SNSPA: primul exercițiu pilot pentru dezvoltarea unui hub de politici publice din România

Foto: SNSPA

S-a încheiat primul exercițiu pilot pentru dezvoltarea hub-ului de politici publice creat în februarie 2020 de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prin colaborarea dintre mediul universitar, autoritățile publice și zona privată. Inițiativa-pilot, unică în mediul academic românesc, a fost dezvoltată în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) şi Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în cadrul proiectului „Cercetător-antreprenor pe piața muncii în domeniile de specializare inteligentă” (CERT-ANTREP).

Prin exercițiul pilot, „studenţii Școlii Doctorale a SNSPA au învăţat cum să ducă o idee din punctul incipient, cum să o rafineze pentru a o poziţiona într-un context favorabil, iar apoi să o transforme într-o propunere concretă de politică publică pe care să o pună direct pe masa decidenţilor”.

Evenimentul de închidere a exercițiului – „Pitch Day@Policy Accelerator Hub” – a dezbatut propunerile de politici publice ajunse în etapa finală a primei ediții a programului, alături de factori de decizie, de reprezentanți ai mediilor universitar și de afaceri și de practicieni. Împreună cu studenţii doctoranzi şi postdoctoranzi ai SNSPA, au participat:  prof. univ. dr. Remus Pricopie – rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu – președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Adrian Curaj – directorul UEFISCDI.

Membrii juriului care au evaluat propunerile câștigătoare: Ligia Deca – consilier prezidențial, Departamentul educație și cercetare al Administrației Prezidențiale, Victor Negrescu – vicepreşedinte al Comisiei pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European, Dragoș Preda – secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Telecomunicaţiilor, Ioana Petrescu – Harvard Kennedy School, director al Centrului de Leadership și Inovare al SNSPA, Gabriela Mechea – Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii, Dorin Pena – AmCham Board Member, CEO Cisco Romania, Mihai Sebe – Institutul European, Cristina Ionescu – Camera de Comerț și Industrie a României.

Echipa de mentori: Mădălina Marcu – Romanian Business Leaders & Asociația pentru Relații Comunitare, Matei Dumitrescu – TechAngels, Ionuț Țața – Asociația Pro Democrația & Iceberg +, Peter Barta – Commons Accel.

Inițiatorii hub-ului accentuează că „în calitate de școală de guvernare, misiunea SNSPA a fost întotdeauna aceea de a forma tineri activi, aflați în slujba comunității, implicați în elaborarea politicilor publice cu impact social, care vor modela viitoarea guvernare și vor provoca schimbări pozitive în societate. Prin intermediul acestui Hub-accelerator de politici publice, doctoranzi şi postdoctoranzi, interesaţi să genereze idei şi soluţii cu impact social, au beneficiat de mentoratul unor experţi în antreprenoriat, politici publice şi guvernare”.

Mai multe despre proiectul Cercetator-antreprenor pe piața muncii în domeniile de specializare inteligentă (CERT-ANTREP), aici.

Distribuie acest articol!