Cu toții am auzit expresia „Ce nu te omoară te face mai puternic“, folosită în general pentru a exprima faptul că am trecut cu bine peste o situație dificilă, care ne-a pus la încercare abilitățile de coping. Această capacitate remarcabilă de a ne reveni în urma unor adversități, de a depăși obstacole și eșecuri, este cunoscută sub numele de reziliență. Termenul vine din latinescul resilio, care semnifică „a se întoarce, a ricoșa, a ieși în evidență“. Conform DEX, reziliența în sens psihologic este „capacitatea de a trăi, de a se dezvolta, trecând peste șocuri, adversități“. Morris (2009) consideră reziliența psihologică o „abilitate cognitivă care ne permite să depășim obstacolele în loc să fim blocați de ele“.

Reziliența se bazează pe o serie de abilități precum: comunicare eficientă, asertivitate, relații sănătoase și armonioase cu cei din jur, empatie, gândire și atitudine optimistă, abilitatea de rezol­vare a problemelor, autonomie, stimă de sine, promovarea speranței, adaptabilitate și flexibilitate în fața situațiilor noi, setarea unor scopuri realiste și manifestarea perseverenței în atingerea lor, aspirații academice înalte etc.

Reziliența contribuie la starea de bine și sănătatea noastră mintală, ne ajută să experimentăm mai puțin stres și ne echipează pentru a face față mai bine provocărilor vieții, să ne adaptăm în manieră pozitivă la situații nefavorabile. Cu toții dovedim reziliență chiar și prin simplul fapt că am supraviețuit până acum. Oamenii rezilienți nu doar își revin în urma unei adversități, ci devin mai puternici, mai adaptați, mai pregătiți să facă față unor situații noi, neașteptate. Ei învață să găsească partea bună a fiecărei situații și dezvoltă strategii pe care le pot aplica și în situații viitoare. Reziliența poate fi învățată și dezvoltată de oricine, fiind necesar să fie dezvoltată cât mai de timpuriu. Reziliența creează copii mai fericiți și mai puțin anxioși sau stresați și îi ajută să depășească dificultățile cu care se confruntă.

Conceptul de reziliență are o importanță crucială pentru părinți și educatori, pentru care dezvoltarea pozitivă a tinerelor generații reprezintă o prioritate. Echiparea copiilor cu abilitățile necesare pentru a face față provocărilor diverse cu care se vor confrunta este esențială în contextul în care, din păcate, societatea nu reușește mereu să prevină sau să elimine adversitățile din calea lor. În acest sens se vorbește tot mai mult despre împuternicirea copiilor, astfel încât ei să folosească toate resursele pe care le au la dispoziție (cognitive, sociale și emoționale) pentru a depăși cu succes dificultățile/obstacolele care nu sunt puține, în timp ce își continuă procesul de creștere și dezvoltare din punct de vedere academic, social și emoțional.

Reziliența poate fi construită prin dezvoltarea abilităților social-emoțio­nale ale copiilor, iar în acest proces adulții au un rol important. Copiii devin rezilienți atunci când există suport din partea familiei, școlii și comunității. Atunci când ei cresc în contexte care îi protejează, în care relațiile cu adulții sunt marcate de grijă și căldură, ei devin mai nuanțați în identificarea soluțiilor de rezolvare a unor situații în confruntarea cu adversitățile, fac mai ușor alegeri sănătoase, se dezvoltă frumos și prosperă atât în plan academic, cât și social. Cel mai important sistem ce afectează reziliența copilului este familia. De exemplu, copiii primesc o lecție de reziliență valoroasă dacă îi percep pe părinții lor ca pe niște entități expresive/puternice, capabile să de­pășească cu succes situații stresante.

Forța rezilienței diferă de la o persoană la alta, motiv pentru care Lonczak (2020) consideră că nu oricine are abilitatea de a depăși cu bine un eveniment traumatic. În timp ce unii se adaptează cu succes, alții sunt copleșiți și incapabili să facă față. Lonczak consideră reziliența o adevărată armură emoțională, cu rol de protecție psihologică. Cum știm că avem reziliență? Adeseori descoperim că o avem abia atunci când avem nevoie de ea.

Copiii petrec mult timp la școală, iar contextul școlar le oferă numeroase și diverse oportunități de învățare și dezvoltare. Un mediu educațional care este suportiv și activizant, în care potențialul înnăscut al fiecărui copil este valorizat și dezvoltat, în care relațiile sunt calde și grijulii, în care este stimulată colaborarea și implicarea activă a tuturor elevilor în procesul de învățare, acționează ca factor facilitator pentru reziliență. Clasa este o comunitate de învățare în care profesorul susține învățarea academică, socială și emoțională a elevilor, manifestă interes și respect pentru preocupările lor, le oferă căldură, suport și încurajare, le cultivă punctele tari, îi ajută să-și proiecteze aspirații academice cât mai înalte și le dezvoltă stima de sine. Astfel, elevii se simt în siguranță, valorizați, simt că li se acordă încredere, își asumă riscuri și, gradual, își construiesc o identitate pozitivă, cu rol important în a-i proteja de dificultăți și riscuri cu care este foarte probabil să se confrunte ulterior în viață. Profesorii au un rol important în promovarea comportamentelor pozitive, adecvate, dezirabile și adaptate, precum și a comportamentelor prosociale și a rela­țiilor sănătoase și armonioase ale elevilor cu cei din jur.

de Luminița Doina Mitrofan
– Profesor consilier școlar: CMBRAE/Școala Gimnazială nr. 195, București

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 18-19 / iunie-iulie 2021