Examenul de definitivat de anul acesta a înregistrat o premieră. După câțiva ani în care părea că sistemul de învățământ nu mai prezintă interes pentru absolvenții de învățământ superior, anul acesta candidații s-au prezentat într-un număr mai mare decât în 2013. Concret, peste 9.000 de cadre didactice sau absolvenți de învățământ superior s-au înscris în cursă pentru a obține fie un post de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), dacă obțin cel puțin nota 7, fie un post de suplinitor (angajare pe o perioadă determinată, caz în care nu trebuie să obțină decât nota 5), cu 2.000 mai mulți decât anul trecut.
Conform site-ului oficial al Ministerului Educației Naționale, din totalul de 9.196 de candidați prezenți la proba scrisă (92,73%), au promovat examenul 60,62%. Și din acest punct de vedere lucrurile stau mai bine decât anul trecut, rata de promovabilitate fiind superioară cu aproape 13 procente celei din 2013 (47,83%). Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în județul Cluj (72,57%), iar cel mai scăzut, în județele Maramureș și Giurgiu (47,62%). În Capitală, rata de promovare este de 55%.
Dintre candidații care au promovat examenul, doar 57 au obținut însă nota maximă, iar alți 339, note cuprinse între 9,50 și 9,99. Cele mai multe note (4.683) au glisat între 8 și 8,99.
Începând cu anul trecut, Ministerul Educației Naționale a decis ca nota minimă de promovare a examenului național de definitivare în învățământ să crească de la 7 la 8. Cadrele didactice care promovează examenul național de definitivare dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
 
Față de 2013, anul acesta numărul absolvenților a fost cu 2.000 mai mare. Cum se explică această subită creștere a interesului pentru sistemul educațional preuniversitar, în condițiile în care vorbim despre un domeniu cu mari probleme financiare, un domeniu în care, în ultimii 20 de ani, s-a dus cu tenacitate o politică de sub­finanțare? Surplusul acesta de doritori să intre în breasla dascălilor este alcătuit din absolvenții de învățământ superior din ultimii ani, la care se adaugă oameni care, din varii motive, nu au reușit până acum să își găsească un loc de muncă. Faptul că oamenii aceștia, mai mulți la număr anul acesta, au dorit să intre în sistem, sau fiind deja aici și-au dorit să se definitiveze pe post, comportă două explicații. Prima ar fi că școala românească a început să se redreseze. Salariile au crescut, condițiile de muncă ale cadrelor didactice s-au îmbunătățit semnificativ atât în zona urbană, cât și în cea rurală, unde autoritățile locale fac totul pentru școala din comunitatea lor. În concluzie, sistemul a devenit atractiv pentru tinerii absolvenți de facultate și de aceea aceștia se îndreaptă în număr mare spre Educație… De altfel, președintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, declara cu ceva timp în urmă, pentru presă, că salariile profesorilor vor crește începând cu 2015. „Nu se știe în acest moment care este procentul, dar creșterea salarială este sigură. Se impune o reașezare odată cu creșterea salariului minim pe economie, iar în domeniul bugetar s-a produs o aplatizare a grilei. În momentul de față, sunt clase salariale care se întrepătrund una pe cealaltă și atunci se impune o reașezare a grilei salariale cu creșteri decente și corespunzătoare pentru toți colegii”.
Ce-i determină pe tineri să se mai îndrepte spre sistemul educațional?
Să fie acesta motivul pentru care, molipsiți de optimism, aproape 10.000 de tineri absolvenți de învățământ superior vor să își dea definitivatul în învățământ? Sindicatele din Educație au, desigur, cele mai bune intenții, iar eforturile lor în direcția obținerii unor drepturi salariale mai mari pentru colegii de breaslă sunt reale, însă decizia politică este cea care contează în cazuri de genul acesta.
Chiar dacă salariile profesorilor debutanți au crescut din ianuarie a.c. cu 10 procente, cel puțin în momentul de față, nu se poate vorbi despre o salarizare decentă în învățământul preuniversitar. Cel mai mic salariu din învățământul de stat este la ora actuală de 800 de lei, în vreme ce cel mai mare atinge 2.000 de lei. Oare la cât ar putea ajunge acestea în urma măririlor sperate de sindicate? E greu de crezut că absolvenții de învățământ superior, în virtutea unor zvonuri optimiste potrivit cărora salariile vor crește până la un nivel satisfă­cător pentru așteptările și nevoile lor, nu se vor mai îndrepta către sec­torul privat de pe piața muncii, ci își vor dori să intre în învățământ. Pe de altă parte, condițiile precare, umilitoare, revoltător de nedrepte în care lucrează dascălii noștri sunt arhicunoscute. Școala de la sat, în multe zone rurale, se îndepărtează din ce în ce mai mult de secolul în care trăim, problema navetei cadrelor didactice nu a fost încă rezol­vată nici din punct de vedere al asigurării transportului, nici din cel al decontării acestuia, iar statusul social al cadrului didactic nu este nici pe departe cel la care ar trebui să se aștepte acesta, nici din partea societății, nici din cea a clasei politice și nici din cea a părinților și copiilor. Și atunci de ce se mai îndreaptă tinerii către sistemul de învățământ? De ce surplusul, deloc neglijabil, de 2.000 de candidați la examenul de definitivat din acest an? Nu în cele din urmă, cine sunt cei care se încumetă să se îndrepte înspre învățământ?
„Măcar în învățământ locul de muncă e sigur. Măcar nu ești dat afară.”
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, prof. Simion Hancescu, era de părere cu câteva zile în urmă că „un factor important al creșterii spectaculoase a numărului de candidați este factorul inamovibilitate, adică siguranța locului de muncă”. Aceasta este cea de-a doua explicație, cea reală. Tinerii care bat la ușa sistemului de educație, dorindu-și să devină cadre didactice, se tem în mare parte de „jungla capitalistă” de pe piața muncii. Ei văd și aud în jurul lor cum se fac disponibilizările în sistemul privat, câte ore trebuie să muncești pe zi pentru a-ți păstra locul de muncă etc. Pentru ei, importantă nu mai este o remunerație superavantajoasă, ci un loc de muncă sigur, chiar dacă acesta este mai prost plătit. La 27 de ani, Viorica Cerchez, din Galați, vrea să intre în învățământ. A terminat de trei ani facultatea și nu a reușit până în prezent să-și găsească un loc de muncă. „Am depus CV-uri la mai multe firme, am fost uneori chemată și la interviu, de unde la plecare am primit același răspuns – vă anunțăm noi –, iar de la firmele la care am depus CV nu am primit niciun feedback. Părinții nu mă mai pot ține. Măcar în învățământ locul de muncă e sigur. Măcar nu ești dat afară”. Chiar dacă salariul e mic, Viorica vrea să intre în sistem. Nu definitiv însă. „O să predau un an, doi, în sfârșit, până când m-o ajuta Dumnezeu și mi-oi găsi altceva.” Viorica Cerchez a absolvit Facultatea de Matematică la Universitatea Al. Ioan Cuza, din Iași, cu media 7,25. Un alt caz este cel al Sandei Mușat, care a candidat pentru un post de profesor de limba engleză. Are 28 de ani și a avut ocazia să realizeze pe propria piele cât de mare este rata șomajului în această țară. Nu-și dorește altceva decât un loc de muncă, nu o interesează în mod special banii, știe că în învățământ salarizarea este foarte slabă și spune mai în glumă, mai în serios: „Calul de dar nu se caută la dinți”. Ambele situații sunt descrie pe larg pe forumurile de socializare și nu sunt singurele.
Mai mult, sunt două exemple simptomatice pentru modul în care au început să privească tinerii absolvenți de facultate sistemul de învățământ. Pentru unii dintre ei, catedra este o haltă în care nu au de gând să staționeze prea mult timp, pentru alții, un loc sigur, ferit de nebunia societății de azi. Ei știu foarte bine că niciodată nu vor avea bani mulți, că pensiile cu care vor ieși din sistem vor fi modeste, că în general îi așteaptă câteva decenii de frustrări și sacrificii, dar fac pasul. Iar aceia dintre ei care nu privesc sistemul ca pe o haltă sunt adevărații dascăli de vocație.
 
Marcela GHEORGHIU