Deceniul al treilea al mileniului al treilea a adus omenirii, în mod imprevizibil, rapid și generalizat pandemia care avea să afecteze în lanț toate sistemele economice, serviciile, turismul, transporturile, sistemele educaționale, dar mai ales sănătatea cetățenilor de pe toate continentele. În acest context, criza astfel instalată nu cunoaște limite sau frontiere. Mai mult decât atât, interconexiunile stabilite la nivelul economiei globale și realitățile politice pot amplifica efectul de undă al fiecărei situații de criză în parte.
Krisis. Impactul crizei asupra educației
Orice situație de criză, ne spune Gene Klann, este caracterizată de un grad ridicat de instabilitate și poate pune în pericol continuitatea oricărui sistem sau organizații, reprezentând un moment-cheie sau o perioadă critică ce poate aduce atât surprize, cât și schimbări dramatice. Din această perspectivă, criza poate fi descrisă ca un punct de cotitură în activitatea unui sistem și este semnificativ acest fapt, deoarece consecințele situației vor fi decisive pentru viitorul său.
Însuși termenul de criză își are originea în grecescul krisis, care înseamnă „a cerne sau a separa“. Crizele au potențialul de a separa trecutul unei entități de viitorul său, de a înlocui securitatea cu insecuritatea, dar și de a-i separa pe liderii eficienți de cei ineficienți. Crizele au, de asemenea, potențialul de a genera creativitate acolo unde se instalase rutina și de a deturna spre orizonturi neașteptate cursul firesc al unei organizații. Nu întâmplător, John F. Kennedy afirma că, atunci când este scris în limba chineză, cuvântul „criză“ este compus din două caractere: unul reprezintă pericolul și celălalt reprezintă oportunitatea.
Multe crize sunt generate de o situație de urgență – o condiție sau o stare de fapt instalată brusc, ce necesită atenție imediată. Criza în sine include situația de urgență care i-a servit drept catalizator. Situația de criză poate fi amplificată de atenția constantă a mass-mediei, dar și de neliniștea și foamea de informații a populației. Crizele, conform lui G. Klann, pot rezulta dintr-o multitudine de situații – catastrofe financiare, deversări de substanțe toxice, accidente sau deraieri, dezastre naturale, război, accidente industriale, de succesiune la vârful unei ierarhii etc.
În ultimele luni, omenirea se confruntă cu o criză de sănătate publică fără precedent în viețile celor mai mulți dintre semeni, generată de pandemia de COVID-19, ce transmite unde de șoc spre toate planurile ce construiesc arhitectura fiecărei națiuni.
Deși nicio situație de criză nu se aseamănă cu alta, acestea împărtășesc o serie de trăsături comune. Spre exemplu, situațiile de criză au caracter imprevizibil și neplanificat, pot genera teamă sau panică în rândul celor afectați, iar elementul de șoc sau chiar de teroare poate fi devastator dacă criza are un element de pericol fizic. Din aceste motive, criza poate exercita un impact major asupra nevoilor, emoțiilor și comportamentului uman.
Crizele au tendința de a genera haos și confuzie în sistem, alimentate, de regulă, de lipsa informațiilor de care toți au cea mai mare nevoie emoțională în astfel de momente. Cei implicați simt nevoia să știe și să înțeleagă ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat și cum le va fi afectat viitorul. În acest context, ambiguitatea este cu atât mai puternică.
Situațiile de stres extrem pot disocia oameni, altminteri raționali, de sentimente și judecată. În situații de criză, oamenii pot dovedi compasiune, sacrificiu de sine și curaj ori pot deveni egoiști, temători și lacomi, iar probabilitatea producerii unor conflicte sau comportamente iraționale poate fi ridicată. Comportamente anterior disfuncționale se pot accentua pe parcursul unei crize, iar pentru cei afectați emoțional de manifestările acesteia, chiar și efectuarea celor mai simple activități poate deveni o provocare. Într-un astfel de cadru – haotic, ambiguu și puternic încărcat emoțional – adevărații lideri își vor arăta cu adevărat măiestria.
