Zilele trecute am avut „onoarea” să urmăresc la televizor o emisiune căreia aş putea să-i atribui o sumedenie de adjective capabile să-i consacre unicitatea în raport cu multe alte emisiuni vizionate de mine până în acel moment. Pot spune că a fost o emisiune interesantă dacă privim din perspectiva temei abordate sau una şocantă dacă îmbrăţişăm aceeaşi perspectivă. Dacă ne decidem însă să prezentăm şi o latură didactică sau una educativă, consider că emisiunea nu a reflectat nici pe departe cruda realitate din învăţământul românesc. Şi pentru a încheia o introducere relativ scurtă, însă, cred eu, sugestivă, trebuie să menţionez faptul că tema aleasă a reprezentat o paralelă între manualele din sistemul de învăţământ românesc şi cele aparţinând sistemului de învăţământ francez.
În acest scop, pentru o prezentare cât mai clară şi detaliată a subiectului ales, în prim-plan a apărut o doamnă care a ţinut să prezinte toate deficienţele manualelor româneşti în raport cu cele din sistemul de învăţământ francez, cărţile din sistemul nostru fiind considerate mult prea încărcate, lipsite de acea „aerisire” menită să garanteze la început interesul, iar mai târziu performanţa, incapabile să stimuleze gândirea critică a elevilor, împovărate de un amalgam de cunoştinţe inutile aflate în conformitate cu programele şcolare, acestea stând la rândul lor sub semnul inutilităţii, al deficienţelor şi al unei supraîncărcări cu informaţii absolut depăşite.
În comparaţie cu acestea, manualele din sistemul de învăţământ francez reprezintă cheia care deschide poarta succesului şi care garantează performanţe şcolare incredibile. Începând de la informaţiile extrem de utile structurate în aşa fel încât să dezvolte inteligenţa, imaginaţia şi gândirea critică şi până la imaginile care vorbesc mai mult şi mai clar decât zece pagini dintr-o carte lipsită de noimă, manualele din sistemul de învăţământ francez reprezintă un atu considerabil care, din păcate, nouă ne lipseşte cu desăvârşire.
Cu alte cuvinte, sărmanii noştri elevi ar fi capabili de succese uluitoare dacă ar avea de unde să înveţe sau, mai corect spus, dacă sursele de învăţare ar corespunde unor aşteptări şi unor nevoi pe care sistemul nostru nu le cunoaşte încă.

Ascultând aceste informaţii, m-au încercat tot felul de stări contradictorii. La început am manifestat un soi de uimire tâmpă, ca şi când aş fi aterizat de undeva, de sus, într-un loc total necunoscut, apoi mi-a venit să râd de parcă subiectul prezentat a fost unul deosebit de amuzant, pentru ca într-un târziu să manifest o semiseriozitate încununată de o brumă de interes.
Trecând însă la lucruri realmente serioase, pot spune că nu sunt de acord. Nu sunt de acord cu ceea ce am văzut/auzit. Sau poate că, dacă am încerca să gândim cât mai obiectiv cu putinţă, am descoperi totuşi un grăunte de adevăr, însă doar atât, un singur grăunte. Poate că o informaţie mai aerisită ar fi mai uşor de reţinut, poate că unele imagini sugestive ar dezvolta un minim de interes, poate că informaţia structurată mult mai logic ar ajuta la dezvoltarea unei gândiri critice etc. Însă întrebarea mea este: toate astea ar rezolva gravele probleme cu care se confruntă un sistem de învăţământ cangrenat şi deficitar? Probabil mi s-ar răspunde că acesta este un punct de plecare, un remarcabil pas înainte, o cale de acces la rădăcina răului care ameninţă învăţământul nostru cu distrugerea definitivă şi iremediabilă.
Eu sincer cred că toate aceste tentative de schimbare nu reprezintă decât false soluţii oferite unei probleme a cărei rădăcină se află înfiptă mult mai adânc în conştiinţa societăţii moderne actuale.
În acest sens, afirm cu toată convingerea faptul că lipsa de interes a copiilor faţă de tot ceea ce presupune noţiunea de învăţare nu se datorează manualelor, ci unei societăţi în faţa căreia şcoala a fost de multă vreme catalogată ca fiind lipsită de sens. Eşecurile majore ale educaţiei sunt generate de influenţa şubredă a familiei în formarea şi educarea copiilor, cât şi de lipsa de interes şi pregătire a unor cadre didactice pentru care meseria de profesor nu reprezintă decât o modalitate relativ plăcută de a-şi petrece timpul. În egală măsură acţiunea conducătorilor noştri menită să sporească haosul pentru a crea o masă de oameni uşor manipulabilă reprezintă unul dintre cei mai aspri duşmani ai progresului şi dezvoltării profesionale.
În acest context, cât de puternică poate fi influenţa manifestată de manualele şcolare, indiferent dacă acestea sunt considerate adecvate sau nu? Eu cred că este mult prea mică pentru a fi luată în discuţie şi totodată mult prea mică pentru a o face responsabilă de eşecul şcolar pe termen lung. Cred că un lucru cu adevărat interesant ar consta în aplicarea unui sondaj de opinie elevilor din România prin care să fie întrebaţi cum şi-ar dori să arate manualele la materiile predate la clasă. Sunt sigură că răspunsurile primite ar fi suficient de interesante pentru a fi dezbătute într-un viitor articol.
Prof. drd. Raluca COVACI,
Şcoala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc, Şcoala Gimnazială Livezile