Oportunități și obstacole ale învățării în mediul online

Oportunități și obstacole ale învățării în mediul online

În societatea contemporană, asistăm la schimbări sociale de anvergură în toate sferele activității umane, iar tehnologia digitală are rolul principal, potențat de pandemia care afectează întreg mapamondul. Date oferite de Global Web Index și Hootsuite în octombrie 2020 arată salturi importante în utilizarea tehnologiei în ultimul an: cu 12% mai mulți utilizatori ai rețelelor sociale (estimându-se circa 2 milioane de noi utilizatori în fiecare zi în perioada iulie-septembrie 2020) și o creștere medie cu cel puțin un sfert de oră pe zi a timpului petrecut online, care se ridică în prezent la aproape 7 ore/zi pentru un utilizator tipic de internet (Digital 2020 October Global Statshot Report). Se consideră că restricțiile generate de pandemie sunt motivul principal al schimbării comportamentelor online și că acestea vor persista și după ce omenirea va depăși actuala situație.

Scădere a cantității, calității și randamentului învățării

Alături de toate activitățile profesionale, educația este unul dintre domeniile profund afectate de pandemia Covid-19, care în momentele de vârf a determinat închiderea a peste 90% dintre școlile din peste 180 de țări. Peste 1,5 miliarde de copii nu au mai putut merge la școală (UNESCO, 2020). În țara noastră, situația este similară, învățarea online devenind principala preocupare a elevilor, a părinților și a profesorilor. După atâtea luni de la începerea pandemiei, confuzia și ne­mulțumirea continuă să genereze conflicte de idei și practici inegale. Actorii educaționali fac eforturi să se adapteze, punând pe prim-plan siguranța și integritatea fizică amenințate de coronavirusul Covid-19. O serie de măsuri mai mult sau mai puțin coerente și eficiente s-au luat în această perioadă la nivelul factorilor decizionali, constatându-se că învățarea mediată digital nu are efecte pozitive asupra educației. Per total, s-a înregistrat o scădere a cantității, calității și randamentului învățării elevilor, datorită scăderii motivației externe pentru educație, a timpului investit de elevi în astfel de activități (în comparație cu învățarea față în față). Efectele negative ale acestei situații sunt cu atât mai mari, cu cât ­vârsta elevilor este mai mică. În plus, inegalitățile datorate situației socio-economice a familiei au fost întărite și chiar augmentate, elevii vulnerabili fiind cei mai afectați. Lipsa interacțiunii directe cu colegii și profesorii a afectat starea de bine a copiilor, generând stres și acutizarea problemelor psihice și fizice, mai ales pentru cei care deja manifestau vulnerabilități. Deși platformele online oferă oportunități de socializare variate, s-a demonstrat că ele nu pot suplini efectele socializării directe, tradiționale, îndeosebi în cazul școlarilor mici, formarea competențelor sociale depinzând fundamental de interacțiunea directă, de tip față în față.

Oportunități și obstacole ale învățării în mediul online

Discriminări în lumea digitală

Deja de câțiva ani se are în vedere regândirea fundamentelor educației, o schimbare de paradigmă fiind necesară pentru a educa noile generații în acord cu nevoile lumii interconectate, iar situația disruptivă generată de pandemie poate fi considerată și o pauză oportună în acest sens. Într-o lume în care accesul la informație este la un „click distanță“, rolul profesorului trebuie reconsiderat. Elevii din ziua de astăzi aparțin „generației Z“ și „generației Alfa“. Din prima clipă a vieții lor au fost și sunt înconjurați de tehnologie. Nevoia școlii de a o integra plenar în actul educațional era deja o re­alitate, pe care criza generată de ­Covid-19 a evidențiat-o, determinând autoritățile să privească cu atenție și să investească în dotarea școlilor și a elevilor. Se caută soluții pentru a minimiza diferențele și a favoriza accesul copiilor din medii dezavantajate la educație, deoarece experiența oferită de școala online din primele luni ale pandemiei a demonstrat cât de important este acest aspect. Datele au demonstrat că în perioada martie-iunie 2020, circa 40% dintre copiii din țara noastră nu au beneficiat de educație în sistem online (principalul motiv invocat fiind lipsa accesului la tehnologie). În continuare, în noul an școlar, deși nu avem date exacte, deși s-au oferit tablete și diverse dispozitive elevilor și profesorilor, există încă numeroși copii care nu participă deloc în învățământul online. În literatura de specialitate, această situație este definită ca discriminare de nivelul I, între a fi sau a nu fi online. Repercusiunile pentru tinerele generații devin astfel insurmontabile, într-o lume în care digitalizarea cuprinde toate domeniile vieții și în care diferența între copiii care dispun de mijloace digitale prin care este facilitat actul educațional (conectați), față de cei care sunt privați de acesta (neconectați) crește exponențial cu fiecare oră de învățare online petrecută sau pierdută de elevii de toate vârstele. Efectele pe termen lung sunt încă incerte, îngrijorarea fiind că vor dezvălui un potențial al alterității unor fundamentale achiziții epistemice, sociale ori psihocomportamentale ce nu se știe dacă vor mai putea fi recuperate.