Criza generată de pandemia COVID-19 a avut un impact important asupra tuturor sistemelor educaționale. În lume, peste 1,5 miliarde de elevi și studenți, adică peste 90% din populația școlară a lumii, stau acasă în urma închiderii școlilor în 190 de țări, potrivit estimărilor UNESCO. În timp ce profesorii se străduiesc să transfere instruirea în mediul online, experții în educație din lumea întreagă își exprimă îngrijorarea față de amplificarea inegalității de șanse în educație. „Pandemia va provoca cea mai mare perturbare a accesului la educație pe care a cunoscut-o omenirea, cel puțin în ultimul secol“, a declarat Fernando M. Reimers, profesor la Harvard Graduate School of Education. Efectele combinate ale închiderii școlilor vor exercita un test de stres asupra unui sistem al inegalităților structurale, oricum afectat de clivaje profunde.
Un raport al UNESCO prezintă impactul pandemiei asupra sistemelor de educație, efectele negative ale suspendării cursurilor. În afara faptului că închiderea școlilor presupune costuri sociale și economice ridicate pentru comunitatea globală, se constată efecte negative deopotrivă pentru elevi, profesori, părinți:
• Întreruperea procesului de învățare. Școlile sunt esențiale pentru menținerea elevilor într-o stare de stimulare intelectuală care le asigură dezvoltarea competențelor, abilităților și cunoștințelor necesare pentru a putea evolua din punct de vedere academic și profesional. Închi-derea acestor instituții îi afectează cu atât mai mult pe elevii din medii sociale dezavantajate care, de regulă, beneficiază de mai puține oportunități educaționale dincolo de porțile școlii.
• Riscul de creștere a ratei de abandon școlar. Pentru sistemele de învățământ va fi o provocare să asigure întoarcerea tuturor elevilor la școală, mai ales în situația în care șocul economic îi va forța pe unii dintre aceștia să lucreze pentru a genera venituri necesare familiilor afectate financiar.
• Provocări privind măsurarea și validarea învățării. Evaluările de la finalul diferitelor etape ale școlarității, a căror miză este, de regulă, accesul spre următoarea treaptă de învățământ sau pe piața muncii, sunt bulversate atunci când școlile își închid porțile. Strategii precum amânarea, anularea sau administrarea examenelor la distanță pun sub semnul întrebării echitatea, mai ales având în vedere accesul inegal la instruire.
• Dezvoltarea unor comportamente de risc. În absența unor alternative, părinții care lucrează sunt adesea puși în situația de a-și lăsa copiii nesupravegheați, ceea ce poate conduce la dezvoltarea unor comportamente de risc.
• Izolare socială. Școlile reprezintă nuclee de activitate socială și interacțiune umană. Când școlile se închid, mulți copii și tineri pierd contactulsocial care este esențial pentru învățare și dezvoltare.
• Confuzie și stres în rândul cadrelor didactice. Atunci când școlile se închid în mod neașteptat și pe termen necunoscut, în rândul cadrelor didactice se poate instala o stare de incertitudine alimentată de necunoașterea obligațiilor, dar și de barierele pe care le pot întâmpina în stabilirea și menținerea legăturii cu elevii pentru a le asigura continuitatea instruirii. Tranziția către platformele de învățare la distanță poate fi nestructurată și frustrantă, chiar și în situațiile în care atât profesorii, cât și elevii au acces la dispozitive conectate la internet.
• Provocări în crearea, menținerea și îmbunătățirea învățării la distanță. Cererea în ceea ce privește învățarea la distanță crește atunci când școlile se închid și deseori copleșește portalurile existente, destinate acestui proces. Mutarea învățării în mediul online creează provocări enorme, atât la nivel uman, cât și tehnic.
• Părinții sunt nepregătiți pentru școlarizarea la distanță și de acasă. Închiderea școlilor i-a pus adesea pe părinți în situația de a le facilita copiilor învățarea, o sarcină care pentru mulți se poate dovedi dificilă, mai ales în contextul unui nivel de educație scăzut sau al lipsei resurselor.
• Costuri economice ridicate. Angajații trebuie să renunțe, chiar și parțial, la norma de lucru pentru a-și îngriji copiii, ceea ce poate avea un impact negativ atât asupra veniturilor, cât și asupra productivității, în general.
Leadership-ul în situații de criză. Premise ale unui management eficient în școlile noastre.
În condițiile în care sistemele de educație au fost puternic afectate de pandemie, cine și cum poate interveni pentru diminuarea acestor efecte negative? Ce abordări diferite trebuie să se producă în leadership-ul școlar?
