„Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.” (Matei 2, 11)
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
În sărbătoarea Crăciunului prăznuim taina Naşterii Pruncului Iisus din Fecioara Maria şi, prin aceasta, taina binecuvântării tuturor copiilor.
Pruncul Iisus S-a născut din Fecioara Maria, dar nu din iniţiativă bărbătească, ci din iniţiativa lui Dumnezeu-Tatăl şi prin lucrarea Duhului Sfânt, iar dreptul Iosif nu este tatăl Lui natural, ci numai tată adoptiv (cf. Matei 1, 18-25; Luca 1, 35). Naşterea Pruncului Iisus este Naşterea ca Om, în timp, a Fiului veşnic al lui Dumnezeu. Pruncul Iisus este, aşadar, Dumnezeu-Copilul, iar Dumnezeu-Copilul este, deja de la naşterea Sa în Betleem, Dumnezeu-Omul.
Colindele noastre de Crăciun cântă această taină binecuvântată şi minunată:
„Astăzi S-a născut
Cel făr’ de’nceput
Cum au spus proorocii!”
„Mititel şi-nfăşăţel
în scutec de bumbăcel;
neaua ninge, nu-L atinge,
vântul bate, nu-L răzbate.”
Când Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu devine Fiul Omului, El ne descoperă taina că nimeni nu poate fi om adevărat dacă nu este fiul cuiva. Calitatea de fiu este deci indispensabilă pentru integritatea calităţii de om sau pentru identitatea persoanei umane. Nimeni nu poate fi persoană dacă nu se află în relaţie de viaţă cu altă persoană.
Pruncul Iisus este deodată Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Mariei. El Se naşte veşnic din Tatăl ceresc, fără mamă, iar în timp, ca Om, S-a născut din Mamă-Fecioară, fără tată. Ca Fiu al Tatălui veşnic, El este Fiul lui Dumnezeu. Ca Fiu al Mariei, El este Fiul Omului (cf. Matei 9, 6; 10, 23; 11, 19; 12, 8).
Când Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, El se arată lumii ca Prunc, nu ca adult. Desigur, Fiul lui Dumnezeu, fiind atotputernic, putea să devină om sub formă de adult, evitând naşterea şi copilăria, creându-şi umanitatea proprie adultă, aşa cum a creat-o pe cea a lui Adam, la începutul lumii. Dar n-a făcut-o, tocmai pentru a ne arăta că El nu vine ca om dinafara umanităţii existente, ci din interiorul ei, că începutul existenţei Sale istorice, pământeşti, ca Om-Copil a fost în acelaşi timp darul lui Dumnezeu-Tatăl (Ioan 3, 16) şi darul Mamei Sale, Fecioara Maria.
Taina Naşterii Pruncului Iisus arată că iubirea lui Dumnezeu este deopotrivă atotputernică şi smerită. În copil se arată taina vieţii ca iubire smerită şi inocentă. Singura putere a copilului este inocenţa, nevinovăţia. El este în acelaşi timp admirabil şi vulnerabil.
Un copil nu poate face nimic pentru el însuşi: nu se poate hrăni singur, nu se poate adăposti singur, nu se poate apăra singur, viaţa lui depinde întru totul de grija şi iubirea altora pentru el. Prin însăşi prezenţa sa, copilul atenţionează sau cheamă oamenii din jur,  în primul rând pe părinţi, dar şi pe alţi oameni, să nu trăiască numai pentru ei înşişi, să nu se îngrijească numai de ei înşişi, să nu se gândească numai la ei înşişi. Copilul cheamă pe cei din jurul lui să dăruiască şi să se dăruiască, să coboare la o gândire mai smerită, la o simţire mai curată, la o bucurie mai sfântă.
Ca să crească, biologic şi spiritual, pruncul are nevoie de hrana materială şi de iubirea sau afecţiunea părinţilor şi a oamenilor din jur. Un copil devine om pentru că s-a întâlnit cu umanitatea altora. El creşte din ceea ce primeşte.
