Ponderea analfabetismului funcțional în rândul elevilor înregistra, în 2009, valori deosebit de ridicate în Bulgaria și România (aproximativ 40%).
– Predarea citirii în Europa: contexte, politici și practici, Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură Eurydice.
Vorba ceea: mare e grădina Domnului și găsești în ea de toate. Ca omul cu treburi serioase prin diverse instituții publice, picai într-o zi la Poștă spre ridicarea unui colet. La Poștă, ca la Poștă: coadă, nervi, minute mai lungi ca orele, discuții savante despre cutremure, gaze, varză, pensii, autostrăzi, moaște, politicieni, dive, matracuci și altele. Nu mori de plictiseală la Poștă. Printre noi, cei mai bătrâni și mai experimentați, se aflau rătăciți (la propriu) doi adolescenți. O „pisi” la un ghișeu se uita îndurerată la un formular pentru trimitere de bani prin e-mandat. La un alt ghișeu, un „motă” trecuse deja de la durere la nervi pe măsura mușchilor pe care încerca, destul de stângaci, să-i umfle mai mult decât aceștia, mușchii adică, îi permiteau. Pricina amețitorului exces de adrenalină în trupul tânărului pisoi era tot un formular (deh!): micul Adonis dorea să vireze în contul Administrației Financiare impozitul pe moto­cicleta din dotare (pe care motocicletă a lăsat-o afară, la strategică vedere și umilire a trecătorilor și mai ales a… trecătoarelor așa, mai tinerele, pe potriva lui). Afurisitele de formulare erau, ca să vezi, necompletate amândouă. Ca să mai câștige timp (până când îl va plesni vreo idee despre cum ar putea umple spațiile goale ale acelei hârtii stupide), motociclistul cel năuc se agață cu speranță de partenera de grea suferință: „– Nu te supăra, ai un pix, ceva? Trebuie să completez chestia asta și nu am nimic de scris”. Auzind interpelarea, tânăra sirenă, pavoazată precum bricul Mircea de Ziua Marinei, a înțepenit cu gura întredeschisă. Ochii mari pe care i-a făcut m-a convins că intrase în panică: „Oare nu mi s-o fi întins rujul pe buze tocmai acum, fardul e în regulă, dar părul, Doamne, cum mi-o sta părul…?!” Oricâte like-uri ai avea pe Facebook, nu-i puțin lucru să te abordeze atât de direct un motociclist nărăvaș; asta ar face-o până și pe o călugăriță evlavioasă peste poate să uite complet și Psalmii, și Tatăl Nostru. Cred că gândul la un like în plus a făcut-o pe tânără să își recapete o fragilă încredere în sine. A închis gurița, ca să îi permită aerului să intre pe nări, după care a deschis-o șăgalnic: „– Ah, ce amețită sunt! Am venit la poștă și nu am nimic de scris. Asta e. O să vină mama să trimită banii ăștia. Că e deschis până târziu aici. Și eu nu mai am timp să mă duc acasă, să iau pixu’ și să mă întorc. Nu vezi cât e de așteptat aici?” Întrebarea a fost rostită cu ucigătoare bănuială: „Doar n-oi fi prost să rămâi la coadă dacă eu plec!” Nu știu cui o fi mulțumit tânărul pentru prezența salvatoare a fetei. Cu siguranță cuiva a mulțumit în gândul lui. Căci așa destindere s-a așternut peste fața lui, că recunoștința musai că trebuie să fi fost imensă. Formularul de completat a devenit într-o secundă un ghem inutil de hârtie. „– Ai dreptate! Nici eu nu mai pot să stau. Tre’ să ajung într-un loc. Păi, mergem?” Răspunsul a venit prompt: tânăra s-a îndreptat mlădioasă spre ieșire. Cei care stăteau la coadă în spatele tinerilor au suspinat ușurați: poate va dura mai puțin așteptarea.
Considerăm întâmplarea aceasta ca fiind unul dintre multele exemple ce se pot da pentru a ilustra existența analfabetismului funcțional în societatea noastră. Sociologi, lingviști, psihologi, pedagogi, toți recunosc că avem de-a face cu o realitate deloc încurajatoare: deși știu să citească și să scrie, mulți dintre tinerii care trec totuși prin școală nu sunt capabili să se descurce în situații concrete de viață. Nu ne propunem acum să analizăm în amănunt fenomenul. Am dorit doar să atragem atenția și asupra lui. Și să enumerăm câteva dintre soluțiile sugerate de specialiști: stimularea interesului copiilor pentru lectură; încurajarea utilizării celor învățate în contexte potrivite; încurajarea gândirii logice de la cele mai mici vârste, ceea ce îl ajută pe copil să se gândească la cauzele fenomenelor, la modul de apariție a acestora sau la situațiile în care anumite reguli se aplică sau nu; plasarea accentului pe ceea ce copilul poate să reproducă prin propriile cuvinte; evaluarea elevilor prin testarea abilității lor de a pune în practică informațiile învățate, nu doar pe testarea capacității lor de reproducere a informa­țiilor; discuții aplicative cu elevii, prin care aceștia să înțeleagă de ce învață ceea ce li se predă, care este scopul, sensul și cum anume le vor fi utile aceste informații.
Nicolae PLOSCARIU