Arta de a comunica este promovată la nivelul pedagogiei în cadrul didacticii generale (teoriei generale a instruirii) și al didacticilor particulare, dezvoltate, în ultimele decenii, din perspectiva paradigmei curriculumului. Tema poate fi aprofun­dată și din perspectiva psihologiei care avansează mai multe „paradigme de referință”: structural-expresivă, formal-tranzac­țională, relațional-sistemică, fenomeno-praxiologică (Alex Mucchielli, Arta de a comunica, trad. Editura Polirom, 2005).
Paradigma structural-expresivă, „larg răspândită în științele umane de la începutul secolului XX”, abordează orice activitate socioumană la nivelul relației dintre structura de organizare inter­nă, „reprezentată de psihicul fiecăruia”, și realizarea sa externă prin „fenomenele de suprafață”, prin „comportamentele și exprimările verbale ale subiecților”. Implică diferite modele teoretice de interpretare a activității: psihanalitică (accent pe „rezervorul de pulsiuni”); motivațională (accent pe diferite trebuințe, interese etc. integrate atitudinal); logico-structurală (accent pe „o construcție intelectuală”).
„Schema canonică a expresivității activității socioumane, promovată de „paradigma structural-expresivă”, include patru niveluri: a) nivelul cel mai profund, „adesea inconștient”, care marchează dorințele, interesele și valorile fundamentale ale subiec­tului, „reunite într-un sistem mai mult sau mai puțin coe­rent”; b) nivelul atitudinilor afective, motivaționale, „care servesc drept suport” al activității; c) nivelul comportamentelor care exteriori­zează nivelurile anterioare; d) nivelul opiniilor „extrem de numeroase în comparație cu dorințele și valorile”, ca urmare a unor evaluări și analize a rezultatelor cotidiene, curente (ibidem, vezi pp. 17-26).
Abordarea comunicării pedagogice din perspectiva acestei paradigme implică „metoda analizei de conținut”, care poate dezvălui „fondul” discursului didactic ca expresie a structurii personalității profesorului. Evidențiază dimensiunile specifice discursului didactic, care este: a) proiectat pedagogic de profesor prin selectarea informațiilor esențiale pentru formarea-dez­voltarea pozitivă a tuturor elevilor; b) realizat pedagogic de profesor, în corelație cu clasa de elevi, prin: b-1) metode didac­tice adecvate contextului; b-2) construcția repertoriului comun (cognitiv, afectiv, motivațional) cu clasa de elevi; b-3) evaluarea continuă („feedback”) cu funcție de reglare-autoreglare perma­nentă a activității de instruire și a acțiunilor subordonate (predarea-învățarea-evaluarea), pentru a putea obține rezultate optime, în funcție de obiectivele stabilite și de resursele existente.
Paradigma structural-expresivă poate fi valorificată în proiectarea și realizarea optimă a comunicării pedagogice, ca urmare a apropierii sale de modelul „Emițător – Receptor, bine cunoscut în teoria informației”, aplicabil pe larg la nivelul activităților de instruire, organizate în cadrul procesului de învățământ. Solicită, în sens normativ, depășirea limitelor psihologice (dorințe, interese imediate, credințe, prejudecăți) situate/insinuate la baza discursului didactic sau chiar la nivel atitudinal și comportamental, care „acționează ca o grilă defor­mată atât la emisie, cât și la recepție”; la emisie, printr-o comu­nicare pedagogică (predare) dirijistă, bazată doar pe trans­miterea directă, unidirecționată a mesajului didactic; la recepție, prin preluarea mesajului didactic la un nivel superficial, sub impulsul motivației externe (nota, ierarhia școlară imediată; etichetarea etc.) fără înțelegerea dimensiunilor profunde care asigură interiorizarea și valorificarea sa pe termen mediu și lung și în contexte sociale deschise.
Soluția strategică este cea a valorificării paradigmei structural-expresive în sensul constructivismului pedagogic care poate elimina orice tendință/tentație de abordare a predării ca și „comunicare patologică”, dirijistă. Avem în vedere proiectarea și realizarea mesajelor didactice conform „unei grile valorice sim­plificate”/esențializate, care validează normativ orice acti­vitate de instruire la nivelul structurii sale de funcționare, bazată pe corelația permanentă dintre profesor și clasa de elevi.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA