Motivaţia învăţării limbii române în ciclul gimnazial

Obiectul limba română oferă cele mai largi posibilităţi de educaţie solidă a viitorului om şi vizează însuşirea întregului tezaur pe care l-a acumulat o naţiune de-a lungul istoriei.
Indiferent de obiectivele propuse în cadrul activităţilor desfăşurate cu elevii, profesorul trebuie să cunoască nu doar motivaţia învăţării, a lecturii, ci şi dinamica acestora, deoarece el ne dezvăluie cum se formează, se dezvoltă şi se schimbă atitudinile elevului faţă de învăţătură.
În acest sens trebuie să abordăm problema, deoarece calitatea însuşirii limbii şi literaturii române determină esenţial însuşirea celorlalte ştiinţe (istoria, geografia, biologia, fizica, matematica etc.).
Limba română este prima rubrică din catalog. Şi nu este întâmplător aceasta. Am în vedere faptul că limba română îi învaţă pe elevi în final: să citească fluent în limba română indiferent de obiectul de studiu; să vorbească corect româneşte; să scrie corect româneşte, respectând normele de ortoepie, ortografie şi punctuaţie; să înţeleagă importanţa ideilor principale, a rezumatului, a schiţelor şi notiţelor, instrumente absolut indispensabile pentru însuşirea noilor cunoştinţe.
Continuând pe o treaptă superioară însuşirea noţiunilor de limbă şi literatură, profesorul va urmări cu perseverenţă în mod obligatoriu conturarea mai multor etape: formarea noţiunilor de limbă şi literatură română; interiorizarea acestora prin formarea sentimentelor şi convingerilor (morale) de însuşire conştientă şi activă, prin efort propriu; fixarea acestora prin deprinderi şi obişnuinţe îndeosebi de muncă independentă, cu manualul şi cu alte mijloace de tehnologie didactică; automatizarea acestora prin trăsături de voinţă şi caracter, dezvoltarea gustului şi simţului estetic, a capacităţii de a aprecia frumosul din natură, din viaţa noastră de zi cu zi, din societate.
Măiestria pedagogică depinde nu doar de volumul de cunoştinţe, deprinderi pe care le are elevul, ci mai cu seamă de modul în care ştie să trezească acestora interesul pentru: lectura din orice domeniu; frumoasele noastre tradiţii populare; atragerea unui număr cât mai mare de elevi la activităţile în afară de clasă şi şcoală (cercuri tematice, reviste şcolare, spectacole, serbări şcolare, excursii tematice etc.); dezvoltarea aptitudinilor speciale, ca de exemplu creativitatea conjugată cu sensibilitatea elevului; petrecerea în mod eficient a timpului liber în funcţie de preferinţele proprii.
Doar un dascăl capabil să înţeleagă corect motivele reale ale activităţilor la care participă elevii va înţelege atitudinea lor în diverse contexte şi va proceda cu tact pedagogic în viitor. Datorită acestui fapt profesorul de limba română trebuie: să dea dovadă de un fin spirit de observaţie; să aibă un fin discernământ, care să-l ducă la cele mai bune concluzii; să posede o cultură temeinică, vastă, să-l influenţeze pozitiv pe elev; să aibă multă răbdare şi înţelegere faţă de copii; să colaboreze bine cu familia, cea care-i asigură climatul de sănătate, de linişte necesar studiului, care îi stimulează interesele şi plăcerile intelectuale prin activităţi utile formării profilului dorit.
Deci toţi factorii care concură la formarea personalităţii elevului trebuie să facă front comun în influenţarea pedagogică a psihologiei celui educat, având în vedere: cunoaşterea trebuinţelor cărora le corespunde motivaţia; conţinutul psihologic al motivelor; valoarea motivelor (cognitive, profesionale, afective etc.); relaţia motivaţie-învăţare-scop; relaţiile sociometrice în cadrul colectivului de elevi; aspectul temporal al motivelor; situaţia şcolară şi frecvenţa, evitarea abandonului şcolar; folosirea corectă a mijloacelor de recompensă şi pedeapsă; popularizarea activităţilor deosebite şi a elevilor ca o activitate relevantă.
La sfârşitul gimnaziului, elevul trebuie să aibă suficiente elemente de autoeducare şi autocontrol, acesta devenind treptat subiectul propriei pregătiri.
Dar, pentru a se realiza aceste scopuri, se impune ca: guvernanţii să înţeleagă că limba română este o prioritate naţională; programa şcolară să fie curăţată de „balastul incomod” şi să cuprindă cunoştinţe accesibile particularităţilor de vârstă; manualele şcolare să conţină lecturi atractive şi reprezentative ale literaturii române (în primul rând marii clasici), să ofere algoritmii necesari însuşirii cunoştinţelor, să respecte logica internă; bibliotecile şcolare să fie dotate an de an cu necesarul de carte (îndeosebi în mediul rural, unde sunt mulţi copii care nu-şi permit să-şi achiziţioneze o carte într-un an şcolar), să asigure accesul unui număr mult mai mare de copii la fondul de carte; în universităţi să se acorde o atenţie deosebită practicii pedagogice a viitorilor profesori – este imperios necesar; cadrele didactice să fie aliniate la viaţa obştei, ceea ce până în prezent lasă de dorit. Se impune redarea demnităţii cadrelor didactice prin toate mijloacele, deoarece ele creează pe toţi specialiştii vieţii sociale; mass-media, prin activităţile propuse, să evite elementele de jargon şi argou, care trebuie să fie eliminate din viaţa socială; profesorul de limba română trebuie să dea dovadă că este un bun cunoscător al realităţii lingvistice în timp şi spaţiu, precum şi a influenţei factorilor sociali şi psihologici (afectivitatea) în modificarea modului normal de adresare.
Analiza contextului să nu fie suplinită printr-o analiză gramaticală şi nici numai printr-o interpretare literară a conţinutului, ci să realizeze analiza literară, gramaticală şi stilistică.
Astfel, elevii trebuie să recunoască diferite noţiuni, analiza gramaticală trebuie să dezvăluie structura limbii organizată potrivit categoriilor lingvistice într-un sistem, iar analiza stilistică să o întregească mutând-o pe un alt plan de interpretare.
Deci profesorul de limba şi literatura română nu reduce misiunea sa numai la însuşirea cunoştinţelor, ci însuşirea limbii române presupune cea mai mare răspundere – aceea de a plămădi personalitatea viitoarelor generaţii de intelectuali români, de modelare a conştiinţei cetăţeneşti, de cultivare în rândul viitorilor specialişti a unor înalte idealuri de libertate şi prosperitate socială.
Din predarea limbii şi literaturii române profesorul va face un act de cultură, dar şi de educaţie, în spiritul dragostei de patrie, de popor, de limba acestuia, „izvorul pururea reîntineritor”.
Prof. Diana GLÜCK, Şcoala Gimnazială Giera