15 februarie este o zi specială în istoria culturii şi civilizaţiei româneşti. Pe 15 februarie 1840, s-a născut Titu Maiorescu, iar pe 15 februarie 1851, Spiru Haret. O zi fastă pentru lumea noastră şi destinul ei în istorie. Cei doi, despărţiţi de 11 ani, unul, jumătate bănăţean, jumătate ardelean (Maiorescu), altul, cu ascendenţă armenească (Haret), au  lucrat cu mintea şi cu sufletul pentru ridicarea naţiunii române. Personalităţi providenţiale, ei fac parte din Pantheonul civilizaţiei şi culturii româneşti, între părinţii fondatori ai României moderne.
Filosof, logician, literat, estetician, critic literar, jurist, avocat, scriitor, moralist, mentor cultural, om politic, şef de partid, ministru, prim-ministru, membru fondator al Academiei Române, TITU MAIORESCU a fost o personalitate plurivalentă a istoriei noastre. Este considerat, pe drept cuvânt, părintele culturii și civilizaţiei româneşti moderne. Cu studii la Viena, Berlin şi Paris, cu un doctorat în filosofie la Giessen (magna cum laude), o licenţă în litere şi filosofie şi una în drept la Sorbona, Titus Liviu Maiorescu este o strălucită figură europeană, de tip renascentist. Opera lui este vastă şi fundamentală. A fondat, alături de alţi reprezentanţi ai elitei Iaşilor, “Junimea” şi “Convorbiri literare”, fiind mentorul perioadei victoriene a culturii româneşti. El este marele descoperitor de genii (Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici), el este cel care i-a ajutat pe scriitorii de talent ai epocii să se afirme şi să-şi consacre numele în capitolul “Marii Clasici” ai  istoriei literaturii române. Nu trebuie uitat că a fost cel mai tânăr rector din istoria învăţământului superior românesc, la 22 de ani ocupând fotoliul de “rector magnificus” al tinerei Universităţi din Iaşi (prima universitate românească, fondată în 1860). Este cel care, prin lucrările lui, a pus bazele estetice ale literaturii române moderne. “Logica” lui a fost considerată cel mai bun manual academic al timpului, recunoscut ca atare la cel mai înalt nivel universitar în Europa. A participat, ca om politic, la naşterea şi consolidarea statului român modern, la afirmarea lui ca stat independent, la fondarea Regatului României (1881), pe tronul căruia s-a aflat de la început providenţialul Rege Carol I. A fost șef al Partidului Conservator, ministru în mai multe rânduri, inclusiv ministrul instrucţiunii publice, prim-ministru. Mai mult poate decât orice, a fost cel care l-a descoperit pe Eminescu. El, şi nu altul, a spus: “Dar poet, poet în toată puterea cuvântului este Dl. Mihai Eminescu.” („Direcţia nouă în poezia şi proza română”, 1872). Tot el l-a susţinut pe marele poet, de-a lungul scurtei şi tragicei lui vieţi. În treacăt, să nu ascultăm teoriile aberante care-l acuză pe Maiorescu de conspiraţii infernale şi chiar de… moartea poetului. Aberaţii, născute din interpretări obscure, din rea-credinţă ori chiar din ignoranţă… Dacă n-ar fi făcut nimic altceva decât faptul de a-l fi descoperit, lansat şi susţinut estetic, moral, financiar, existenţial pe Eminescu, şi tot ar fi fost de ajuns pentru ca istoria culturii şi civilizaţiei româneşti să-i sape lui TITU MAIORESCU numele cu litere de aur în marmura memoriei ei. Maiorescu rămâne o figură luminoasă, providenţială a istoriei româneşti.
