Dereglarea climei ca realitate în curs, din ce în ce mai perceptibilă prin fenomenele meteo extreme și mai alarmantă prin consecințele produse, reclamă trecerea grabnică la acțiuni ener­gice de atenuare, adaptare și reziliență față de efectele (în parte deja ireversibile) ale schimbărilor climatice. Tranziția ecologică generală, având în centrul său pe cea energetică și sobrietatea colectivă și individuală, implică mutații majore și în planul pregătirii capacităților profesionale necesare abordării noilor probleme societale generale în acest context. Inițiativele promovate în ultimul timp, in­clusiv în România, pentru promovarea educației relative la mediu și climă sunt binevenite, dar rămân insuficiente dacă nu sunt completate și potențate cu o formare inițială și complexă, inclusiv la nivel universitar, adecvată promovării transformării radicale a modului de a gândi, produce, consuma și acționa, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și de atingere a neutralității carbon. Dincolo de inițiativele și experiențele în materie deja înregistrate, un Erasmus privind formarea pentru tranziția ecoclimatică ar contribui la generalizarea acesteia, dialog pertinent, efi­ciență și reacție solidară mai ales în plan european.

1. Tranziția: o provocare cu profiluri nedefinite. Noțiunea de tranziție, contururile și conținutul său nu sunt clar identificate, semnificațiile întrevăzute evocă o nouă concepție a dezvoltării durabile, noțiune, la rându-i, cu dimensiuni variabile. Ea guvernează adoptarea politicilor mondiale, regionale și naționale în materie de combatere a schimbării climatice, cu efecte mai mult sau mai puțin eficiente. În orice caz, tranziția ne apare ca mai operațională nu în conceperea sa, ci mai ales în modul de a descrie diferitele ma­nifestări și mutații în curs atât la nivelul conceptelor, cât și al instrumentelor propuse de cercetare a dezvoltării durabile. Aceasta din urmă aparține unei logici de integrare, inclusiv juridică, a mizelor de mediu în sfera economică și socială, într-o viziune antropică a consecințelor dereglării climei. În acest sens, ea se distinge și completează conceptul de tranziție definit ca studiu al unei temporalități specifice de acțiune. Substantivul „tranziție“ caracterizează trecerea de la o stare la alta, în mod brutal ori gradual chiar, în sensul de „a face tranziție“.

În domeniul mediului și climatic, tranziția subliniază trecerea la un model de societate mai sobră în resurse naturale și se bazează pe un raport om-materie mai echilibrat. Caracterizând manifestări, instrumente, perimetre, ea relevă forme variate și orizonturi diverse. Aplicată energiei, concepția de tranziție vizează mijloacele mobilizate pentru a asigura perenitatea creșterii economice în fața schimbării climatice.

2. Nevoia generalizării experiențelor și a dialogului complex. În cadrul unui interviu recent (Il faut créer un Erasmus du climat, Le Monde, 17 noiembrie 2022) climatologul Hervé Le Treut consideră că promovarea dialogului între tineri și oa­menii de știință este esențială pentru a contribui la combaterea schimbării climatice și propune crearea unui program Erasmus specializat în pregătirea universitară în materie. Înainte de a trece la pre­zentarea interesantei inițiative, să prefigurăm un succint portret al interlocutorului. Climatolog, specialist în simularea digitală a climei, profesor universitar de mecanică și fizică a mediului, membru al Academiei Franceze de Știință, H. Le Treut face parte din Grupul In­terguvernamental de Experți privind evoluția climei (IPCC/GIEC) și a inițiat Pactul mondial al tinerilor pentru climă (Global Youth Climate Pact, GYCP). Pornind de la ideea că pentru rezolvarea crizei climatice nu e suficientă alertarea venită în primul rând din partea specialiștilor, ci se impune trecerea accelerată la acțiune, iar pentru aceasta e nevoie de competențe și o pregătire specializată, se consideră că mobilitatea academică e indispensabilă. Niciodată GES nu au fost atât de importante și schimbările climatice din viitor așa de imprevizibile. Nu putem opri cursul im­­placabil al încălzirii globale și al consecin­țelor sale, dar pu­­tem să-l relantizăm și să gestionăm mai bine ceea ce se va petrece. Pentru aceasta este de domeniul evidenței că transmiterea actuală de cunoștințe climatice devine implicită, chiar dacă face obiectul unor noi inițiative și tot mai multe și mai diverse. În materie de politici publice, în­­vățământul superior rămâne părintele sărac; sistemul este lent și greu și obișnuințele nu se schimbă ușor. Trebuie făcut mai multe în toate privințele pentru transmiterea informațiilor privind schimbarea climatică și formarea specialiștilor pentru tranziția ecoclima­tică. Relevând asemenea considerente, Le Treut conchide că, luând ca reper reușita programului Erasmus în general pentru reușita universitară, s-ar impune lansarea unui Erasmus al climei! Un proiect incitant, necesar și care rămâne, totuși, în așteptarea promotorilor capabili să-l prefigureze și promoveze concret! El ar putea porni mai ales din partea Uniunii Europene, știută fiind ipostaza de leadership în domeniu.

