Joi, 15 octombrie, a avut loc ultima scenă dintr-un act final al unei dezbateri care a angajat profesori de la mai multe licee şi colegii din Alianţa Colegiilor Centenare şi reprezentanţi ai MECS şi ai Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare. Tema întâlnirii a constituit-o încercarea de găsi soluţii pentru ameliorarea formatului actual al evaluării competenţelor orale la limba şi literatura română/limba maternă… (Am fost tentat o clipă să adaug în contextul acestor însemnări şi faptul că întâlnirea chiar a avut loc, iar dialogul a fost realmente util, ceva de genul incredibil, uimitor, senzational, preluând astfel modul de a comunica al unui post de televiziune care a epuizat de sensuri superlativele limbii române, dar chestiunea e prea serioasă.) Este adevărat că, la cinci sau şase ani de la introducerea actualei probe în examenul de bacalaureat, nemulţumirile iniţiale s-au estompat, dar, având în vedere finalitatea şi formatul probei, în esenţă calificativele actuale, ca şi chestiunea mai largă a unui „la ce bun”, în plan social o asemenea probă a rămas în continuare sursă de nemulţumire în rândul unei categorii de profesori. De altfel, chestionarul aplicat într-un număr de colegii ale Alianţei şi care a fost punctul de plecare al dezbaterii, oglindit pe larg în revista Tribuna Învăţământului, a confirmat acest lucru, majoritatea răspunsurilor consemnând ca pe un fapt negativ lipsa de finalitate a probei, ca şi formalismul ei total. S-a spus, între altele, într-o manieră ironică, că de fapt singura „competenţă” pe care o evaluează această probă de bacalaureat este aceea de a „fi capabil să te prezinţi fizic la un examen”.
Întâlnirea moderată de către directorul SNEE, domnul Cristian Mirescu, a beneficiat de prezenţa mai multor profesori din colegiile ACC, care au răspuns chestionarului, de prezenţa experţilor de la CNEE, ca şi a reprezentanţilor MECS. Discuţiile au încercat să dea un răspuns la câteva întrebări: Este actualul format al evaluării capabil să transmită un mesaj limpede cu privire la importanţă cultivării la nivel naţional a unei exprimări orale caracterizate de comprehensivitate, coerenţă, logică, precizie? Cum poate fi formulată în fond „politica educa­ţională” asociată actualului format? şi, evident: Dacă lucrurile pot fi ameliorate, care ar fi soluţiile?
O bună parte a discuţiilor s-a concentrat în jurul faptului că nu există un calificativ care să exprime calitatea nesatisfăcătoare a răspunsurilor pe care le dau unii candidaţi la această probă a bacalau­reatului. Inexistenţa unui asemenea calificativ este cauza unei insuficiente discriminări în notarea candidaţilor. Această stare de fapt a fost identificată şi ca principală cauză a formalismului deplin pe care l-a dobândit în aceşti ani proba în cauză. Ca replică la aceste observaţii de fond, reprezentanţii MECS au acuzat că şi vechea probă – examenul oral – avea acelaşi formalism şi că toată lumea sau aproape toată lumea promova acel examen şi că, într-un fel, schimbarea formatului nu a făcut altceva decât să consfinţească o realitate impusă de către chiar profesorii de limba şi literatura română (Şi atunci, firesc, la ce bun o nouă schimbare?!…). Afirmaţie corectă într-o anumită măsură, descriind unul dintre impasurile şcolii preuniversitare de azi, dar care, în acelaşi timp, nu poate justifica sub nicio formă „contribuţia oficială” a MECS la dezvoltarea/ consfinţirea unei stări de fapt negative. Pe de altă parte, dincolo de orice speculaţii, absenţa unui calificativ care să indice gradul nesatisfăcător de însuşire a competenţelor de exprimare orală nu poate genera decât frustrare, cel puţin în rândul acelor categorii de profesori care au continuat să-şi exercite profesia cu o anume rigoare, specifică oricărui sistem de educaţie ce se vrea credibil. În fond, aici este şi adevărata problemă de fond: Ce credibilitate poate avea o probă de bacalaureat la care este suficient doar să te prezinţi? Fiindcă, teoretic, dacă un candidat îşi propune în mod deliberat să nu deschidă gura la această probă sau va răspunde monosilabic, el nu va putea fi considerat respins, profesorul imaginând, probabil, în locul acestuia răspunsurile!
Este adevărat, aici intervine şi un aspect de politică şcolară şi era normal ca, în subsidiar, subiectul să apară totuşi: imixtiunea continuă şi adesea toxică a factorului politic în deciziile ce privesc subiectele „tehnice” ale şcolii. Astfel, cel puţin pentru anumite zone ale politicului, este de neacceptat afirmarea, eventual consfinţirea unei realităţi a şcolii de azi care ne spune, în termeni dramatici, că există un număr important de absolvenţi ai liceului românesc la care se pot recunoaşte cu uşurinţă caracteristicile analfabe­tismului funcţional. Şi atunci expertul, profe­sio­­nistul domeniului este cumva obligat să respecte „comanda politică”. Este ceea ce probabil s-a întâmplat şi în cazul acestei probe, în momentul în care s-a stabilit formatul ei şi, în cele din urmă, calificativele.
Dincolo de această problemă, însă extrem de serioasă, a rolului pe care-l joacă politicul până şi în construirea examenelor şi care continuă să afecteze însănătoşirea sistemului de învăţământ românesc, sau dincolo de amănuntele discuţiei şi de schimburile de replici, uneori ironice, alteori tăioase, important a fost că toată lumea prezentă acolo a părut să dorească, în cele din urmă, găsirea unor soluţii. Mai mult, directorul instituţiei CNEE a dovedit că iniţiativa ACC şi argumentele aduse nu l-au lăsat indiferent, ceea ce realmente merită consemnat în aceeaşi măsură în care am consemnat la un moment dat şi senzaţia că instituţia a părut a fi uneori autistă. De altfel, înspre finalul întâlnirii s-a conturat şi o posibilă soluţie amelioratoare, ea constând în introducerea în Metodologie şi în formatul probei a unui al patrulea calificativ, alături de utilizator experimentat, avansat şi mediu, urmând ca elevilor care obţin un asemenea calificativ să nu li se mai elibereze certificate de competenţe lingvistice.
Denumirea celui de-al patrulea calificativ va fi stabilit ulterior. Totuşi, în contextul unor reproşuri la adresa profesorilor din ACC că aceştia nu au venit cu soluţii, deşi unele soluţii fuseseră realmente avansate, sugerăm aici folosirea formulei „utilizator nesigur” dacă altă variantă mai „fericită” nu va putea fi găsită.
Un lucru ar mai fi de spus: mi se pare absolut firesc ca aceste propuneri, în cazul în care ele vor fi menţinute, să fie trimise în sistem tuturor inspectorilor de limba şi literatura română, ca şi şefilor de catedră, pentru a se vedea opinia acestora, sistemul neavând nevoie de inutile perturbaţii.
Adrian COSTACHE
P.S. Pe de altă parte, în ideea unei mai bune valorizări a acestei probe a examenului, ar fi poate utilă şi trimiterea de către CNEE, Direcţia din Minister care se ocupă de problemele din preuni­versitar (cu un nume imposibil!), eventual şi cu semnătura Direcţiei care se ocupă de învăţământul universitar,  a unei „scrisori metodice” către toate universităţile, în care să se exprime rugămintea de a se introduce cerinţa ca din dosarul candidatului la admitere în facultate să facă parte şi Certificatul de competenţe lingvistice… Cine ştie, poate ar fi un punct de plecare în valorizarea şi altfel a probei.