Stimată doamnă director, Colegiul Naţional I.L. Caragiale, din Ploieşti, îşi are locul său in şcoala actuală românească. De aceea aş dori să începem acest interviu prin a ne oferi câteva crâmpeie de istorie, care, cu siguranţă, va ajuta cititorul să înţeleagă de ce C.N. I.L. Caragiale reprezintă o carte de vizită pentru învăţământul românesc.
Şcoala noastră îşi are data de naştere demult în timp. Reforma învăţământului gândită de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost momentul de început al acestei şcoli. Şi-a deschis cursurile la 3/15 noiembrie 1864, în localul Şcolii Primare de Băieţi Nr. 1. Îmi place să spun că suntem mai bătrâni decât Academia Română. La început a existat o singură clasă I, 19 elevi, pentru ca după două săptămâni să se înfiinţeze şi clasa a II-a, formată din 18 elevi, care în urma unui examen s-a considerat că au cunoştinţele necesare pentru a fi declaraţi promovaţi ai clasei I. Printre aceştia se număra şi Ion Luca Caragiale. Deci se făcea selecţie riguroasă! Urmează etapa de gimnaziu „Sf. Petru şi Pavel”, cu un local nou (actualul sediu al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova), şi apoi prin contribuţiile cetăţenilor ploieşteni se construieşte, pe bulevardul principal al oraşului, LICEUL, un edificiu ce depăşea în grandoare şi arhitectură clădirile celorlalte licee din România.
Al Doilea Război Mondial face ca această clădire să se năruie în mare parte – a rămas numai o aripă. Elevii, profesorii, tot personalul şi toate documentele vor fi strămutate într-o altă clădire emblematică a Ploieştiului, Palatul Şcoalelor Comerciale, ridicat prin contribuţia negustorilor ploieşteni între anii 1925-1932. Firul vieţuirii acestei şcoli a fost prins şi înnodat de generaţiile de după război (1948), la începuturile perioadei comuniste, când a fost reluat numele de Liceul de Băieţi Nr. 1, în 1952 – la centenarul naşterii lui Ion L. Caragiale – liceului i se atribuie numele marelui dramaturg, unul dintre primii elevi ai şcolii. Este anul promoţiei în care a absolvit academicianul Eugen Ioan Simion, coleg cu poetul Nichita Hristea Stănescu.
Anul trecut, pe 8 noiembrie, am aniversat 150 de ani de existenţă. Am reuşit şi continuăm.
Factorul timp este însă un criteriu suficient în evaluarea şi afirmarea valorii unei instituţii de învăţământ?
Dacă vă referiţi la timpul de existenţă a şcolii, da. Liceele de renume din ţară, cele care au rezultate notabile, venerabile, sunt „bătrâne”. Pe de altă parte, în afirmarea valorii unei instituţii de învăţământ timpul consacrat de profesori în slujba profesiei lor, timpul consacrat de elevi pentru rezultatele lor, da, este un criteriu esenţial.
Fără influenţa acestui factor sub cele două aspecte nu se poate construi succesul. Dimensiunea trecutului şcolii noastre este rememorată zilnic prin prezenţa celor 26 de academicieni care au fost formaţi de această şcoală, prezentul este cu noi în fiecare moment şi ne bucurăm de inteligenţa şi frumuseţea copiilor noştri. Şi viitorul acestei şcoli se vede luminos pentru că cei prezenţi vor.
De pe site-ul C.N. I.L. Caragiale am aflat că elevii de aici au o bogată activitate competiţională atât la nivel naţional, cât şi internaţional, activitate încununată cu numeroase premii şi medalii. Aş vrea să ne spuneţi mai multe despre acest aspect. Cum se pregătesc aceşti elevi şi cu cine?
Cum se pregătesc? Asiduu şi cu pasiune. Cu cine? Cu cei care le-au deschis mintea şi pasiunea, profesorii lor.
Elevii şi profesorii noştri au fost şi sunt deschizători de drumuri internaţionale pentru prahoveni: informatică, geografie, biologie, chimie, matematică, fizică, limba română şi, cel mai recent, filozofie. Copiii noştri sunt foarte buni, sunt motivaţi intrinsec şi, cel mai important, sunt mândri de şcoala căreia îi aparţin.
Cât de mobilă, de dinamică este oferta educaţională de la C.N. I.L. Caragiale?
Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale, din Ploieşti, se remarcă şi printr-o ofertă educaţională generoasă: învăţământ primar, pepiniera şcolii, învăţământ gimnazial cu opţionale de matematică, informatică şi limbă străină. Învăţământul liceal are două profiluri: real – matematică-informatică bilingv, matematică-informatică intensiv, matematică-informatică, ştiinţele naturii; cel uman – filologie şi filologie bilingv. Limbile străine studiate în liceu sunt limba engleză, franceză şi germană. Oferta de opţionale a şcolii aprofundează domenii conexe ale profilului şi determină o dezvoltare complexă a elevilor.
Ce rol joacă inovaţia şi creativitatea în activitatea educaţională şi didactică pe care o desfăşuraţi în colegiu?
Profesia de dascăl este una dintre cele mai complexe ocupaţii, rod al inovaţiei şi creativităţii. A fi profesor înseamnă să dai dovadă de îndrăzneală, de încredere într-un viitor mai bun pentru elevii tăi, de căutare permanentă a noului, de ancorare în realitate, de originalitate în practicarea acestei profesii, de inovaţie şi de atitudine de descoperitor.
O consider o profesie grea, plină de dificultăţi, cu o mare de responsabilităţi, dar cu finalitate extraordinară, fiecare dintre elevii noştri vor deveni nişte valori, „ingredientele” de bază ale reuşitei personale şi sociale. Finalitatea acestei profesii motivează şi conduce către realizare profesională, către desăvârşire ca pedagog, deschide ferestre largi către informaţie şi cunoaştere.
Profesorul este un angrenaj viu, sofisticat, care se adaptează oricărei situaţii educaţionale, adoptă selectiv şi cu mare artă metode şi tehnici specifice pentru fiecare etapă. Se dezvoltă prin acumulare profesională (informaţii noi, atitudini, priceperi, deprinderi) şi îşi purifică metodele prin interacţiune directă cu elevii. Se face destul de des analogie între un profesor şi un actor.
Faţă de un actor care nu-şi va mai vedea acelaşi public poate niciodată, profesorul joacă într-un serial, intră în aceeaşi scenă cu acelaşi public timp mai îndelungat. Îşi vede „publicul” evoluând, trebuie să accepte dialogul, provocarea, nu trebuie să-i fie teamă să se expună, trebuie să accepte privirea constantă şi critică asupra sa.
Profesorul „joacă” în spectacole noi la fiecare oră de curs, spectacole interactive, cu reacţii diverse, imediate, surprinzătoare, la care nu există o reţetă general valabilă.
Este o profesie plină de paradoxuri: să fii tu, dar să joci un rol; să răspunzi cerinţelor părinţilor, dar să înţelegi şi problemele copiilor; să fii sever şi serios, dar să ştii să ierţi şi să ai simţul umorului; să impui disciplină şi să ştii carte, dar să arăţi indulgenţă, să dai teme puţine şi să acorzi note mari.
Când eşti profesor într-o instituţie de prestigiu cum este colegiul nostru, rolul este ca cel de pe scenele naţionale şi internaţionale cu „spectacole” de înaltă ţinută. Tinerii pot atinge excelenţa numai prin exigenţă, competiţie, spirit de echipă, emulaţie şi continuitate prin tradiţie.
De fapt, care este, în opinia dvs. de director şi cadru didactic, formula calităţii şi performanţei?
Fiind profesor de chimie, aş putea să scriu o formulă, dar cred că am nevoie şi de puţină matematică, un pic de fizică, un dram de biologie, un crâmpei de istorie, un aer de filozofie, puţintică logică pentru a fi universal valabilă! Am putea face o formulă doar în echipă.
Rădăcinile unui om sunt cele care-l ţin vertical şi îl ajută să susţină vitregiile întâmplărilor zilnice şi ale întregii vieţuiri. Rădăcinile unui om necesită pentru creştere mai multe esenţe: dragostea pentru părinţi, educaţia din familie, cultul familiei pentru educaţie, cultul pentru ţară, mândria de a fi român, respectul pentru cel care deschide minţi, profesorul, consideraţia pentru cel care salvează vieţi, medicul, recunoştinţa pentru cel care apără, omul în uniformă. Nu ştiu dacă lista se poate opri aici, dar pentru mine sunt esenţiale.