3. Tranziția ecologică presupune o abordare multidisciplinară. Este de do­meniul evidenței că formarea pentru tranziția ecologică implică o abordare multidisciplinară în care devine primordială combinarea prin restructurarea conexiunilor, în primul rând a științelor dure cu cele sociale. Pentru aceasta, cu titlu prealabil e nevoie de deschiderea disciplinelor în mod adecvat, deopotrivă, spre problematica ecoclimatică și spre o nouă perspectivă de interconexiuni și co­­laborări cu celelalte domenii ale cunoașterii implicate. Și totul în contextul inedit în care conștientizarea urgenței climatice potențează determinarea tinerilor de a ac­­ționa, iar formarea specifică devine astfel nu numai necesară, ci și dorită de toți. În acest scop e necesară o transformare radicală a perspectivelor de tratare a problemelor în sensul admiterii și promovării complexității și interdependențelor.

Pentru ca speranța și aspirațiile tinerilor să se poată transforma în acte concrete, una din căi constă în a regândi modul de a se forma în cadrul învățământului secundar și superior. Aceste subiecte sunt deja abordate într-un nu­­măr de programe la universități; evoluția cursului academic în sens ecologic a evoluat major, dar se impune în mod evident a se merge mai departe, pentru a consolida ideile primite și în alte privințe a depăși bunele intenții. În vederea atingerii unui atare obiectiv esențială se do­vedește a fi abordarea multidisciplinară. Subiectele de mediu integrează elemente relative la biologie, științe fizice, geologie, dar și aspecte de economie, sociologie și drept. Transversalitatea ține astfel de natura problematicii implicate. În prezent, programele care să reunească cu­­noștințele de biologie și fizică cu cursu­rile de filozofie și etică aproape că lipsesc. Învățământul superior este adesea monodisciplinar, nu favorizează combinarea diferitelor câmpuri de cunoaștere în formule noi. Această fragmentare a cunoașterii constituie un obstacol major la o observare adecvată, împiedicând în­țelegerea chestiunilor în ansamblul lor. Cooperarea între entitățile consacrate studiului științelor inginerești și de agronomie cu cele dedicate managementului de exemplu, și-a demonstrat deja utilitatea. Se cuvine mers mai departe și să se imagineze abordări de trunchiuri comune business/științe pentru a forma specialiști care să perceapă cunoștințe științifice în conexiune cu activitatea economică și mizele sociale. Ținta? Constituirea punctului de plecare a unei noi ere a „green learning“, cu adevărat științific, clar și pluridisciplinar. Numai așa se poa­te împlini în mod colectiv rolul formativ educativ dedicat tranziției ecologice.

4. Experiența/exemplul francez(-e). La 20 octombrie 2022, ministrul francez pentru învățământ superior și cercetare anunța caracterul obligatoriu al formării privind tranziția ecologică pentru a fi absolvent al primului ciclu universitar (licență), un soclu de competențe și cunoștințe pluridisciplinare al acesteia urmând a fi definit în acest sens în 2023. Era vorba de concretizarea noii misiuni de deschidere spre noile provocări ecoclimatice încredințate universităților și marilor școli prin legea referitoare la dezvoltarea cercetării științifice din 2020. Miza e de o amploare deosebită, mai ales dacă ținem seama că în Hexagon e vorba de circa 3 milioane de studenți chemați să se pregătească spre a contribui la asanarea vitalei probleme a schimbării climatice. Autoritățile publice de specialitate au valorificat, în demersul lor de instituționalizare a noii direcții de formare/pregătire universitară, concluziile și propunerile raportului prezentat la începutul anului la capătul a doi ani de activitate intensă a grupului de lucru special constituit și prezidat de climatologul Jean Jouzel și de ecologul Luc Abbadie. Ministrul de resort a anunțat că formările în toate disciplinele vor trebui să integreze mizele tranziției ecologice așa încât să se ajungă la asigurarea unei pregătiri cer­tificate, mai întâi a cadrelor didactice, începând cu anul universitar 2023-2024. Pentru studenți, cel mai târziu în 2025, un soclu de cunoștințe și competențe globale, transversale și pluridisciplinare ar trebui să fie dobândit și să condiționeze obținerea diplomei de licență. Se vor prefigura în special angajamentele și proiectele cu caracter aplicativ. Ministerul in­tenționează să lanseze, în 2023, „ateliere tematice“ pentru a defini în mod precis acest referențial, în jurul a di­­feriți actori ai comunității universitare, de studenți, dar și al asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale și de think tanks.