Taina Naşterii Pruncului Iisus în istoria umană ne arată însă şi alt adevăr: cât de contradictorie este lumea marcată de păcat şi cât de diferiţi sunt oamenii în felul lor de a înţelege taina Omului-Copil.
Maica Domnului, deşi naşte ca Om-Prunc pe Fiul lui Dumnezeu şi Împăratul veacurilor, rămâne smerită: toată cinstea şi toată bucuria ei vin din calitatea sa de Mamă. De altfel, când Sfânta Evanghelie vorbeşte de Pruncul Iisus nu uită pe „Maria, mama Lui” (Matei 2, 11, 14, 20, 21).
Dreptul Iosif, deşi nu este tată după trup al lui Iisus, devine tată sau părinte prin purtarea de grijă faţă de Copilul nou-născut. El ne arată că prin iubire dezinteresată şi sinceră pentru copii, un străin poate deveni părinte al lor, în timp ce, din lipsă de iubire pentru propriii lor copii, unii părinţi pot deveni nişte străini pentru ei. Cine nu poate iubi copiii, nu poate deveni părinte, iar cine nu poate deveni ca un părinte pentru toţi copiii, nu poate deveni om deplin.
Deşi Iisus Domnul când a devenit adult n-a avut copii, El a avut totuşi ucenici sau fii duhov­niceşti cărora le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14).
Iubirea faţă de toţi copiii este început al înţelegerii iubirii părinteşti a lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii. Iar fără simţirea iubirii părinteşti a oamenilor din jur faţă de un copil, acesta nu poate simţi taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu pentru oameni, invocată în rugăciunea „Tatăl nostru”.
Aşadar, Dumnezeu-Fiul S-a făcut Om-Copil pentru a descoperi oamenilor taina iubirii lui Dumnezeu-Tatăl pentru Fiul Său şi pentru toţi oamenii.
În Fiul Său veşnic Care S-a făcut Om, Dumnezeu-Tatăl iubeşte pe toţi oamenii cu iubire părintească veşnică.
Pruncul Iisus se naşte în Betleemul Iudeii într-o iesle, pentru că în casa de oaspeţi pentru călători nu mai era loc. Astfel, un staul devine casă de oaspeţi pentru Mamă şi Prunc, numai pentru că sufletul celor care i-au primit era larg, bun şi ospitalier.  Păstorii simpli care vegheau păzind turmele de oi pe câmpul de lângă Betleem primesc o binecuvântare neaşteptată: vizita şi cântările îngerilor (cf. Luca 2, 8-20). Smerenia şi bunătatea inimii lor i-au făcut misionari, binevestitori ai tainei Naşterii Pruncului Iisus.
Dacă cei de aproape nu-I oferă nimic Pruncului Iisus, Dumnezeu aduce magii din ţări depărtate ca să-I ofere daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Dacă regele Irod este ostil faţă de Copilul Iisus şi, pentru a-L pierde, ucide mii de copii nevinovaţi, îngerul Domnului salvează Pruncul, folosind refugiul sau exilul în ţară străină, în Egipt (cf. Matei 2, 13-14). Când răutatea celor de aproape este prea mare, Dumnezeu face din pământ străin patrie pentru Pruncul Iisus, pentru Maria, mama Lui, şi pentru dreptul Iosif. Ei rămân în exil până la moartea lui Irod. Apoi se reîntorc în patrie şi se stabilesc în oraşul Nazaret (cf. Matei 2, 20-23).
