Universitatea Titu Maiorescu, la 25 de ani de existenţă – O Universitate performantă în Europa Cunoaşterii
Universitatea Titu Maiorescu, din Bucureşti, una dintre primele concretizări în orizontul de iniţiativă intelectuală şi materială deschis în Decembrie 1989, împlineşte în acest an un sfert de secol de la înfiinţare. Momentul aniversar de vârf s-a regăsit în ziua de 23 Aprilie 2015, consfinţită ca zi a universităţii maioresciene, spre omagierea peste timp a fondării instituţiei, în 1990. Sub genericul O universitate performantă în Europa Cunoaşterii, Aula Magna din ultramodernul univers academic apărut de câţiva ani în spaţiul citadin bucureştean a reunit personalităţi ale învăţământului, ştiinţei, culturii şi politicii româneşti, membri ai Academiei Române, ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, ai Patriarhiei, ai Administraţiei Prezidenţiale, miniştri, parlamentari, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, rectori, personalităţi ale învăţământului universitar şi ai cercetării ştiinţifice, oameni de cultură, scriitori, cadre didactice universitare, studenţi, reprezentanţi ai media. În sine, această comuniune generată de aniversarea Universităţii Titu Maiorescu a fost de natură să simbolizeze esenţa unei dedicări vizionare în slujba educaţiei universitare şi a creaţiei ştiinţifice.
Avere de inteligenţă pentru generaţiile viitoare
Reperele devenirii istorice şi consolidării academice ale instituţiei – deţinătoare a calificativului Grad de Încredere Ridicat şi a primei poziţii, dintre universităţile private, în ierarhia universitară naţională – au fost expuse de prof. univ. dr. Smaranda Angheni, rectorul Universităţii Titu Maiorescu. A fost evidenţiată caracteristica fundamentală, permanentă, de onorare prin conţinut a caracterului cuprinzător pe care-l impune anvergura universitară. Un omagiu a fost adus în acest sens creatorului universităţii maioresciene, profesorului Avram Filipaş (1940-2006), evocat de actualul rector ca „unul dintre întemeietorii învăţământului privat românesc, prin activitatea depusă în calitate de membru al Senatului României”.
Nivelul ştiinţific şi strălucirea care definesc astăzi Universitatea Titu Maiorescu, a evidenţiat în continuare prof. univ. dr. Smaranda Angheni, se datorează profesorului universitar Iosif Urs, preşedintele Consiliului de Administraţie şi, anterior, rector al Universităţii Titu Maiorescu, caracterizat ca un ziditor „cu priceperea sa managerială, animat de dorinţa permanentă de a lăsa generaţiilor viitoare o avere, un tezaur de inteligenţă”, precum şi în ceea ce priveşte baza materială, dezvoltată în pofida crizei economice.
Universitatea maioresciană, a subliniat rectorul Smaranda Angheni, a dat prin ani peste 30.000 de absolvenţi, iar în prezent are 6795 de cursanţi, în ciclul de licenţă, la facultăţile de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Informatică, Drept, Psihologie, Finanţe-Bănci, Contabilitate şi Administrarea Afacerilor, Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste, precum şi de Drept şi Ştiinţe Economice la Târgu-Jiu, la Departamentul Special cu Profil Psihopedagogic, în ciclurile masterale de Psihologie şi Drept, la şcolile doctorale de Drept şi Medicină Dentară. Aceste şcoli doctorale, ca şi Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare şi Inovare şi Institutul de Cercetări Medicale Acad. Nicolae Cajal, conferă un caracter unic la această oră Universităţii Titu Maiorescu la nivelul investiţiei academice din învăţământul nostru particular.
Ca reconfirmare a potenţialului ştiinţific, Universitatea Titu Maiorescu a lansat, la iniţiativa prof. univ. dr. Iosif Urs, proiectul Enciclopedia Juridică Română, operă monumentală, care va fi realizată în colaborare cu Institutul de Cercetări Juridice Acad. Andrei Rădulescu al Academiei Române, apariţia primului volum fiind anunţată pentru toamna acestui an.
Recunoaşterea dimensiunii internaţionale a formării superioare şi a cercetării ştiinţifice asigurate de universitatea maioresciană au fost evidenţiate în contextul evenimentului festiv prin aprecieri de la nivelul Agenţiei Europene a Francofoniei, precum şi prin sublinierea participării la programul Erasmus+ şi la proiecte cu instituţii prestigioase, ca şi prin înmatricularea unor studenţi din Italia, Israel, Turcia.
Parteneriat deschis cu mediul socio-economic
Conferind Universităţii Titu Maiorescu o diplomă şi plachetă de excelenţă ca recunoaştere a meritelor în dezvoltarea sistemului naţional de învăţământ, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, a apreciat evoluţia instituţiei în timp, odată cu „perspectiva unei dezvoltări frumoase, prin întărirea parteneriatelor cu mediul socio-economic şi printr-un proces de internaţionalizare”. În mod deosebit, ministrul Sorin Cîmpeanu a evidenţiat caracterul de unicat la nivel de învăţământ particular al Universităţii Titu Maiorescu prin acoperirea integrală la nivelul formării academice a domeniului medical.