În ultima perioadă este sesizabil efortul de a depăși acest prim prag al discriminării, elevii din mediile dezavantajate fiind dotați deja cu tablete conectate la internet oferite de Ministerul Educației sau de autoritățile locale (Primării). Este o oportunitate extraordinară pentru acești copii și trebuie să punctăm acest efect pozitiv al pandemiei: creșterea accesului copiilor din mediile dezavantajate la lumea virtuală. Totuși, accesul online, deși obligatoriu, nu este suficient. Discriminarea de nivelul I persistă în a semnala diferențele care apar între utilizatori prin prisma dispozitivului și tipului de acces la internet utilizat. Noile inegalități din punct de vedere material continuă să apară, ele fiind rezultat al schimbărilor tehnologice rapide și a ofertei foarte variate de dispozitive existente pe piață, noi și vechi deopotrivă, dar care nu prezintă aceleași caracteristici tehnologice și nu oferă aceleași oportunități de utilizare a aplicațiilor online. Copiii din familiile cu un nivel socio-economic și educațional ridicat beneficiază de acces la o diversitate de aparate conectate la internet, ceea ce îi ajută în a-și forma competențe digitale superioare.

Astfel, putem înțelege apariția discriminării de nivelul II, generată de modul diferit în care copiii, la diverse vârste, își formează competențele digitale. Unul dintre principalele efecte ale tehnologiei este „compresia generațiilor“ (faptul că un copil de 10 ani poate avea competențe digitale similare cu unul de 15 ani, și invers) datorat și accesului lor inegal la diferite tipuri de tehnologii. Factori precum vârsta, genul, nivelul de educație și starea financiară a familiei sunt variabile ce influențează fundamental formarea competențelor digitale ale copiilor.

Rezultatele cercetărilor referitoare la discriminarea digitală demonstrează că persoanele care au un statut social ridicat beneficiază mai mult datorită utilizării tehnologiei, atât online, cât și ­offline, generându-se astfel al III-lea nivel al discriminării digitale și devenind și mai importantă dezvoltarea competențelor digitale în rândul populației. Studiile din țările dezvoltate, în care peste 90% din populație utilizează internetul, au arătat că simpla creștere a accesului la internet și tehnologie nu conduce automat la reducerea discriminării, deoarece există diferențe în modalitățile de utilizare și rezultatele obținute în viața reală, datorită accesului inegal la lumea digitală. Rezultatul, prin prisma competențelor digitale, este o accentuare a inegalităților, chiar între cei ce au acces la internet, funcție de măsura în care reușesc să fructifice oportunitățile oferite de digitalizare.

În concluzie, în ceea ce privește învățarea online, posibilă doar în condițiile accesului la tehnologie și internet, situația nu este deloc simplă, iar inegalitățile au o dinamică emergentă, chiar după ce este depășit pragul elevilor conectați sau nu. Diversitatea situațiilor sociale și fa­­miliale, accesul diferit, calitatea dispozitivelor și a rețelelor de internet utilizate de elevi determină măsura în care învățarea online este eficientă cu adevărat. Pe un continuum de la oportunități la obstacole, acești factori influențează finalitățile educaționale, transformându-se în avantaje sau dezavantaje pentru diferiți elevi.

