este stabilit în mod clar modul în care timpul dedicat programelor de formare profesională să poată fi inclus în programul normal de lucru şi remunerat corespunzător. În practică, nu este garantat nici dreptul la concediu anual plătit. La acestea se adaugă şi alte constatări privind încălcări ale unora dintre drepturi cu privire la dreptul de securitate socială, dreptul la o locuinţă adecvată, mai cu seamă pentru familiile de rromi.
În concluzie, preocuparea pentru educaţia în spiritul respectării drepturilor copiilor şi tinerilor este ceea ce putem urmări la nivelul şcolii pentru a veni în întâmpinarea unor astfel de date din realitatea socială imediată.
Dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti