De mai bine de un deceniu este implementat în școlile noastre programul național „Cornul și laptele”. La scurt timp după debutul acțiunii – bine susținută mediatic și propagandistic de către inițiatori – paremiologia mioritică – nesecată – a lansat o glumă cu ecou imediat: „Să dăm fiecărui copil câte o capră, care satisface ambele condiții, având și corn, și lapte”. Dincolo de glumă, ideea este serioasă și și-a dovedit viabilitatea și chiar longevitatea. Motivația pe care se întemeiază decizia instituțiilor abilitate și a ministerului de resort (MECS) este cât se poate de solidă. Argumentele pro rezistă la o analiză oricât de temeinică: 1. elevii pot fi hrăniți corespunzător în timpul cursurilor; 2. se realizează, implicit și explicit, educația pentru sănătatea copiilor, distribuindu-li-se alimente hrănitoare și gustoase; 3. „cornul și laptele” reprezintă un sprijin semnificativ pentru familiile nevoiașe, cu mulți copii; 4. elevii își dezvoltă abilități de autocontrol, autoconducere și autogospodărire în colectivitățile școlare; 5. este stimulată solidaritatea colegială; 6. beneficiarii minori încep să prețuiască efortul adulților de a le asigura confortul gastronomic; 7. societatea are satisfacția că a făcut ceva concret – palpabil pentru școlarii săi, dincolo de tradiționala dădăceală maternalistă ori paternalistă. „Septalogul” de mai sus este destul de elocvent și atestă adevărul că ideea a prins rădăcini.
Dacă luăm însă în considerație informațiile specifice adunate în ultimul deceniu de către educatori, părinți, directori și inspectori școlari, patru sunt atitudinile standard ale elevilor față de „corn și lapte”: 1. copiii sătui încă de acasă le refuză cu obstinație; altfel spus, nu au nevoie de ele, după cum nu au nevoie nici minorii supraponderali, îmbuibați de regulă cu bunătăți; 2. cei mai mulți școlari le acceptă necondiționat și nu fac nazuri; 3. unii elevi din familii paupere, rromi și alți nefavorizați ai sorții, au nevoie vitală de ele și le așteaptă cu înfrigurare; 4. nu puțini le disprețuiesc și le ignoră, transformându-le în obiecte de joacă infantilă. Se știe bine că în câmpul realităților crude ale României actuale, în comunitățile sărace singurele argumente puternice pentru a trimite copiii la școală sunt cornul, laptele și alocația lunară. Refuzuri și maimuțăreli se înregistrează mai ales în școlile urbane, acolo unde posibilitățile de hrană sunt superioare celor din mediul rural. Încă o discriminare accentuată sat-oraș! Că uneori se înfruptă din „corn și lapte” unele cadre didactice este previzibil într-o lume ca a noastră, predispusă mai mereu să deturneze ori să coboare în derizoriu reglementări valabile.
Acesta este, în linii mari, cadrul general al problemei. Câteodată tema laptelui și cornului a încăput, conjunctural și oportunist, pe mâna politicienilor zilei, care nu s-au sfiit s-o exploateze în interes partinic. În spațiul județului Vaslui – spre a restrânge aria considerațiilor noastre la un perimetru familiar – laptele și cornul au fost asigurate mai de mult prin firmele specializate ale unui cunoscut om de afaceri local, fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu. Având logistica necesară (mașini de teren), personal calificat și potență financiară, a reușit să satisfacă mulțumitor cerințele din „caietul de sarcini” și să garanteze produse proaspete și de calitate. În ultimii ani însă firmele sale sunt în cădere liberă, au mari datorii la stat și se pare că, dincolo de contextul economic nefavorabil generat de criza globală, a fost vorba și de managementul defectuos al subalternilor. Controverse, polemici, acuze – consemnate conștiincios de presă –, precum și acțiuni în instanță (Porumboiu versus instituții ale statului român) au tulburat și mai mult apele. Consecința firească a fost renunțarea la serviciile sale. De mai mulți ani Consiliul Județean a apelat la două firme specializate din Fălticeni – Suceava, respectând, firește, toate procedurile legale. În fond, miza nu este deloc minoră: 52.000 de elevi din câteva sute de școli sunt beneficiarii programului, iar suma anuală alocată este de mai multe milioane de lei. Cum la noi se pare că a devenit o fatalitate căderea în culpă, firmele în cauză nu și-au mai respectat, cu timpul, clauzele contractuale și au început să furnizeze produse mai puțin proaspete. Transportate de la 200 de km distanță, în doar 5 mașini mari (furnizorul anterior dispunea de 27 de mașini, care se deplasau zilnic pe trasee stricte), era inevitabil ca produsele respective – depozitate într-o hală la o margine de oraș unde urmează a fi ambalate – să-și piardă prospețimea și să devină riscante pentru consum. Numai o cadență cotidiană ar garanta calitatea și siguranța biologică a cornului și laptelui. Ce spun principalii „actori”? „Problemele țin de Protecția consuma­torilor. Abia aștept să plece cei din Fălticeni, e o aberație ce se întâmplă”, afirmă ritos directorul DSVSA. Directorii școlilor beneficiare semnalează și ei calitatea îndoielnică a cornurilor, aduse o dată pentru mai multe zile (sic!), și sunt îngrijorați de posibilele complicații digestive ale elevilor. Informat în timp util, ISJ Vaslui a înaintat plângerile beneficiarilor către Consiliul Județean. „În perioada următoare vom monitoriza cu atenție toate produsele care se livrează prin acest program, pentru a nu exista niciun fel de probleme” – dă asigurări liniștitoare administratorul public al județului. Inspectorul școlar general: „Mă declar complet nemulțumită de aceste firme!” Norocul este că anul școlar s-a încheiat și dispunem de o vară la mijloc pentru a se rezilia contractul, a se negocia cu alte firme potente și operative, pentru intrarea în normalitate.
Mere, plăcinte, cornuri, iaurt, lapte, indiferent de opțiuni, toate sunt bine-venite în spațiul școlar. Ceea ce ne întristează poate e că multe dintre ideile noastre bune și generoase, cu parfum autohton ori european, trec repede – după un început entuziast și promițător – în mitologia mioritică a îndoielnicului și derizoriului. Este un dat fatal, peste care nu putem să trecem?
Teodor PRACSIU