Vedem, aşadar, că, din cauza multor primejdii care există în lume pentru copii, este necesară o grijă deosebită pentru ocrotirea vieţii lor. Iar când părinţii nu ştiu ce să mai facă, îngerul Domnului îi învaţă, îi ajută să afle calea vieţii. Aici, se arată legătura strânsă care există între taina copilului şi taina îngerului păzitor. De aceea, copilul crescut de părinţi credincioşi se roagă îngerului păzitor: „în tot locul mă însoţeşte şi de rele mă fereşte!”.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Sfinţenia tainei Naşterii Pruncului Iisus ne îndeamnă să fim mai sensibili şi mai atenţi la taina vieţii copiilor azi: copiii orfani, copiii săraci, copiii bolnavi, copiii fără bucurie şi fără speranţă de viitor.
Criza spirituală (lipsa de iubire adevărată faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri) şi criza economică (lipsa de cele necesare vieţii zilnice) se răsfrâng puternic asupra vieţii copiilor din ţara noastră şi din lume.
Să folosim aceste zile de sărbătoare a Naşterii Pruncului Iisus ca pe o nouă întâlnire a noastră cu taina lui Dumnezeu-Copilul pentru a înţelege taina vieţii noastre înseşi. Acest timp este timp de pocăinţă şi îndreptare pentru greşelile pe care le-am făcut faţă de copilul din noi şi faţă de copiii din jurul nostru. Este, de asemenea, timp de dărnicie şi de bucurie.
Ce facem pentru copii şi pentru părinţii lor, pentru îngrijitorii şi educatorii lor, pentru cei care îi ajută şi îi ocrotesc, pentru persoanele şi instituţiile care promovează viaţa şi demnitatea omului-copil, facem pentru slava Pruncului Iisus şi pentru însăşi mântuirea noastră.
În lucrarea sa misionară de sensibilizare a oamenilor pentru taina Pruncului Iisus şi a omului-copil, Biserica este mult ajutată chiar şi de copiii înşişi, de micuţii ei misionari-colindători, care, asemenea îngerilor de odinioară la Betleem, ei vestesc slava iubirii lui Dumnezeu pentru lume şi frumuseţea buneivoiri între oameni.
Darurile de Crăciun oferite de către noi altora fac în inimile noastre loc pentru a primi iubirea lui Dumnezeu arătată în Pruncul Iisus. Taina Pruncului Iisus este binecuvântarea pentru copilul din noi la orice vârstă ne-am afla şi pentru toţi copiii din lume. De aceea, de Crăciun se fac daruri copiilor şi oricărui om care are nevoie de atenţia noastră pentru a  simţi că trăieşte între oameni.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Să rugăm necontenit pe Maica Pruncului Iisus să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.
Să rugăm, de asemenea, pe Maica Domnului să ajute Biserica în lucrarea ei misionară social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru oamenii fără niciun sprijin, pentru „cei pe care nu-i iubeşte nimeni”, cum se spune în rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.
Se aşteaptă mult de la Biserică azi, deşi ea este puţin ajutată de către acei oameni care ar putea să o ajute mai mult. Înainte de a judeca Biserica, trebuie să ne gândim dacă am ajutat-o suficient, ca fii ai ei, ca ea să poată ajuta pe alţii mai săraci decât noi şi mai neajutoraţi decât noi. Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi alte lucrări de caritate ale Bisericii noastre au nevoie de sprijin în continuare, pentru ca cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor folositoare altora.
Mulţumim celor care sprijină Biserica în lucrarea ei pastoral-misionară, social-filantropică şi educaţională, îi binecuvântăm, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să le dăruiască darurile milostivirii Sale celei bogate în tot timpul vieţii lor, în ceasul morţii şi în ziua judecăţii, ştiind că fără milostivirea lui Dumnezeu şi fără milostenie faţă de oameni nimeni nu se poate mântui, adică nu poate dobândi viaţa veşnică şi fericirea cerească (cf. Matei 25, 31-46).
Tuturor vă dorim Sărbători fericite, cu pace şi bucurie, de Crăciun şi de Anul Nou, adresându-vă urarea tradiţională: La mulţi ani!
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
* Precizare: Acest cuvânt este Pastorala de Crăciun, anul 2001, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Text revizuit de autor în anul 2015.
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române