Dacă nu te numești Mihail Sadoveanu…

Emoțiile verii se amestecă: bacalaureat, evaluare, repartizare computerizată… Cupa Mondială, Germania, Argentina, Brazilia pierdută pe drum… Pe urmă, admitere („pe dosar” ori cu probe), încă un bacalaureat (pentru unii). Asocierile vin mai de la sine, mai forțate…
Când, profesor-evaluator fiind („la corectură”), dai în teancul de lucrări care ți-au fost repartizate de una pe care candidatul a desenat ce i-a trecut lui prin cap în loc să scrie rezolvarea, ce poți să faci – dacă nu ești Mihail Sadoveanu – decât să foto­grafiezi foile cu telefonul și să scoți pozele în public, sporind astfel colecția de „perle ale ele­vi­lor”?! Mihail Sadoveanu, la vremea lui, a ­va­lo­rificat o astfel de lucrare („Teză la Aritmetică”) într-un episod dintr-o creație literară clasicizată (Nada Florilor. Amintirile unui pescar cu undița), intrată în bibliografia școlară, nemurindu-l într-un per­sonaj (Ilie Dumitraș) pe cel care, „lemn” la su­biec­tul respectiv și cu spectrul pierderii anului în față, s-a apucat să deseneze ce i-a rămas lui în minte din vacanță în loc să scrie calcule.
Altcineva, tot „de la corectură”, a găsit că e „haios” să rețină dintr-o lucrare și să mediatizeze la rubrica de „perle din lucrările candidaților” rezolvarea subiectului referitor la întâlnirea cu scriitorul contemporan de către un elev în a cărui viziune scriitorul contemporan a murit „la noi în clasă și a fost jelanie”, adică „toate tocilarele îl jeleau”. Într-o vară cu nopți fierbinți fotbalistico-latino-americane – și, în general, în fața unei ase­menea soluții de răspuns – nu poți decât să apre­ciezi creativitatea acelui candidat, consonant fără voie și probabil fără știință cu Agustin Cuzzani, scriitorul argentinian de o anume notorietate prin piesa în chip de farsă cu titlul „Centrul înaintaș a murit în zori” (este și un film), cu personajul-fot­ba­list (evident, argentinian) Cacho Garibaldi, a cărui moarte prin execuție este însoțită de solemnitatea unui cor și de căderea cortinei.
La același subiect, zău că-ți vine să te întrebi ce-or fi găsit de râs cei care au dat la „perle” vorbele pe care un elev și-a imaginat că i le-a spus lui Ion Creangă venit la el în școală, ca și viziunea altui elev care a scris că oaspetele scriitor contemporan a fost invitat la restaurant.
Desigur, aprecierile care contează, exprimate în note, asupra răspunsurilor sunt de competența comisiilor, așa cum eventuala contestare ține strict de opțiunea celor notați. Reflecțiile pot fi însă mai largi. Una vizează antipedagogicul obicei de a râde de câte ceva din ceea ce scriu unii dintre candidați. Pe deasupra, modalitatea de manifestare contra­vine reglementărilor care interzic scoaterea de lucrări sau fragmente de lucrări. În aceeași ordine de idei, o altă ilegalitate perpetuată și tolerată este aceea de livrare către mass-media a subiectelor imediat ce au fost comunicate în săli. În conti­nuare, tot cu difuzare mediatică, începe rezolvarea subiectelor practic în același timp cu desfășurarea probei. Este o ilegalitate similară celei de asemenea practicate la noi, de comunicare a exit pollurilor concomitent cu derularea alegerilor. Foile conți­nând subiecte și rezolvări (cu „perle”, desene etc.) sunt fotografiate, ceea ce reprezintă încă o ilega­li­tate, știindu-se că telefoanele trebuie lăsate în afara spațiului în care se desfășoară operațiuni conținute în derularea examenului. Probabil că așa ceva se întâmplă acolo unde reglementările sunt respec­tate în linii mari, în detaliu acționând înțelegerea ad-hoc posibil de rezumat în formu­lările „doar suntem între noi” și, mai scurt, „haideți, doamnă (domn-profesor), acuma…” Dincolo de reglemen­tări, este îngrijorător că unii oferă drept „perle” ceea ce nu e așa ceva. Înseamnă că ei pur și simplu îi învață carte defectuos pe elevi.
Deoarece Ministerul Educației Naționale a întredeschis o fereastră spre examenele de anul viitor, ar fi de reflectat asupra ideilor lansate până la a le judeca la grămadă cu multele și feluritele modificări aduse Legii nr. 1/2011 și a le categorisi drept dorința cuiva de a alimenta „fabricile de diplome”. Ceva sistematizare („instituționalizare”, cum s-a spus, cu un termen nu tocmai adecvat) în pregătirea bacalaureatului ar fi bine-venită. Ce supără este justificarea acestui demers în sensul că ar fi adresat numai celor care au tot susținut și nu au promovat examenul. Coroborată cu propunerea unei sesiuni recuperatorii, pregătirea de acest fel chiar că seamănă a cadou făcut cu forța. Firească ar fi organizarea unui sistem de pregătire deschis tuturor elevilor aflați actualmente în clasa a XII-a (a XIII-a), ca și absolvenților anteriori, pregătire sub egida liceului, începută din timp, remunerată, poate și inclusă în norma didactică. Nu ar fi absurdă nici organizarea unei astfel de pregătiri sub tutelă universitară. Pregătirea din timp, în școală a bacalaureatului ar avea și un rost social, venind în sprijinul celor care nu pot plăti meditatori. Îndrumările și pregătirea oferite prin școală ar contracara zvonistica și predicțiile fără suport vehiculate dintotdeauna și mutate acum în zone mediatice pe tema „ce subiect va pica anul ăsta”, precum și mulțimea de sfaturi, lecții, rezolvări oferite live, de asemenea mediatic.
 
Florin ANTONESCU