„Enciclopedia Juridică Română este o necesitate şi o datorie istorică a ştiinţelor juridice, a culturii şi civilizaţiei româneşti!”

plopeanuphoto.ro poze 2014.11.20 UTM-NBCC (133)Interviu cu prof. univ. dr. Iosif Urs, Preşedintele Universităţii Titu Maiorescu, iniţiatorul şi coordonatorul Proiectului „Enciclopedia Juridică Română”


Domnule Preşedinte, sunteţi angrenat, ca iniţiator, coordonator şi autor, într-un proiect de anvergură, care poartă un nume impozant şi impresionant: „Enciclopedia Juridică Română”. Sunteţi, prin urmare, persoana cea mai autorizată să ne vorbească despre această operă. Pentru început, cum s-a născut ideea?
„Enciclopedia Juridică Română” este un proiect pe care l-am iniţiat în calitate de rector al Universităţii Titu Maiorescu, din Bucureşti, în anul 2007. Această poziţie academică mi-a creat posibilitatea administrativă de a pune în operă o asemenea idee. Dar, înainte de toate, am gândit acest proiect ca jurist şi profesor de drept, două calităţi care îmi dau identitatea intelectuală şi academică. În calitate de student – la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, şcoală de care, mărturisesc, sunt mândru –, ca om de drept şi ca profesor, am resimţit mereu necesitatea unei enciclopedii juridice. Enciclopedia este – dacă pot spune aşa – un vis mai vechi al lumii juridice româneşti. Ideea proiectului s-a născut, cred, în perioada doctoratului meu – la aceeaşi universitate de prestigiu –, când am resimţit, în mod acut, absenţa unei astfel de lucrări. În timp, ea a prins un contur din ce în ce mai clar, s-a cristalizat din punctul de vedere al conceptului, al structurii şi conţinutului. Dar a trebuit să treacă timpul, să se schimbe vremurile pentru ca un proiect de asemenea dimensiuni şi atare complexitate să devină posibil.
Ce este Enciclopedia Juridică Română? Cum aţi defini-o?
Este o lucrare de mari dimensiuni, care îşi propune să cuprindă în volumele ei toată informaţia ştiinţifică şi culturală, fundamentală, relevantă, din domeniul ştiinţelor juridice româneşti. Din punctul de vedere al structurii, va cuprinde: noţiuni, concepte, instituţii, personalităţi, publicaţii, lucrări de marcă, edificii etc. Obiectivul nostru este să realizăm o operă fundamentală pentru ştiinţa, cultura şi civilizaţia românească, o lucrare majoră care să rămână peste generaţii. Va fi o operă importantă pentru domeniul ştiinţelor juridice, pentru specialiştii şi profesioniştii dreptului, pentru magistraţi, avocaţi, consilieri juridici, executori judecătoreşti, notari, dar nu numai pentru ei. Enciclopedia va fi o sursă ştiinţifică de informare, de studiu şi cercetare, un izvor de informaţie autorizată, semnată de specialişti în domeniu, un instrument de lucru pentru universitari, pentru cadre didactice în general, pentru cercetători, pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi, cercetători postdoctorali, din domenii diverse, pentru mediul de afaceri, antreprenori, pentru un public foarte larg. Acesta este şi sensul unei enciclopedii: să ofere informaţie autorizată tuturor celor interesaţi.
În ceea ce mă priveşte, văd această Enciclopedie ca pe o poartă deschisă către un univers fascinant, de dimensiuni impresionante: dreptul, ştiinţele juridice. Prin urmare, ca lucrare holistică, Enciclopedia are o adresabilitate atât specializată, cât şi generală. Acest lucru este cu atât mai valabil astăzi, când paradigma cunoaşterii se schimbă, când modelul studiului limitat la specialitate este, treptat, substituit de modelul cercetării interdisciplinare, multidisciplinare şi transdisciplinare. Aş putea spune că este o lucrare necesară, oportună şi utilă pentru paradigma cunoaşterii din prezent şi din viitor. Mai mult, afirm cu toată convingerea că „Enciclopedia Juridică Română” este o necesitate şi o datorie istorică a ştiinţei dreptului, a culturii şi civilizaţiei româneşti!
Despre început ce ne puteţi spune? Cum au decurs lucrurile?
Am început în anul 2007, cu un colectiv restrâns de autori. Ne aflam în faţa unei lucrări uriaşe ca dimensiuni, de mare complexitate şi dificultate. Startul a fost extrem de dificil. Eram în situaţia explo­ratorului temerar în faţa unei jungle virgine, imense, impresionante, tulburat de imensitatea şi măreţia acesteia, deconcertat în asemenea măsură încât nu ştia de unde să-şi înceapă explorarea. Sau, dacă vreţi, a alpinistului care vrea să escaladeze Everestul, copleşit de înălţimea nesfârşită a muntelui… A trebuit să elaborăm, pentru început, câteva instrumente de lucru: o metodologie, o structură de abordare a fiecărui termen, o listă de termeni, aflată în continuă completare şi îmbogăţire, să coagulăm un colectiv de autori, din ce în ce mai cuprinzător. Am început redactarea primilor termeni, cărora li s-au adăugat alţii şi alţii. Proiectul a început greu, lucrurile au înaintat lent, cu dificultate. Sunt antrenaţi peste 100 de autori.
