Domnişoară, de ce ai fugit de acasă?
Iarna 2014 a fost trezită din somnul de nămeţi de un eveniment, şi anume dispariţia unei fete de 15 ani, elevă la un liceu din Capitală. Ceea ce a făcut din dispariţia ei un eveniment a fost alerta autorităţilor, serviciilor secrete, instituirea unei celule de criză, cazul fiind şi foarte mediatizat. Fata a fost găsită, disputându-şi succesul organele în drept, cât şi un „naş” de tren.
Cazul ne aduce pe tapet o problemă spinoasă, cea a adolescenţilor, ei păr@nd a fi ignoraţi de societate. Ei sunt în cea mai mare parte a lor elevi. Evident că toţi factorii educaţionali trebuie să fie implicaţi în rezolvarea dificultăţilor lor. Şi iată ce se întâmplă cu ei.
Familia are un rol hiperprotector.
Un exemplu, vă reproduc conversaţia dintre un taximetrist părinte şi fiica sa, elevă în clasa a XII-a.
– Ai făcut ceva la simulare?
– Nu, pentru că doar am citit, nu m-am pregătit.
– Acum vrei să pleci să te plimbi? Dacă ai nevoie de bani, ştii unde sunt.
Mă gândesc că în alte ţări odraslele, chiar dacă sunt încă la vârsta adolescenţei, în timpul vacanţei sunt trimise să muncească pentru o scurtă perioadă de timp, ca să vadă cum se face banul.
Moda impune uniforma
După Revoluţie, uniforma a fost azvârlită şi îngropată, elevii protestau la unison: „Fără uniformă”. Cei care diriguiau învăţământul s-au conformat, de teamă să nu fie acuzaţi de concepţii comuniste. Au fost unele încercări timide ale directorilor de a o impune, alegând modele mult mai cochete, dar a fost un eşec. Există totuşi o uniformă impusă de modă, fetele poartă pantaloni, de preferinţă negri, cât mai mulaţi, pulovere iarna, bluze din mall când este cald, poşete în care nu încap toate cărţile. Băieţii poartă geci colorate şi rucsacuri în spate, când este cald, tricouri, precum şi nelipsitele căşti pentru muzică la urechi.
Violenţa în şcoli şi consumul de etnobotanice
Cele mai multe bătăi, şi filmate la ordinul protagoniştilor, au fost chiar pe fondul acestui consum de droguri. Uneori s-a ajuns chiar la crime, adolescenţi ucigându-i pe alţii cu un sadism înfiorător. Dar cine-i vinovat de această situaţie? M-am adresat unui medic de familie pentru copii şi adolescenţi, dr. primar Ioana Răgălie (Roşiorii de Vede). „S-a întâmplat să vină la mine la cabinet copii aduşi de părinţi, unii chiar adolescenţi cu unele tulburări de comportament, de exemplu, inadaptarea, fobia socială, recalcitranţa. Eu nu pot să-i tratez, pentru că nu am dreptul să eliberez reţete cu medicamente psihotonice din cauza vârstei lor fragede. Îi poate ajuta psihologul din şcoli sau uneori medicul specialist, dacă aceste tulburări s-au acutizat”. Am apelat şi la bunăvoinţa unui psihiatru, medic primar, conferenţiar la spitalul Obreja, dr. Grindberg.
– Doamnă doctor, există o graniţă între teribilismul vârstei şi aceste manifestări care pot anunţa o viitoare maladie psihică?
– Acest lucru îl poate stabili numai o expertiză psihiatrică, numai la cererea părinţilor, şi nu a şcolii, cel mult ea poate lua legătura cu ei.
Inexistenţa psihologilor din şcoli
Acum cei mai mulţi psihologi sunt puşi să predea psihologia, reducându-se drastic activităţile de informare şi prevenire, frecvenţa testelor psihologice, cabinetele lor sunt mai mult goale, deşi un sfat de la ei face cât un sac de medicamente. Apoi sunt şi prejudecăţile cu care trebuie să se bată psihologii. „Eu nu vreau să merg la psiholog, cum să-i spun ceva intim?” Psihologii pot da răspunsuri la frământările multor adolescenţi, aplicând metode specifice.
A. „Nu mă înţeleg deloc cu părinţii, ei nu sunt de acord cu nimic din ceea ce fac eu.”
S. „M-am îndrăgostit de un băiat, dar el mă ignoră, în schimb un coleg de clasă mi-a spus primul «te iubesc», dar el nu mă interesează.”
Dacă nu ar fi importantă adolescenţa cu problemele ei, nu ar exista şi publicaţii cu acest specific în multe ţări din UE, unde psihologii au un cuvânt de spus.
Anturajele şi găştile
L.V., elevă în clasa a X-a, sparge gheaţa şi spune: „Elevii mai mari (unii) ne cheamă în anturajul lor, ne îndeamnă să fumăm, să bem, ei fac parte dintr-o gaşcă. Noi îi refuzăm, şi atunci gaşca ne izolează şi ne intimidează”.
O societate fără repere morale
Problemele semnalate s-ar reduce dacă ar exista modele demne de urmat. Dar media promovează vedetele de tinichea, care susţin, de exemplu, că romanul „Ana Karenina” este plictisitor şi nu poate fi citit. Şi atunci adolescenţii noştri cred că şi fără prea multă carte pot avea toalete de lux şi maşini de ultimă generaţie. Cum au ajuns la această concluzie? Din cauză că adevăratele valori nu sunt promovate. Câţi din deţinătorii lor ajung să fie mediatizaţi?
Astfel se refuză România reală.
Ineficienţa orelor de dirigenţie
În loc să se abordeze tematici necesare dezvoltării personalităţii lor, în loc de invitaţi de marcă, adevărate modele etice, aceste ore s-au transformat `n ore de motivarea absenţelor, de numărarea lor, de spunerea de note din cauză că unii elevi au uitat cât au chiulit sau n-au prezentat carnetele de note.
Dar cu toate acestea, ar fi nedrept să nu ne referim şi la o anumită categorie de elevi adolescenţi, câştigători ai olimpiadelor internaţionale, admişi la cele mai prestigioase universităţi din lume. Ceea ce a îndreptăţit-o pe dna senator Ecaterina Andronescu să afirme la un post TV: „Cu aceşti elevi noi ne mândrim, pentru că ei duc faima acestei ţări peste hotare”.
Leontina NEDELCU