„Şcoala altfel“ este numele unei săptămâni care ţine cinci zile, timp în care elevii şi profesorii au toată libertatea să scoată învăţătura din rutina orarului, a programelor şi a manualelor. Ideea este bine‑venită, formalizarea există de câţiva ani, receptarea se dovedeşte foarte bună, corectitudinea politică este acoperită, aşa încât sunt întrunite toate condiţiile pentru intrarea în obişnuinţă a ceea ce tocmai observasem că e de natură să scoată învăţătura din rutină. Semnele se văd în birocraţia justificativă. După un obicei vechi şi larg al şcolii de la noi, odată îndeplinite cerinţele birocratice, conţinutul se tot diluează, dă semne că este facultativ şi în cele din urmă dispare. Ca urmare, „Şcoala altfel“ a devenit un fel de vacanţă. Mai ales în condiţiile structurii actualului an şcolar, ale poziţionării sărbătorilor legale şi ale deciziilor administrative, „Şcoala altfel“ din această perioadă pare ea însăşi să se fi închis odată cu venirea vacanţei de sezon şi în perspectiva celei mari, de la vară. Când tocmai de acum încolo ar fi fost momentul, precum şi starea fizică, psihică şi a vremii pentru tot felul de activităţi de şcoală altfel făcută, exact acum şcoala de felul ei şi cea de alt fel stau pe loc, încuiate la propriu. În şcoală nu se întâmplă nimic; în legătură cu şcoala, nici atât. Până la vacanţa de vară, şcoala şcoală şi şcoala altfel vor însemna ceva făcut printre picături, adică printre zile libere – prilejuri cu voie de sus să nu se înveţe carte, nici formal, nici informal.
În perioada aprilie–iunie (mijlocul lunii), şcoala este una‑două întreruptă sau, în orice caz, dată peste cap dintr‑o diversitate de motive, întemeiate şi legalizate incontestabil, însă plasate prost. 10, 11, 12 şi 13 aprilie au fost zilele evaluării naţionale de la finalul clasei a II‑a. Pe 3, 4 şi 5 mai va fi evaluarea naţională de la finalul clasei a IV‑a. În 10 şi 11 mai va urma evaluarea naţională de la finalul clasei a VI‑a. E altă poveste de ce, pe măsură ce nivelul claselor urcă, numărul zilelor, deci al probelor evaluării, scade. Cert este că evaluările deturnează, chiar blochează, în zilele desfăşurării lor, alte activităţi din şcoală; cu toată normalitatea cerută, ele sunt zile pierdute pentru restul şcolii. Pe deasupra, evaluările la clasele a II‑a şi a VI‑a încadrează vacanţa, adică o măresc pentru cei care nu au treabă cu ele şi le vin peste mână celor angrenaţi în desfăşurarea lor, pentru unii fiind ceva făcut pe plecare, pe ceilalţi luându‑i de bine ce se vor întoarce. Vacanţa se desfăşoară teoretic între 19 şi 30 aprilie. După calendar şi drepturi legale, a început la 14 aprilie şi va ţine până pe 2 mai, dacă nu cumva şi aceasta va fi socotită zi liberă, că doar este Ziua Tineretului. Practic, vacanţa actuală este şi mai lungă, pentru că de marţi sau miercuri (fără a mai vorbi de joi şi vineri) lumea a rărit‑o bine de pe la şcoală, iar după 1 Mai, revenirea se va face conform obiceiului, adică greu. Cu totul, vacanţa durează vreo trei săptămâni. Mai departe, după numai trei săptămâni de şcoală va urma încă un prilej de niţică vacanţă. 1 Iunie (Ziua Copilului), 4 iunie (prima zi de Rusalii) şi 5 iunie (a doua zi de Rusalii şi Ziua Învăţătorului) sunt zile libere. 1 iunie fiind într‑o joi, se prea poate ca toată săptămâna să fie lejeră, dacă nu compromisă. În orice caz, încă cinci zile de vacanţă vor exista. În continuare, după nici două săptămâni întregi de cursuri, la 16 iunie, anul şcolar se va încheia.
Mulţimea zilelor care întrerup ritmul şcolii în ultima parte a anului de învăţământ în curs este lipsită de orice susţinere în sensul utilităţii pentru elevi. Dimpotrivă, constituie o lungă pierdere de timp. Mulţi copii sunt purtaţi de părinţi pe la locurile de muncă ale acestora, lenevesc după un program anapoda, „bat“ mijloacele de transport de colo‑colo, îşi exersează stereotipurile „în scara blocului“. Nu s‑ar întâmpla aşa şi nici anul şcolar nu ar merge în hopuri dacă toate zilele puse ca pretext drept completări ale sărbătorilor legale ar fi strânse şi duse în ultima parte a anului şcolar. Cu alte cuvinte, partea „de şcoală“, făcută în clase, cu lecţii şi note, să se încheie la
31 mai. Vacanţa de vară să înceapă la 1 iunie, cu „Şcoala altfel“, fixată pentru toată lumea şcolii la o durată teoretică de două săptămâni, în perioada 1–15 iunie, cu libertate de prelungire după imaginaţie şi organizare, că vara‑i lungă. Prima zi a anului şcolar să fie întotdeauna 15 septembrie, indiferent în ce zi ar cădea, să conţină numai festivitatea de deschidere şi formalităţile de început (cunoaşterea clasei, primirea manualelor, anunţuri preliminare etc.), tocmai ca de a doua zi şcoala să pornească de‑adevăratelea, cu învăţătură.
De ani şi ani de zile, la noi este deplâns faptul că „avem cel mai scurt an şcolar“ şi ca să nu mai fie aşa este mutată tot mai spre începutul lui septembrie redeschiderea şcolilor. Rămâne cu totul ignorată ocuparea vacanţei de vară cu activităţi care arată că nu e deloc scurtă: bacalaureat în două sesiuni (cea de toamnă, în toiul caniculei de vară, în august), etape repetate ale repartizării în clasa a IX‑a, examene de corigenţă, concurs pentru cadre didactice.
În locul căutării obsesive a modalităţilor de reducere a vacanţei de vară ca să nu se mai spună că avem un an şcolar prea scurt, ar trebui să fie observat ce se întâmplă în interiorul anului şcolar şi să nu se mai piardă timpul sub o mie de pretexte. Peste toate, cel mai mult ar trebui să se ia în seamă ceea ce este de bun‑simţ, anume că şi vacanţa de vară face parte din anul şcolar.
 Florin ANTONESCU