Ştim că în procesul de redactare a primului volum a apărut, la un moment dat, o situaţie de criză. Despre ce este vorba cu exactitate?
În istoria Enciclopediei, pentru că, iată, vorbim şi de o istorie a acesteia, a intervenit o situaţie dramatică. A fost un moment obiectiv, generat politic şi administrativ, izvorât, fără îndoială, dintr-o necesitate: schimbarea codurilor: Codul civil şi Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală, Codul fiscal. A fost, dacă pot spune astfel, o lovitură de graţie dată proiectului nostru. Tot ce se lucrase până în acel moment – şi se lucrase mult, se adunase un material scris important, munca de ani de zile a unui colectiv de specialişti – trebuia refăcut. Pentru că, de vreme ce textul de lege fusese abrogat, îşi pierduse, în alţi termeni, actualitatea şi valabilitatea, nici articolele din Enciclopedie referitoare la legile şi codurile abrogate nu mai erau valabile, cel puţin parţial. Astfel că, în elaborarea Enciclopediei, am trăit un moment de sincopă, de blocaj, în care munca de până atunci a fost în parte anulată. Odată cu aprobarea noilor coduri, am reluat totul, aproape de la capăt. O muncă de Sisif, un efort teribil care, dacă privesc acum înapoi, nici eu nu realizez cum a fost posibil.
În ce stadiu se află Enciclopedia la ora de faţă?
În prezent, se lucrează intens, pe toate fronturile conceptuale, auctoriale şi administrative, la Enciclopedie. Am strâns deja un material impresionant, iar acesta reprezintă numai o parte a primei părţi, ca să spun aşa. Lucrăm la primul volum al Enciclopediei Juridice Române, literele A-C. Întâmplător sau nu, acest segment al alfabetului cuprinde un volum de informaţie enorm, care trebuie consemnat şi inclus în primul tom al lucrării. Am ajuns însă într-un punct din care nu există decât un singur sens: înainte. Nu ne mai oprim, nu ne mai putem întoarce. Continuăm lucrarea, construim opera, care va fi una monumentală. Enciclopedia va fi monumentul ştiinţelor juridice româneşti.
Trebuie să fac o menţiune importantă. Faptul că am reuşit să parcurgem acest drum al începutului, greu, sinuos, sisific, a fost posibil prin dăruirea autorilor, prin atitudinea lor de colaborare şi deschidere, care exprimă un spirit academic prin excelenţă. Toţi au înţeles că participă la o lucrare excepţională, edificată pentru prezent şi pentru viitor, de care au vrut şi vor să-şi lege numele. Le mulţumesc tuturor, încă o dată, şi pe această cale. Fără ei, proiectul ar fi rămas şi ar rămâne, în continuare, o frumoasă şi utopică idee.
Cum a fost primit proiectul Enciclopediei în lumea ştiinţelor juridice şi în spaţiul academic românesc?
În mod diferit. Unii au primit ideea Enciclopediei cu bucurie şi entuziasm, ca pe o operă necesară, care, în sfârşit, începe, alţii, cu scepticism. Conştiinţa dimensiunii şi dificultăţii ei a fost ca un zid dincolo de care era dificil să întrevezi ceva. Dar nu a fost numai atât. Vedeţi, şi lumea noastră, a juriştilor, şi mediul academic sunt definite nu numai de preocupări înalte pentru educaţie, studiu, cercetare, creaţie ştiinţifică, ci şi de pasiuni, care, în definitiv, sunt normale, sunt umane. „Homo sum…”, spune adagiul latin… Un atare proiect nu a fost prizat cu aceeaşi bucurie, cu acelaşi entuziasm academic de toată lumea. Orice proiect de asemenea anvergură nu poate să nu stârnească reacţii, polemici, patimi, pasiuni.
Vă mărturisesc un lucru: prea puţini au fost cei care au creditat această lucrare cu vreo şansă, prea puţini au fost cei care au crezut în ea. Mulţi au privit-o şi încă o privesc ca pe o utopie, ca pe o între­prindere megalomanică, imposibil de realizat. În ceea ce mă priveşte, am crezut în Enciclopedie de când ideea ei m-a cuprins şi m-a fascinat până la ora de faţă. Pot spune că această fascinaţie este din ce în ce mai intensă, pe măsură ce lucrarea se cristalizează, când primul volum devine, pe zi ce trece, dintr-o îndepărtată posibilitate, ancorată într-un viitor incert, sine die, o certitudine, cu termen, cu deadline. Pe care, în paranteză fie spus, nădăjduiesc, şi mă lupt pentru acest lucru, să-l respectăm.