Oportunități și obstacole ale învățării în mediul online

Internetul este doar mediul prin care copiii intră în lumea virtuală

În discuția despre discriminare și diferențe trebuie să ținem seama că internetul în sine este doar mediul prin care copiii intră în lumea virtuală, o lume care o oglindește pe cea reală, fiind de­­monstrat că persoanele care sunt vulnerabile offline sunt vulnerabile și online, fiind expuse mai multor riscuri. Chiar și în absența ipotetică a acestor variabile, se constată noi riscuri inerente învățării online în condițiile pandemiei, cu efecte negative asupra randamentului școlar pentru toți elevii. Lipsa contactului uman afectează indivizii de toate vârstele și cu atât mai mult copiii, aflați în perioada de dezvoltare a sociabilității și a achizițiilor fundamentale formării competențelor de relaționare interpersonală, acum profund afectată. Deși aplicațiile de tip video-conferință utilizate preponderent în școala online oferă oportunitatea învățării sincrone și a contactului vizual direct elev–profesor, interacțiunea mediată nu o poate înlocui pe cea față în față, ceea ce reprezintă un factor demotivant pentru unii elevi. Plictiseala și lipsa atenției se acutizează când copiii învață zi de zi online, acestea fiind chiar și în clasă riscuri provocatoare pentru profesor. Pe de o parte, în desfășurarea lecțiilor online profesorii utilizează deseori metodele expozitive clasice a căror ineficiență a fost demonstrată deja (neputând folosi frecvent diversele aplicații, sau platforme online suport ce favorizează implicarea activă a elevilor) datorită limitărilor de ordin tehnologic, atât prin lipsa aparatelor performante, cât și a cunoștințelor avansate de utilizare a resurselor digitale. Astfel, elevilor le lipsește stimularea vizuală și sunt distrași cu ușurință de la construcția chiar și incipientă a unui demers metacognitiv datorat implicării lor superficiale în lecțiile desfășurate online. Pe de altă parte, se acutizează dificultatea supravegherii de către profesor a elevilor care, aflați în intimitatea mediului familiar, sunt înconjurați de numeroși stimuli și aparate conectate care le oferă divertisment în orice moment. În aceste condiții, actul educațional se repliază într-un spațiu al inerției contraproduc­tive, iar combinația dintre toți acești factori afectează negativ calitatea și cantitatea informațiilor ce ajung la elev în orele de tip online.

Internetul nu are în sine, în mod independent, valențe pozitive sau negative. Din contra, aceste atribute depind de modul în care indivizii îl folosesc, calitatea lui deosebită fiind faptul că reconfigurează modul în care copiii și adolescenții interacționează zilnic cu ceilalți în mediul offline și online. Dispariția distanțelor și a granițelor, învățarea cu ajutorul telefonului mobil și a tabletelor aduc numeroase oportunități, practic elevii având acces la educație (școlară formală, non-formală) de oriunde s-ar afla. Multitudinea de aplicații educaționale și de software-uri oferă oportunitatea centrării pe elev și a individualizării educației, adaptabilitatea la noile teorii pedagogice fiind posibilă cu ajutorul tehnologiilor evoluate. Într-un viitor relativ apropiat este foarte probabil ca școala și educația să fie transformate complet prin integrarea tehnologiei digitale avansate. Inteligența artificială va face posibilă eficientizarea educației oferite, atât pentru fiecare elev (căruia i se va putea adapta curriculumul în funcție de capacități), cât și pentru profesori (care vor putea organiza mai bine procesele educative), dat fiind că o parte dintre muncile rutiniere pot fi prelucrate rapid de inteligența artificială. O dată cu dezvoltarea tehnologiei tip realitate virtuală (VR) experiențele educaționale pot fi po­tențate, această tehnologie dovedindu-se capabilă să aducă o schimbare paradigmatică în educație. Noutatea se referă la modul în care experiența didactică este transformată în experiență directă, deoarece tehnologia VR imită perfect realitatea, aducând informația în sala de clasă sau în orice alt loc în format tangibil și interactiv, nelimitat la imagini sau cuvinte dintr-o carte.