Matematician, profesor, ministru, academician, SPIRU HARET a fost, la rândul lui, o personalitate multilaterală care a participat la naşterea şi la edificarea României moderne prin ştiinţă şi educaţie. Doctor în matematici la Paris (primul doctor român în matematică), a fost profesor de algebră, trigonometrie, geometrie analitică, geometrie descriptivă, mecanică raţională la Universitatea din Bucureşti şi la alte înalte şcoli ale ţării. Important de ştiut, prin teza lui de doctorat şi prin cercetările ulterioare, este considerat unul dintre pionierii astronomiei. Un crater de pe Lună îi poartă, de altfel, numele. Spiru Haret rămâne în conştiinţa civilizaţiei noastre ca întemeietorul învăţământului românesc modern. De trei ori ministru al instrucţiunii publice, este cel care a edificat sistemul nostru de învăţământ, prin construirea de şcoli (aproape 2000 de şcoli în timpul mandatelor sale), prin înfiinţarea grădiniţelor, prin reorganizarea şcolilor normale, prin reforme de conţinut ale învăţământului secundar şi superior. El este creatorul unui sistem de învăţământ neaşteptat de  modern pentru o ţară aflată în zorii civilizaţiei, prevalent rurală, eficient şi pragmatic, care a servit de model şi altor state. La nivel de concept şi sistem, HARETISMUL este şi astăzi valabil în unele ţări din Europa (mai puţin în ţara care l-a născut). Prin geniul şi viziunea lui, prin sistemul educaţional pe care l-a realizat cu inteligenţa de arhitect pe spaţii vaste, Spiru Haret a pus fundaţiile naţiunii române moderne, a construit, din punctul de vedere al educaţiei, o ţară. Iorga l-a numit „Marele Ministru”, iar Dimitrie Gusti, „Marele Haret”. Sistemul creat de el a edificat, decenii la rând, civilizaţia românească, supravieţuind, chiar şi peste tragica sincopă bolşevică din „obsedantul deceniu”, până în prezent.
Cei doi au fost contemporani, iar destinele lor s-au intersectat. Ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Maiorescu i-a dat mai tânărului Haret o bursă la Paris, unde acesta şi-a desăvârşit studiile şi şi-a luat doctoratul. În politică, au făcut parte din partide diferite, Maiorescu, fondator şi lider al Partidului Conservator, Haret, fruntaş liberal. S-au întâlnit, de pe poziţii adverse, în Cameră, s-au înfruntat, au polemizat. Înfruntarea lor în agora s-a concentrat pe ceea ce aveau de făcut pentru ţară, fiecare, din perspectiva propriei ideologii. Însă, dincolo de diferenţe, ei aveau o singură ideologie: România. Polemica dintre ei a fost una de idei, într-un cadru de eleganţă intelectuală şi respect reciproc. Mărturie stau interpelările şi textele rămase. Nici nu putea fi altfel, având în vedere că protagoniştii scenei publice erau doi reprezentanţi ai elitei româneşti – o elită autentică –, formaţi la mari universităţi europene, doi intelectuali de prestigiu, personalităţi de anvergură europeană.
România modernă s-a înălţat prin educaţie şi prin cultură, prin mintea şi dedicaţia unor bărbaţi iluştri, între care s-au numărat, la loc de cinste, TITU MAIORESCU şi SPIRU HARET. Astăzi, dacă ne uităm în lumea politică, ne-ar fi greu să găsim personalităţi de talia lor ori care să ajungă, măcar, la vârful ghetelor lor. Sunt prea sus, înălţate pe soclurile istoriei. Chiar de am privi cu luneta marelui savant, care a scotocit universul, spre a-şi nemuri astfel numele, tot greu ar fi… Astăzi, prin aportul celor care „ne fac legi şi ne pun biruri” (Eminescu), trăim, mai mult decât oricând, în ţara „formelor fond”, pe care Maiorescu le-a denunţat cu oroarea spiritului puternic întemeiat raţional, în țara oratorilor găunoși, a retorilor mincinoși și a limbuților obsceni. Astăzi, ceea ce a construit Spiru Haret, în loc să fie continuat, în datele educaţiei moderne ale lumii actuale, este demolat, sistematic, de „experţi” ieşiţi peste noapte din pulpana „reformei”, apăruţi nu se ştie de unde, legitimaţi nu se ştie de ce… În loc să fim conştienţi că avem în tradiţia învăţământului românesc de un veac şi mai bine un model, MODELUL educaţiei substanţiale, eficiente şi pragmatice, care a dat rezultate strălucite, pe care alţii, în Europa, şi-au edificat şcoala, cultura şi civilizaţia, noi căutăm aiurea modele, din care luăm selectiv şi inept, aglutinând o construcţie suprarealistă, de tip urmuzian. Totul spre distrugerea învăţământului românesc.
Şi, din nou, 15 februarie 2016: 176 de ani de la naşterea lui Titu Maiorescu, 165 de ani de la naşterea lui Spiru Haret. Privind în urmă cu bucurie, ne uităm cu scepticism şi îngrijorare în lumea urmaşilor lor de azi de la tribuna politică, din toate domeniile și ungherele politicii, şi, văzând pe unii dintre ei, nu putem să nu spunem odată cu poetul: „Dintre-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii! / Oameni vrednici ca să şază în zidirea Sfintei Golii…”
Ave, Genii Vizionare!
Sorin IVAN