Norma didactică trebuie regândită
„Sunt diferențe mari între profesori. Și asta mi-au transmis și profesorii când m-am întâlnit cu ei. Poate că un profesor de limba și literatura română sau un profesor de matematică, având și responsabilitatea examenelor despre care am discutat înainte, sigur că evaluează mai multe teme, evaluează mai multe teste, este implicat și în simulări la evaluare, și în organizare și așa mai departe. Astfel de profesori sigur că ajung să lucreze mai mult de 40 de ore într-o săptămâna”, a spus ministrul Educației și Cercetări, la TVR Info.
„Cei care depășesc 40 de ore pe săptămână să fie recompensați suplimentar”
În momentul de față, profesorii implicați în corectarea lucrărilor la simulările Evaluării Naționale și Bacalaureatului nu sunt plătiți pentru asta, acesta fiind și motivul principal pentru care au boicotat aceste testări.
„Să facem o analiză a fișei integrale a postului, spune el, să cuantificăm aceste activități, iar cei care depășesc 40 de ore pe săptămână să fie recompensați suplimentar – aminteam la simulare, dacă faci evaluări pentru simulare, poate că 30 de evaluări pot să le includ în această fișa a postului extinsă, dar restul nu mai am unde să le includ. Drept urmare, trebuie să găsesc fonduri pentru a plăti aceste evaluări suplimentare.”
Concret, ceea ce urmărește minitul Educației este să demonstreze, cu probe, că unii profesori depășesc 40 de ore pe săptămână, adăugând, însă, că. „important este să ne uităm pe întregul an, pentru că mai sunt săptămâni care nu sunt cu activități didactice și trebuie să ne asigurăm că și acolo activitatea este la nivelul menționat, indiferent că se desfășoară la școală sau acasă, profesorii pot corectă acasă”.
În acest sens, primul pas este realizarea unei analize detaliate a fișei postului, cuantificându-se, practic, întreaga activitate a fiecărui cadru didactic, disciplină cu disciplină, pentru a vedea unde se situează fiecar și abia ulterior urmând discuțiile pe marginea eventualelor reduceri de normă didactică, „dar numai strict pentru activitatea de predare”.
„Pe noi ne interesează întreaga activitate depusă de un profesor, să găsim sume suplimentare dacă vedem că se depășesc aceste 40 de ore sau să găsim activități suplimentare, activități extracuriculare care pot fi făcute pentru a completa, în cazurile în care nu se ajunge la 40 de ore pe săptămână”, a mai precizat Dimian, considerând că decizia de a crește activitatea depusă de un profesor, „nu este una bună”.
„Această măsură a generat și consecințe diferite de numărul efectiv de ore, care sunt legate de faptul că un profesor are acum ore în trei-patru școli și poate că înainte avea în două. Acest lucru nu poate fi unul benefic. Deci aceste consecințe secundare sunt poate mai importante decât discuția despre numărul efectiv de ore”, a spus ministrul.
O fișă de post în care să fie menționate și orele lucrate în afară programului din școală
Într-o declarație pe care a făcut-o înainte de Paște, Mihai Dimian a spus că a prezentat sindicatelor din Educație o propunere de fișă de post a profesorului în care să fie menționate și orele lucrate în afară programului din școală.
„Să identifice în mod clar câte ore sunt dedicate activităților de simulare, de formare, câte ore sunt necesare pentru pregătirea acelor ore sau pentru corectarea temelor, astfel încât să avem această imagine generală pe care să o prezentăm societății. Ea diferă de la o disciplină la altă, de la un tip de educație la altul”, a menționat Mihai Dimian.
Reamintim că, pe fondul măsurilor drastice de austeriate bugetară impuse de Guvernul Bolojan, norma didactică de predare a crescut, în 2025, de la 18 la 20 de ore pe săptămână.
Majorarea normei didactice a generat, anul trecut, un imens val de nemulțumiri
Majorarea normei didactice, asociată cu toate celelalte măsuri legislative de austeritate luate mecanic, în vara anului trecut, a generat un imens val de nemulțumiri și situații dificile în sistem.
Sindicatele au susținut, la vremea respectivă, că, pentru profesori, toate aceste modificări au dus la scăderi de venituri cu 10-20%, unii titulari fiind obligați să predea materii pentru care nu aveau pregătirea necesară.
În plus, măsurile au generat probleme la angajare, ducând la reducerea necesarului de cadre didactice și determinând multe cadre didactice să își caute alte locuri de muncă.
Tribuna Învățământului