În genere, leadership-ul eficient în situații de criză presupune răspunsul la nevoile, emoțiile și comportamentele umane cauzate de criză, aceasta afectând moralul, atitudinile, productivitatea, capacitatea de concentrare, nivelul de stres, relațiile și multe altele. Oamenii vor fi mai înclinați să urmeze un lider care le induce o stare de confort psihic și care este capabil să răspundă la nevoile lor de bază.
Leadership-ul eficient al situațiilor de criză poate salva o organizație de la haos și poate deschide calea unor oportunități acolo unde înainte existau doar dezavantaje. Studii actuale consemnează faptul că organizațiile care gestionează cu succes situațiile de criză pot ieși din acestea cu un grad mai mare de loialitate din partea angajaților, clienților și comunității față de cel existent înainte.
Este necesar ca liderii să identifice în situația respectivă oportunități de care va beneficia nu doar organizația, ci care vor și crește potențialul realizărilor individuale în rândul personalului acelei organizații. În acest demers, liderii ar trebui să identifice elementele umane – emoțiile, comportamentele și reacțiile care afectează și sunt afectate de criză și care îi pot influența rezultatul.
O strategie de leadership cu adevărat eficientă în situația de criză presupune, cu necesitate, o serie de abilități și intenții puse în practică.
Cercetări în domeniu descriu opt trăsături și perspective care pot contribui la abilitatea unui lider de a obține rezultate pe parcursul unei situații de criză:
• Comunicarea. O strategie de comunicare coerent articulată este fundamentală pentru activitatea oricărei organizații înainte, în timpul și după ce situația de criză a luat sfârșit, cu atât mai eficace cu cât este completată de abilitățile personale de comunicare ale liderului.
• Articularea coerentă a viziunii și a valorilor, personale sau cultivate, la nivelul organizației, comunicate, înțelese, asumate și susținute de toți cei implicați.
• Preocuparea. Interesul sincer pentru ceilalți probează buna capacitate a unui lider de a veni în întâmpinarea nevoilor emoționale ale semenilor ce trec printr-o situație de criză.
• Exemplul personal. Comportamentul oamenilor ce se bucură de respect tinde să fie imitat, indiferent de poziția lor oficială. Liderii eficienți pot folosi această tendință în avantajul lor dacă conștientizează impactul semnificativ pe care îl au cuvintele și acțiunile lor asupra celorlalți. Feedback-ul din partea subordonaților (nu în timpul unei crize, ci în perioadele normale) este o modalitate excelentă de a evalua modul în care aceștia percep și răspund la exemplul dat.
• Caracterul. Sinonim cu integritatea, această trăsătură a comportamentului moral conștient ne definește cel mai bine atunci când nimeni nu ne privește. Disponibilitatea de a spune adevărul, consecvența vorbelor și a faptelor, protejarea demnității celuilalt pot avea un efect pozitiv de durată asupra liderului, întărindu-i capacitatea de a conduce și diminuând impactul emoțional al crizei.
• Competența. Se înțelege de la sine că liderii trebuie să fie capabili, din punct de vedere tehnic, să gestioneze atribuțiile poziției pe care o ocupă. Șarmul personal nu va putea niciodată, singur, masca competențele tehnice și manageriale deficitare. Și aproape nimic nu va multiplica anxietatea personalului din subordine mai mult în timpul unei crize decât percepția că liderul este incompetent. Liderii competenți insuflă încredere și elimină îndoiala și teama.
• Curajul. Este necesară o doză consistentă de curaj pentru a spune adevărul în situații de criză, pentru a lua decizii dificile, a răspunde la întrebări incomode, a face față mulțimii neliniștite și a accepta responsabilitatea.
• Capacitatea de a lua decizii. În timpul unei crize, chiar și o decizie greșită care induce o acțiune este mai bună decât lipsa unui comportament proactiv.
Școlile noastre au nevoie acum de manageri și lideri competenți, implicați, creativi, cu valori profesionale și personale bine conturate. Provocarea cea mai însemnată a crizei de sănătate publică asupra sistemului de educație este adresată liderilor școlari. Cu cât mai mulți dintre aceștia vor genera schimbare, adaptare și eficiență la noile contexte, cu atât vom regăsi profesori mai motivați pentru asumarea acestor transformări, elevi mai mulțumiți și mai implicați în continuarea învățării de acasă și părinți care ne vor așeza pe noi, profesorii, acolo unde ne este locul, între apostolii neamului.
Genoveva FARCAȘ, profesor dr.; Irina PRODAN, profesor
Articolul integral poate fi citit în numărul 6-7, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.