Pentru a putea profita din plin de toate aceste oportunități și a utiliza în sens pozitiv tehnologia pentru optimizarea învățării online, un rol primordial revine profesorilor. Ideea digitalizării educației nu este nouă, la nivelul Uniunii Europene fiind în revizuire „Planul de acțiune pentru Educația Digitală“ (2021–2027) care trebuie implementat la nivelul țărilor membre. Documentele europene recente preconizează ca până în anul 2025 în toate școlile și instituțiile publice europene să se asigure conectivitate de înaltă calitate, având în vedere că deja 90% dintre locurile de muncă necesită cel puțin abilități digitale de bază, iar 43% dintre cetățeni și o treime din populația activă pe piața muncii nu le dețin (European Commission, 2020). În ceea ce privește societatea viitorului, se consideră că automatizarea și inteligența artificială vor remodela atât locurile de muncă, cât și abilitățile necesare pentru a avea un astfel de loc de muncă, iar pandemia de Covid-19 a accelerat tranziția către această realitate.

Oportunități și obstacole ale învățării în mediul online

Discrepanță între lipsa dotărilor și competențelor digitale și ceea ce se poate face de fapt

Referitor la țara noastră, datele colectate la nivelul Uniunii Europene în 2019 referitor la integrarea TIC în educație (European Commission, 2019) demonstrează o dată în plus disparitățile existente la nivelul școlilor din România: la nivelul învățământului primar și gimnazial, doar cca. 15% dintre școli erau complet echipate digital, și doar 31% dintre licee, spre deosebire de 72% la nivel UE; doar 37% dintre elevii de gimnaziu și 49% dintre liceeni foloseau măcar o dată pe săptămână un calculator la școală, în scopul de a învăța, dar cei mai mulți utilizau telefonul mobil în scop educațional în timpul orelor, cel puțin o dată pe săptămână (43% elevi de gimnaziu și 53% liceeni), și în proporții mult mai mici foloseau propriile tablete sau laptop-uri; elevii și profesorii s-au declarat însă în­crezători în propriile competențe digitale, majoritatea valorilor fiind similare cu media UE, iar peste jumătate dintre părinți s-au arătat foarte și mediu încrezători în capacitățile lor de a-și învăța copiii să utilizeze în siguranță și responsabil internetul (European Commission, 2019). Situația anterioară pandemiei în ceea ce privește integrarea tehnologiei în actul didactic era precară: doar 4% din oferta de cursuri a CCD-urilor din țară viza competențele TIC (Horga, coord., 2018). Conform cercetărilor la nivel național, tehnologia nu era foarte des utilizată în procesul de predare-învățare: mai puțin de jumătate dintre elevii chestionați în studiul național Salvați Copiii 2018 afirmă că folosesc tehnologia la clasă în cadrul orelor, inclusiv informatică, dar 87% dintre ei îl folosesc în pauze, și 40% pe ascuns, în timpul orelor (Grădinaru, 2019); studiul EUKids Online 2018 relevă că doar pe 30% dintre elevi profesorii îi îndrumă să utilizeze internetul în siguranță și să îl utilizeze pentru a explora și învăța lucruri noi (Velicu, Balea, Barbovschi, 2019).

În aceste condiții, trebuie reflectat asupra diferenței dintre ceea ce exprimau rezultatele cercetărilor anterioare pandemiei și realitatea învățământului transferat ulterior în mediul online, în ideea în care există o discrepanță între ceea ce apărea ca o lipsă a dotărilor și competențelor digitale ale profesorilor și ceea ce s-a dovedit că se poate face de fapt, peste 60% dintre profesori care au utilizat platformele de învățare online în prima fază a pandemiei. În prezent, acest procent a crescut, posibil să se apropie de 100% profesori care utilizează internetul pentru a preda online. S-au creat numeroase materiale didactice utilizabile în mediul virtual, platforme, cursuri standardizate, existând o preocupare continuă spre a se oferi resurse digitale și cursuri de formare a competențelor digitale ale profesorilor pentru îmbunătățirea metodelor pedagogice folosite pentru învățarea online. Trebuie remarcate și apreciate eforturile profesorilor de a se forma, adapta și muta în mediul virtual și să acceptăm faptul că este nevoie de timp pentru perfecționare și instalarea unitară a competențelor digitale necesare adaptării predării–evaluării școlare formale la un set de standarde educaționale optime în praxis-ul educațional mediat online.

Articol de Anda Anca RODIDEALprofesor consilier școlar/CMBRAE

Articolul integral poate fi citit în numărul 11, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.