În fine, vor trebui create noi formațiuni inițiale și continue pentru a pregăti studenții în noile profesii ale tranziției ecologice, în special în materie de energii renovabile, agroecologie, renovare energetică, digital responsabil. Finanțarea ineditelor filiere se va face prin selecție de proiecte, printr-un apel la manifestări de interes pe care vor trebui să le solicite unitățile universitare. Desigur, reușita inițiativei va depinde și de resursele disponibile în acest sens. Potrivit primelor estimări, trei sferturi din universitățile franceze dispun deja de o echipă specializată în tranziție ecologică și 33% au stabilit încă de pe acum module obligatorii în materie pentru studenți în primii doi ani de licență. Dimpotrivă, numai 25% au ajuns la formarea cadrelor didactice pe o atare tematică.

Așadar, generalizarea formării pentru tranziție ecologică se sprijină pe patru direcții de acțiune: a) adaptarea programelor existente; pentru garantarea unui „curs de formare coerent“ programele actuale vor trebui să evolueze treptat, dar rapid, pentru integrarea elementelor tranziției ecologice; b) oferirea de noi cunoștințe adecvate în toate cursurile distincte studenților; astfel, vor fi introduse „programe specifice tranziției ecologice“ cel mai târziu în 2025; în acest scop, o „bază de competențe“ va fi definită pentru a servi „generării și creării de noi cunoștințe adecvate în materie“; c) crearea de noi platforme de formare; noi planuri de formare pertinente vor fi disponibile pentru construirea de „noi oficii“ ale tranziției ecologice ca parte a Strategiei plan Franța 2030; d) luarea în calcul a tranziției ecologice în strategiile globale ale instituțiilor; pentru acestea, aspectele de mediu vor trebui „adăugate conținuturilor de formare și să alimenteze strategia globală a instituțiilor“.

Dintre exemplele concrete oferite de presa franceză de specialitate se poate remarca, de pildă, masterul de „urbanism și amenajare“, inițiat în 2019 de Sorbonne Université, menit să asocieze cunoștințele de arhitectură, de urbanism și de științe ale mediului. Studenții care îl urmează provin de la licențele în drept, economie, arhitectură și chiar litere. Punctul loc comun? În scrisorile de motivare, interesul pentru tranziția de mediu e capitală. Iar cererea este numeroasă, exprimând un interes deosebit: între 500 și 600 de cereri în fiecare an pentru numai 50 de locuri! Problemele legate de domeniul tranziției ecologice sunt introduse odată cu trunchiul comun, în special cu intervenția cadrelor didactice de la facultatea de științe care dispune de ­cursuri privind reziliența și regenerarea urbană. Absolvenții urmează a lucra de obicei cu urbaniști independenți, în birouri de studii ori în agenții de arhitectură.

În același context al actualității stringente, vara caniculară 2022 a condus la conștientizarea a numeroase colectivități față de efectele dereglărilor climatice și necesitatea de a se pregăti pentru înfruntarea lor. Masterul „schimbare climatică, adaptare, teritorii“, care a fost introdus la Universitatea din Bourgogne, începând cu anul universitar 2022-2023, propune o alianță între expertiza geografiei și cea a climatologiei, în scopul de a ajuta teritoriile să facă față urgenței ecoclimatice. Accesibilă în special studenților geografi, formarea vizează să pregătească profesioniști „capabili să înțeleagă și să detecteze schimbarea climatică și impacturile sale de mediu la nivel local. Apoi de a stabili politici de atenuare și de adaptare la aceste efecte, în special în mediul urban“. Sunt prevăzute cursuri de climatologie, de statistică sau de analiză și modelizare a datelor geografice (temperaturi, poluare atmosferică etc.), integrându-se, de asemenea, cunoștințe tehnice în scopul de a concepe sau aplica politici locale de adaptare. La finalul pregătirii, absolvenții se pot angaja în birouri de studii și cabinete de consultanță, la autorități publice ș.a.

Mircea Duțu – profesor universitar

Articol integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 36