Examene de nota 10!

Opt filme cu recomandări pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, disponibile online

Reprezentanţa Comisiei Europene în România împreună cu echipa de la Spaţiul Public European vin, în perioada 7-20 iunie, în sprijinul elevilor care susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul cu o serie de 8 filme cu recomandări pentru probele scrise la Limba și Literatura Română și Matematică. Subiectele propuse vor putea fi urmărite pe paginile de Facebook ale Reprezentanței Comisiei Europene în România și ale Spațiului Public European.

Fiecare dintre cele 8 filme conține sfaturi oferite de profesori și exemple de rezolvare a celor mai dificile tipuri de subiecte, precum și detalii extrem de utile despre baremul de corectare.

Astfel, în săptămâna 7-13 iunie, absolvenții de gimnaziu care urmează să susțină Evaluarea Națională vor urmări: Atenție la neatenție: cum obținem punctaj maxim la exercițiile de algebra, Tips&Tricks: cum ne împrietenim cu subiectele de la Română, Secretele rezolvării problemelor de geometrie, Cum abordăm cele mai dificile subiecte de la Limba și Literatura Română.

În săptămâna 14-20 iunie, absolvenților de liceu care urmează să susțină examenul de Bacalaureat li se propun următoarele filme: Algebra la Bac – sfaturi și modele de rezolvare a unor exerciții, #BACDE10 – Puncte importante la Română și greșeli frecvente, Geometria nu e de speriat, Cum redactăm cea mai bună lucrare la Limba Română.

În comunicatul reprezentanței Comisiei Europene în România se specifică contextul care a stat la baza acestei inițiative. Astfel, potrivit Monitorului educaţiei şi formării din 2020, „procentul elevilor cu un nivel scăzut de cunoștințe la citire, matematică și știință este foarte mare și situația nu s-a îmbunătățit. Programul privind evaluarea internațională a elevilor al OCDE din 2018 (PISA) indică faptul că 40,8 % dintre elevii români de 15 ani au avut dificultăți de înțelegere a textelor cu o lungime și complexitate moderate sau a materialelor cu care nu erau familiarizați.Un procent de 46,6 % au avut dificultăți de interpretare și de recunoaștere a modului în care se pot reprezenta matematic unele situații simple, iar 43,9 % nu aveau un nivel de cunoștințe de bază în domeniul științei. Acest nivel scăzut de cunoștințe este printre cele mai ridicate din UE și reprezintă aproximativ dublul mediei UE (22,7 % pentru citire, 22,9 % pentru matematică și 22,3 % pentru știință). În toate cele trei domenii, media PISA a elevilor români a fost cu aproximativ 60 de puncte sub media UE, echivalentul a un an și jumătate de școlarizare”.

Alte date statistice pe care le oferă reprezentanța Comisiei Europene în România nu sunt cu nimic mai puțin îngrijorătoare: „Comparativ cu 2015, performanța României nu s-a îmbunătățit la citire sau la știință și s-a înrăutățit considerabil la matematică4, inversând unele îmbunătățiri observate între 2006 și 2015. Procentul elevilor cu rezultate bune, și anume al elevilor care au demonstrat că dețin cunoștințe complexe la materiile testate este foarte scăzut, cu mult sub media UE: 1,4 % la citire (media UE: 8,5 %); 3,2 % la matematică (media UE: 11 %); 1 % la știință (media UE: 6,3 %). Impactul reformei în curs privind programa de învățământ, care a mutat accentul abordării învățării de la conținut la competențe, va putea fi cuantificat doar începând cu următoarea rundă de testare (2022), atunci când PISA va evalua pentru prima oară competențele elevilor care vor fi urmat noua programă de învățământ.”

Nu în ultimul rând, potrivit studiului PISA, aproximativ 45 % dintre elevii de 15 ani mărturisesc că nu au sentimentul apartenenței la școală.

Distribuie acest articol!