Copilul vine la noi cu o parte din rădăcini formate, unele mai dese, mai lungi, altele mai scurte sau mai încâlcite.
Şcoala în care vieţuim este o mare creatoare şi organizatoare de rădăcini umane. Valorile pe care le promovăm nu pot aduce decât succes. Elevul este valorizat în activităţile cotidiene de la clasă, dar şi în activităţi extraşcolare. Profesorii şcolii au o experienţă deosebită şi rezultate remarcabile de-a lungul carierei. Pentru profesorii noştri nu contează timpul, îl dedică elevilor lor, pentru că ei ştiu că acest timp – un paradox – li se va întoarce înzecit sub formă de respect, consideraţie, amintiri, voie bună la reîntâlnirea cu oamenii mari pe care i-au clădit.
Mulţi oameni mari! Şi la mai mulţi oameni mari!
Gândiţi-vă la vârsta pe care o are şcoala noastră, timpul întors cât de mult a crescut-o, a consolidat-o, a ornamentat-o şi a făcut-o de neuitat. Dovada este că cei care i-au trecut pragul şi au avut şansa de a zăbovi un timp o văd după ani, la revenire, mult mai frumoasă, înfloritoare, mai caldă şi mai primitoare. Deci şcoala noastă are suflet! Da, cu suflet s-a clădit această istorie de 150 de ani, nu avem cum să dăm înapoi. Vom creşte în continuare numai rădăcini pentru oameni!
Care sunt argumentele cele mai puternice pe care le oferiţi absolvenţilor de gimnaziu pentru a veni la C.N. I.L. Caragiale?
Colegiul Naţional I.L. Caragiale este locul în care cei care îndrăgesc lucrul bine făcut şi cei care doresc să depăşească linia mediocrităţii îşi găsesc rostul în întâlnirea cu elevii şi profesorii acestui lăcaş de educaţie. Este o tradiţie: nimic nu se face la voia întâmplării, vrem ce este mai bun pentru viitorii noştri elevi. Ce nu a mers bine în trecut reglăm şi adaptăm.
Avem în ultimii ani şcolari medii de zece la examenele naţionale, evaluare naţională şi examen de bacalaureat. Procente de promovabilitate peste 99%. Suntem un model de succes.
Către ce şi spre ce se îndreaptă absolvenţii dvs.?
Către viitorul visat şi construit în ani de efort şi muncă. Sunt tineri care intră în liceu cu un vis, alţii îl construiesc din modelele întâlnite între profesori sau alte personalităţi din diverse domenii. Învăţământul superior este o treaptă obligatorie – intrinsec – pentru fiecare dintre ei. Facultăţile alese sunt, în general, de renume sau cele care au procent mare de angajare a absolvenţilor pe piaţa muncii sau sunt „cele de vis”. O foarte mare parte dintre ei aplică şi studiază în străinătate. Ar fi foarte bine ca mulţi dintre ei să rămână în ţară şi să ajute la construirea ei.
O fostă absolventă, minunată, este studentă la Cambridge, spunea, uitându-se la placa memorială a academicienilor, că-şi doreşte să fie prima femeie care va avea numele scris cu litere aurite în holul liceului.
Doamnă director, la finalul interviului, aş dori să ne spuneţi în câteva cuvinte dacă în momentul de faţă putem vorbi despre o comunitate educaţională reală la nivel preuniversitar sau mai sunt paşi de făcut.
Nu putem vorbi încă de o comunitate educaţională la nivel preuniversitar. Există relaţii de colaborare între colegiile naţionale din întreaga ţară. Învăţământul teoretic este aparte faţă de învăţământul tehnologic, sunt finalităţi diferite, deşi realitatea mă contrazice. Există Alianţa Colegiilor Centenare, unde suntem membri fondatori din 2008, alianţă care a fost înfiinţată cu obiectivul principal: să influenţăm, prin creştere, calitatea învăţământului românesc, să-i redăm respectul şi virtuţile. Să avem un cuvânt greu de spus în modificările legislative care vor urma. Lucrurile se desfăşoară mult mai încet decât am vrea.
Aş concluziona cu un proverb chinezesc care îmi place foarte mult: „Dacă te gândeşti la viitor pentru un an, cultivă mei, dacă te gândeşti la viitor pentru 10 ani, cultivă copaci, dar dacă te gândeşti la viitor pentru 100 de ani, educă oameni”.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU