La aniversare: 10 ani de bătălii pentru etică și integritate în universități și școli

La aniversare: 10 ani de bătălii pentru etică și integritate  în universități și școli

„Chiar aici, în fața treptelor Palatului Facultății de Drept, sediu provizoriu al Rectoratului Universității din București, ar trebui să înălțăm o statuie – măcar un bustișor, acolo – domnului Victor Viorel Ponta, arhanghelul vestitor al deșteptării eticii academice în România“ – spunea un șugubăț acum nu multă vreme.

Chiar așa. În curând putem sărbători 10 ani de la „marele cutremur“ ce a zgâlțâit rău-rău învățământul superior românesc în general, Universitatea din București în particular.

În 2012, către vară, revista Nature, una dintre cele mai prestigioase publicații științifice din lume, publica un articol în care semnala probabilitatea ca dl Victor Viorel Ponta, la acea vreme premier al României, să-și fi plagiat masiv teza de doctorat, prin care, între altele, primise acceptul automat în barou și aura unui distins intelectual, „noul Titulescu“, cum fusese botezat. Vestea, cum lesne vă pu­teți imagina, a picat ca un trăsnet în Universitatea din București.

Acum 10 ani, universitățile din România încă jurau sus și tare, „cu mâna strânsă pe drapel“, cum zice cântecul de cătănie, că nu fac politică nici în ruptul capului. Cam în același fel în care toate posturile tv de știri clamează din adâncul pieptului că nu au nicio afiliere politică.

Eram la vremea cu pricina „boboc“ în administrația centrală a universității, responsabil, între altele, pentru secțiunea „comunicare și relații publice“. Vestea m-a pocnit în moalele capului – ca și pe rector și pe ceilalți prorectori, de altfel. Ce putem face împotriva a ceea ce se contura ca o imensă pată pe obrazul instituției în fața opiniei publice? „Aha, deci voi l-ați făcut mare și tare pe un ins care n-a fost capabil nici măcar să-și ia un prăpădit de doctorat în mod onest“ – avea să ni se spună, dacă am fi tăcut mâlc. Varianta de a-l „spăla“ pe făptaș printr-un comunicat în care să susținem că… totul e o manevră politică, lipsită de orice fundament, nici măcar nu s-a mai pus în discuție: delictul era atât de evident, încât și un orb ar fi putut să-l vadă. A susține public că, într-adevăr, acordarea titlului de doctor dlui Ponta nu se justifica și a ne asuma cu franchețe această eroare arăta, la vremea respectivă, ca mersul pe sârmă legat la ochi. Facultatea de Drept se trăsese de-o parte, pretextând că nu se amestecă într-o chestiune politică. Președintele Senatului UB, susținător fervent al Uniunii Social-Liberale, făcea tot posibilul ca Senatul să nu ajungă să se pronunțe asupra acestei probleme, pe motive… procedurale. Comisia de Etică a universității, abia înființată cu câteva luni în urmă, potrivit Legii 1/decembrie 2011, se lupta din greu ca membrii proaspăt numiți să nu dezerteze în fața unei misiuni la care niciunul nu se așteptase, un soi de bătălie a lui David cu Goliat.

Și totuși. Comisia de Etică a reușit să-și formuleze verdictul în mod profesionist și cu o majoritate statutară: avem de-a face cu o fraudă intelectuală de proporții, însoțită de o complicitate rușinosă.

Ce-a urmat? O lungă bătălie de tranșee cu oficialitățile decizionale, care nu s-a încheiat nici azi. O bătălie care a arătat, în repetate rânduri, că o idee, un principiu, o normă, o lege chiar nu poate fi în România de azi mai importantă de­­cât o persoană.

Liviu PAPADIMA – prof. dr., Facultatea de Litere, Universitatea din București

Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 27 – martie 2022