„Elevii din ziua de azi nu mai citesc“ – vorba sună a diagnostic, șablon și fatalitate. A prins consistența care o plasează în rând cu convingeri legate de „analfabetism funcțional“, „procente din PIB“, „testul PISA“, „informații vârâte-n cap“, nu în sensul că n-ar fi reale, ci în sensul generalizării. Că există și contraargumente, că elevii (copiii, tinerii „ăștia de azi“) citesc, o dovedesc exemple nu din altă parte decât din cotidian: afluxul de tineri și de copii de la târgurile de carte, schimburile ca niște veritabile circuite ale unor cărților între elevi odată cu schimburile de judecăți și de păreri, părinții trași de mână în hipermarket spre standurile de cărți, precum și fișele bibliotecilor din școli și din cartiere, zarva din jurul câte unui scriitor sau editor intrat într-o școală, întrebările despre autori, personaje, apariții de ultimă oră și câte altele cu care destui elevi își bat la cap profesorii. Peste toate vine scormonirea în profunzimea internetului, cu scopul mai frecvent decât spun prejudecățile de a mai citi ceva, de a fi la curent, de a ști.

Bucuria de a citi cu cap

Există chiar o lume – ce-i drept, pulverizată, însă persistentă și întinsă cât să arate a fenomen – a copiilor, împreună cu adulți, angrenați în tot felul de fapte în slujba cititului cu cap, sistematic și aducător de foloase, în primul rând sub formă de înțelesuri și uneori, poate, de învățăminte și de exemple. Este exact opusul analfabetismului funcțional – exact opus inclusiv ca popularizare, ca prezență în caracterizări cu chip de ­diagnostic la nivel de generație. Se vorbește mult despre copiii și tinerii care știu să citească, dar nu pricep ce citesc, în schimb, sunt trecuți cu vederea copiii și tinerii care citesc și pricep și, pe deasupra, folosesc o mulțime din ceea ce citesc. Sunt copiii – din nou de subliniat, împreună cu adulți care-i îndrumă – angrenați în concursuri, campanii, proiecte, acțiuni etc. dedicate cititului din cărți și de pe ce suporturi mai există în epoca de azi.

O probă de interes al elevilor pentru citit – interes cultivat de oameni care se pricep la asta! – o constituie, între multe altele, mișcarea în toată regula care de ani buni, pe durata semestrului al doilea al anului școlar, cuprinde școli, grădințe, licee, instituții de ocrotire a copiilor: Festivalul Național al Cărții pentru Copii „Bucuria Lecturii“. Este inițiativă proprie a Federației Internaționale a Comunită­ților Educative, Secțiunea România (FICE România), organizație recunoscută la nivel de UNESCO și ECOSOC, care odată cu dreptul la educație, sănătate, familie, susține și dreptul copiilor și tinerilor la carte sub toate formele ei, adică, implicit, dreptul la informație, cunoaștere, învățătură prin citit.

Bucuria lecturii cuprinde lumea școlii din februarie până în iunie, de vreo 17 ani încoace; și nu numai elevi și preșcolari, ci și profesori, părinți, scriitori, editori, bibliotecari, librari, difuzori de carte, psihologi și pedagogi, decidenți asupra educației și culturii, autorități ale administrației publice locale. Dintr-o dorință de stimulare a participării sau poate ­dintr-o inerție a universului școlii ­noastre ori ca răspuns la o formalizare care merită o altă discuție, bucuria de a citi și tot ce poate rezulta din ea are for­ma unui concurs. Obiectivele concursului, enunțate de inițiatori și urmate de competitori, sunt: „Să stimuleze lectura copiilor prin activități care să le trezească interesul pentru carte; să stimuleze creativitatea literară a elevilor; să le dezvolte copiilor și tinerilor atitudini pozitive față de actul artistic și creativ; să conștientizeze importanța lecturii pentru dezvoltarea abilităților de comunicare; să-i ajute pe copii și pe tineri să creeze legături cu alte domenii de interes pentru ei“.