Individualizarea şi cotele înalte ale pregătirii în profil medical care individualizează instituţia au fost apreciate şi de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. „Studenţii de aici au posibilitatea să se formeze profesional învăţând de la nume mari în lumea medicală, reprezentând un corp profesoral deosebit”, a subliniat ministrul.
La rândul său, ca reprezentant al Consiliului Naţional al Rectorilor, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, a felicitat Universitatea Titu Maiorescu pentru înţelegerea adevărului potrivit căruia „învăţământul de calitate înseamnă diversitate şi răbdare într-o construcţie solidă”.
Parcursul, istoria şi tradiţia Universităţii Titu Maiorescu au fost remarcate cum se cuvine de prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti.
Preşedintele Universităţii Ecologice, prof. univ. dr. Mircea Duţu, în calitate şi de director al Institutului de Cercetări Juridice Acad. Andrei Rădulescu al Academiei Române, a vorbit despre contribuţia universităţii maioresciene la dezvoltarea ştiinţei dreptului în ţara noastră.
Ctitoria, paideia şi prestigiul sunt reperele prin care acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, a caracterizat evoluţia şi misiunea Universităţii Titu Maiorescu.
Instituţii academice precum Academia Naţională de Apărare Carol I, Universitatea Danubius, din Galaţi, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, din Bucureşti, Universitatea Ştefan cel Mare, din Suceava, Universitatea Bogdan Vodă, din Cluj-Napoca, Universitatea Andrei Şaguna, din Constanţa, au adus mesajele şi distincţiile lor de preţuire cuvenite la aniversare Universităţii Titu Maiorescu.
Solemnitate şi emoţie
Celebrarea sfertului de veac al Universităţii Titu Maiorescu a prilejuit şi momente solemne cu încărcătură emoţională şi cu simbolistică profundă pentru spiritul cuprinzător şi vizionar care individualizează această instituţie.
Cu onoruri militare, în sunet de trompete, a fost înmânat Universităţii drapelul aniversar conferit de general (r) prof. univ. dr. Gabriel Oprea, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne.
De asemenea, preşedintele Iosif Urs a primit Diploma de membru de onoare al Ordinului Militar de România, întărită prin Laudatio, şi a depus Legământul în calitate de Comandor al acestui Ordin.
În cadru solemn au fost prezentate mesajul, Diploma şi Decoraţia de onoare din partea Ordinului Sfântului Ioan de Ierusalim.
Fiţi şi rămâneţi maiorescieni!
Un moment de emoţie aparte l-a constituit prezentarea unui film documentar, prilej de retrăire a câtorva crâmpeie de viaţă universitară şi de reîntâlnire a unor figuri şi nume mari, dintr-un timp inevitabil trecut.
Adunarea Solemnă consacrată sfertului de secol împlinit de Universitatea Titu Maiorescu a fost încununată prin adoptarea unor documente, în egală măsură, cu valoare memorial-afectivă şi cu forţă vizionară: Declaraţia Universităţii maioresciene la 25 de ani de existenţă, cu titlul O Universitate performantă pentru Societatea Cunoaşterii, şi Apelul către Alumni al Universităţii, Fiţi şi rămâneţi maiorescieni!
Consonanţe ştiinţifice şi culturale
Programul manifestărilor prin care Universitatea Titu Maiorescu s-a prezentat la împlinirea a 25 de ani de la întemeiere a înglobat şi o suită de semnificaţii exprimate prin dovezi certe de ştiinţă, cultură şi umanism, consonante cu spiritul românesc şi, în acelaşi timp, demne de valorizare în spaţiul global. Astfel, Senatul universitar a conferit titlul Doctor Honoris Causa profesorului José Manuel Sobrino-Heredia, profesor emerit de drept public internaţional la Universitatea La Coruña, din Spania, directorul Centrului European de Excelenţă Jean Monnet al Universităţii şi directorul Institutului de Studii Europene Salvador de Madariaga al aceleiaşi instituţii.
Facultatea de Drept a organizat Conferinţa Internaţională Dreptul între modernizare şi tradiţie. Implicaţii asupra organizării juridice, politice, administrative şi de ordine publică, materializare a unui proiect european.
De un succes deosebit în rândul studenţilor şi al invitaţilor s-au bucurat expoziţiile Opere maioresciene, Opera şi viaţa lui Titu Maiorescu, precum şi bogata expoziţie de carte universitară a cadrelor didactice de la Universitatea Titu Maiorescu. În spiritul unor consistente interferenţe ştiinţifice şi culturale, au venit către instituţia sărbătorită, prin expoziţii de carte, editurile Hamangiu, C.H. Beck, Trei, Etna.
F. Ionescu
Email: tribuna@megapress.ro
Tribuna Învățământului
No Comment! Be the first one.