În articolul „Vae magister – Aruncăm şcoala în haos?”, publicat în Tribuna Învățământului din 25 noiembrie – 1 decembrie 2013, domnul Ioan Ardeleanu afirma pe bună dreptate că: „Educația este un proces care se petrece pe tot parcursul vieții. Familia, şcoala şi instituțiile specializate acționează în această direcție. Individul învață nişte reguli, asimilează cunoştințe şi îşi dezvoltă deprinderile necesare pentru a se încadra într-un colectiv. Există şi stimulente şi, evident, sancțiuni pentru cei care refuză să evolueze în sensul cerut de societate. Nu s-a inventat proces educațional din care să lipsească sancțiunile. Nu vorbim de exagerări, evident! Nu s-a inventat nici un sistem cât de cât eficient, care să funcționeze fără respectul reciproc şi sprijinul acordat de toți actorii implicați”.
Acest mecanism cu reglare fină care este educația a fost puternic perturbat de legislația adoptată în anii anteriori prin Legea învățământului adoptată prin ­asu­marea răs­punderii guverna­mentale, fără o reală consultare a cadrelor didactice. Au re­zultat nişte dezechilibre în sistemul de învăță­mânt care au fost pe ici, pe colo în­dreptate prin ordonanțe de urgență.
În luna septembrie a avut loc o întâlnire între preşedinții Co­misiilor parlamentare pentru învățământ din Senat, Camera Depu­taților şi domnul Mihnea Costoiu cu Colegiul Național al Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret. Aici personalitățile prezente au căzut de acord că noua Lege a învățământului şi noile regulamente trebuie să fie concepute complet diferit pentru a compensa dezechilibrul care există între drepturile conferite elevilor şi cele ale personalului didactic de actuala lege. Lăudabilă intenție, pe care am transmis-o plin de speranță colegilor noştri. Dar cum la noi orice minune durează doar trei zile, apare pe 30 septembrie Legea 257/2013, care nu face decât să mărească acest dezechilibru, dând posibilitatea de sancționare contra­vențională a profesorilor sau a personalului didactic auxiliar. O nouă ocazie cu care se verifică vechea sintagmă românească în care nu ştie stânga ce face dreapta. S-a ajuns acum în situația în care elevii amenință în clasă profesorul cu reclamații, pentru a scăpa de orice sancțiune pentru faptele comise. Va rezulta o scădere dramatică a disciplinei în şcoli, ce va duce la haosul menționat de autor.
Observăm în ultima vreme că în cazul unor „Direcții, ONG-uri şi alte organizații” care au o legătură tangențială cu şcoala, avem un excedent de legislație, fără nicio argumentare, din totalitatea actorilor implicați în procesul educativ au fost anatemizate doar cadrele didactice. Era probabil singura problemă nerezolvată în învățământul românesc. Nu poți să nu rămâi cu impresia că unele organizații îşi justifică existența prin numărul de acte nor­mative, fără a se preocupa de efectul produs de ele. Dacă ne mulțumim să intervenim obsesiv numai asupra unei rotițe (corpul profesoral) implicată în procesul edu­cativ, riscăm să dereglăm acest mecanism de ceas cu reglare fină care este sis­temul național de educație.
Regretăm de aceea neelaborarea unei noi legi a învățământului, care ar reglementa în­treaga acti­vitate din educație şi ar stabili drepturile şi obli­gațiile tuturor fac­torilor implicați, precum şi măsurile care pot impune respectarea lor. Nu vom mai avea atunci senti­mentul că s-au instalat tunurile şi se trage numai asupra „acarului Păun”.
Oare MEN nu a văzut filmulețele postate pe internet cu profesori insultați şi înjurați în clasă, alergați şi loviți??? Ei nu merită un act normativ pentru a fi feriți de tratamente degradante? Sau sunt considerați actori mult prea secundari în acest proces educativ?
Drepturile şi obligațiile fiecăruia trebuie să fie stabilite precis, ca şi mijloacele pentru a impune respectarea lor, altfel vom merge din rău în mai rău.
Prof. Radu POPESCU,
Secretar executiv al Sindicatului Învățământ
„Corneliu Gheorghe Caranica”, Brăila