Cartea dintre coperți, cartea de pe ecran

Trăsătura de ansamblu care particularizează festivalul (concursul a cărui formă o ia) și-i dă o notă de personalitate în raport cu alte demersuri mai mult sau mai puțin asemănătoare, este dezinvoltura în abordarea formelor de expresie. Toate, în același timp, au o condiționare supremă: cititul prealabil. Nimic în festivalul dedicat lecturii nu se poate face ținând cartea închisă ori ecranul (cu textul cărții) stins. În rest, oricare mai mic sau mai mare cititor (ca vârstă, pasiune și putere de înțelegere) își poate găsi modul de exprimare, adică locul, în lumea căr­ților pe care-l oferă participarea la Bucuria lecturii.

Deschiderea este largă de tot și în același timp rezonabilă, pe niveluri corespunzătoare ciclurilor de învățământ și către toate formele instituționale de profil. Departe de orice sugestie a ierarhizării, este de observat că Bucuria lecturii o împărtășesc și preșcolarii (le citesc cei mai mari din familie), și copiii din centre de plasament, și elevii din colegii de elită, și cei de la școala profe­sională, și elevii din școli speciale, așa cum o împărtășesc și părinții, și bunicii, fără a mai vorbi de cadrele didactice.

Concret, festivalul are o secțiune de susținere, cultivare și încurajare a valențelor literare „alertate“ în urma lecturilor, cu forme de exprimare precum „eseu (compunerea de toate zilele) inspirat din universul lecturilor, scrisoare către un personaj sau autor favorit, poveste originală, poezii originale, reviste școlare, cărți scrise de copii, de adolescenți“. O altă secțiune permite exprimarea în forme artistico-plastice a sugestiilor receptate din universul cărților: „desen, pictură, colaj, grafică“. O secțiune cuprinzătoare este concepută încât să încapă în ea orice se poate imagina ca formă de contact cu cartea în complexitatea ei: obiect, lume închipuită a faptelor, imagine transfigurată a locurilor, iureș al ideilor. Îndemnați de Bucuria lecturii, elevi, profesori, părinți, prieteni sau simpli parteneri ai școlii participă la întâlniri cu scriitori, editori, traducători, critici literari, reputați profesori de limbă și literatură română, ziariști, fac vizite la sedii de edituri, în mari biblioteci, la case memoriale, la muzee, în alte instituții de cultură și la locuri legate de viața și opera unor personalități literare, organizează lecturi publice, recitaluri de poezie, concursuri pe teme inspirate de universul cărților, carnavaluri cu personaje din lumea cărților, dezbateri pe teme literare și privitoare la carte și lectură, pun în scenă texte literare, găsesc interferențe ale poeziei cu muzica.

Regăsirea de sine

În condițiile anului 2021, ca și în cele ale anului trecut, Bucuria lecturii s-a adaptat în beneficiul propriu al celor care o practică și astfel a căpătat un sens întâi surprinzător, devenit apoi obișnuit. Tocmai timpul unei anumite retrageri în spații interioare, apelul la tehnologie, comunicarea mijlocită de aceasta s-au dovedit în măsură să ofere cadrul potrivit pentru eva­darea în lectură și poate pentru regăsirea de sine. Biblioteca personală de acasă, sursele online cu oferte de literatură beletristică, de popularizare a științei, albume, enciclopedii, antologii, biografii etc., precum și platformele online cu înregistări de teatru, ecranizări cinematografice, filme documentare și multe altele au arătat că pot constitui din plin surse de petrecere a unei părți importante a timpului. Online s-au desfășurat dialoguri, s-au făcut schimburi de creații literare, s-au ­organizat expoziții sui-generis, au devenit accesibile (cu apelul de rigoare la imagina­ție) locuri dintre cele mai diverse și mai îndepărtate, cine știe cum altfel abordabile. A fost vremea fanteziei și a creativității, cu rol educativ și formativ și, pe undeva, terapeutic.

de Florin ANTONESCU – jurnalist
Marcela GHEORGHIU – jurnalistă

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 18-19 / iunie-iulie 2021