EMPATIA – putere în psihopedagogia formării personalității: argumentele polivalenței

EMPATIA – putere în psihopedagogia formării personalității: argumentele polivalenței

Dansul empatiei în logica și psihologia omului modern

Personalitatea umană și comportamentul uman se află pe agenda multor dezbateri, a multor discipline științifice și a unor înalte minți și inteligențe socio-umane, ale căror valori și impact sunt cunoscute, recunoscute și dorite a fi monitorizate pozitiv, a fi amplificate progresiv în arcul dezvoltării umanului.

Perspectivele sunt multiple: cognitive și metacognitive, emoțional-afective, ale creșterii potențialului energetic, volitiv și acțional, ale extensiei forțelor psiho-morale și cultural-spirituale implicate în de­terminarea, condiționarea și influențarea pozitivă a altor conduite aflate în formare și integrare în sistemul relațional inter­uman civilizator.

Fondul examinărilor științifice consideră aproape unanimă ideea că unul dintre nucleele educației civilizatoare integrează în poziție centrală empatia, unul dintre cele mai frecvente concepte psihologice.

Am introdus noțiunea de dans în subtitlul propus pornind de la ideea me­­taforei dansului cuantic, primă formă a relației interumane psihologice blânde și vitalizante, binefăcătoare și amplificatoare a calității vieții, conectând empatia văzută ca sursă și centru energetic al promovării valorilor autentice ale vieții dincolo de rațiunile limitative ale simțurilor care acționează la nivelul minții.

Introducem astfel în analiză multiplele manifestări ale puterii empatiei explicative pentru punerea în valoare a planurilor subtile ale personalității, cum ar spune Ioan, autorul interesantei lu­­crări Dansul energetic (2020).

Scopul declarat al studiului nostru vizează creșterea potențialului sufletesc între copii, elevi, tineri, adulți, seniori, între profesioniști, între părinți și copiii lor, între frați și surori, între tinerii și seniorii unei comunități, între educatori și educați, între medici și pacienți, între guvernanți și guvernați, între bogați și săraci, între cunoscători și necunoscători ai ideilor și misiunilor trăirii spirituale.

În ierarhia nevoilor emoționale de sprijin existențial, experiența empatică cere o subtilă descifrare inteligentă, a unor răspunsuri pe cât posibil limpezi la întrebări firești privind autonomia cu­­noașterii, înțelegerii și practicării conduitei empatice!

Definiții caleidoscopice – valorizări metodologic-intuitive și didactice

Sintezele pe care le propunem au statutul unor reprezentări tentând evidențierea notelor caracteristice bogatei fenomenologii a empatiei, a valorilor ei de utilitate și utilizabilitate în îmbogă­țirea unor varii situații de viață, mai ales tulburate.

Astfel, empatia are drept rădăcină termenul grec patheia = ceea ce simți, ceea ce încerci să simți și să înțelegi, dar și cu preluări de semnificații din alte limbi, precum germana sau franceza. În două studii publicate, în 1987 și 2002, ca autor al prezentului studiu (vezi I. Neacșu, Civilizație și conduită, 1987, și Empatia și modelarea competențelor pentru profesia didactică, 2002) menționam o bogată varietate de semnificații ale empatiei. Erau evidențiate semnificații precum: o formă de cunoaștere a altuia, în special a Eului/Sinelui social al cuiva apropiat spațial ție, sub forma a unei intuiții psiho-cog­nitive și emoționale speciale a unei nevoi; o formă de interpretare a Eului ce­lui cu care te afli într-o relație sau ­într-un raport de comunicare informală; o transpunere personală simpatetică în ființe exterioare ființei lui identificate; o specie de comunicare afectivă prin care cineva se identifică cu altcineva, măsu­rându-și sentimentele; o stare mentală prin care un subiect se identifică cu o altă persoană sau grup ori simte starea acestora; fenomen de înțelegere a comportamentului altuia pe baza experienței propriului comportament; fenomen de rezonanță psihică, de comunicare afectivă cu altul; abilitatea – specie a inteligenței sociale de prevedere și recunoaștere a dispozițiilor psihologice în care se află o altă persoană – de reținere a stărilor celuilalt, a gândurilor, sentimentelor și atitudinilor sale; proces de simbioză mentală cu alți oameni, de înțelegere a modului lor de gândire și simțire, preluând din ideația unor cunoscuți autori ai domeniului.

Cu o largă arie referențială psiholo­gică, cunoscutul psiholog român, dr. S. Marcus, împreună cu reprezentanți ai cercetării psihologiei și pedagogiei universitare, s-a centrat și pe ideea unor proiecții interesante, a valorilor adăugate de mișcarea conceptului în variatele concepții de autor.

Punctul nostru de vedere este unul extensiv, care pledează favorabil practicării eficiente în multe domenii și profesii sub semnul empatiei. Menționăm: educația timpurie, teatrul, medicina, asistența vârstnicilor, negocierea diplomatică, marketingul, persuasiunea politică, jurnalism, psihanaliză, management, incluziune, protecția subiecților cu CES, cercetarea antropologică etc.

Potrivit unei selecții conceptuale din lucrarea psihologică cu semnificativă valoare documentar-informativă și științific-referențială (S. Marcus, Empatie și personalitate, 1977), semnalăm câteva puncte de vedere utilizabile în înțelegerea problemei și posibile exerciții de hermeneutică profesională.

Astfel, empatiei i se pot atașa valori necesare cunoașterii, acțiunii și realizării misiunilor educaționale (formale, nonformale, informale), cu destinația cunoaștere, înțelegere prin participare directă sau indirectă, precum și pătrunderea valorilor generate de conexiunile interdisciplinare.

de Ioan NEACȘU – profesor universitar

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 18-19 / iunie-iulie 2021