O operă de asemenea importanţă pentru ştiinţa, cultura şi civilizaţia românească are nevoie de un suport instituţional solid. Cine şi-a asumat această misiune dificilă, de a susţine şi de a edita Enciclopedia Juridică Română?
Proiectul Enciclopediei este iniţiat şi se desfăşoară în cadrul Universităţii Titu Maiorescu. Aici aş face o scurtă digresiune. Universitatea noastră `l are drept patron spiritual pe Titu Maiorescu, considerat fondatorul culturii şi civilizaţiei româneşti moderne. Pentru noi este nu numai un nume răsunător, ci şi un blazon spiritual şi cultural, de care suntem mândri şi pe care ne străduim, prin tot ceea ce facem în educaţia academică şi cercetarea ştiinţifică, să-l onorăm. Titu Maiorescu a fost el însuşi o figură enciclopedică, de tip renascentist. Ca formaţie, a fost şi jurist, licenţiat în drept la Sorbona. Ulterior, pe lângă profesor universitar, rector al Universităţii din Iaşi (la vârsta de 22 de ani!), critic literar, mentorul „Junimii” şi al „Convorbirilor literare”, politician de prim rang, şef de partid, ministru, prim-ministru, a fost şi avocat.
În acest cadru spiritual, mi se pare nu numai onorant, ci şi potrivit ca Universitatea care poartă numele lui Titu Maiorescu, ilustrul întemeietor al instituţiilor culturale ale României moderne, să realizeze Enciclopedia Juridică Română.
Proiectul se bucură de susţinerea şi de girul Academiei Române, prin parteneriatul realizat între Universitatea Titu Maiorescu şi Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei. Aş vrea să subliniez aici excelenta colaborare desfăşurată în cadrul acestui parteneriat, prin implicarea profesorului universitar Mircea Duţu, directorul ICJ, şi a altor cercetători ai Institutului. De asemenea, am convenit cu preşedintele Academiei de Ştiinţe Juridice, dl senator Ioan Chelaru, şi acţionăm împreună pentru cuprinderea şi a altor personalităţi, coautori ai Enciclopediei Juridice Române. Prin această „alianţă academică”, între Universitate şi Institutul de profil al Academiei, creăm un cadru ştiinţific de elită pentru realizarea proiectului Enciclopediei, din care fac parte numele cele mai importante ale ştiinţelor juridice, ale cercetării ştiinţifice şi ale învăţământului superior din România. Având girul Academiei Române, Enciclopedia are toate şansele să devină ceea ce ne dorim: o operă importantă, un monument al ştiinţei, culturii şi civilizaţiei româneşti.
Ce ne puteţi spune despre lansarea Enciclopediei la Academia Română?
Evenimentul a avut loc sub titulatura: Lansarea oficială a proiec­tului ştiinţific naţional „Enciclopedia Juridică Română”, în 16 aprilie 2015, în Aula Academiei Române. Lansarea s-a bucurat de o participare prestigioasă, formată din conducerea Academiei Române, personalităţi de marcă ale lumii academice, reprezentanţi ai unor instituţii emblematice din domeniul juridic, între care enumăr: Uniunea Juriştilor din România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Asociaţia Magistraţilor din România, Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Uniunea Naţională a Notarilor Publici, reprezentanţi ai facultăţilor de drept, universitari, cercetători ştiinţifici, doctoranzi, masteranzi, studenţi.
În cadrul manifestării, academicianul Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, a ţinut un discurs magistral cu titlul „Vremea judecătorilor”, întemeiat cultural, inclusiv pe izvoare biblice, o pledoarie pentru importanţa şi rolul justiţiei într-o societate democratică, uzând şi de exemplificări per a contrario din regimul comunist, pentru educaţia juridică a cetăţenilor şi a tinerelor generaţii, ca mod de a edifica o lume armonioasă, guvernată de principii, legi şi norme. Profesorul Mircea Duţu a prezentat un „Argumentum pentru o Enciclopedie Juridică Română”, în care a susţinut cu argumente solide necesitatea realizării unei asemenea lucrări. În ceea ce mă priveşte, am avut intervenţia: „Istoria, dimensiunile şi perspectivele unui proiect ştiinţific naţional”, în care am făcut o prezentare amplă a proiectului Enciclopediei, a importanţei ei pentru lumea ştiinţifică şi academică, pentru cultura şi civilizaţia românească. A fost, într-adevăr, un eveniment memorabil, care a consemnat în mod oficial, sub înalta cupolă a Academiei Române, importanţa majoră şi valoarea excepţională ale acestui proiect.
Să revenim acum la câteva date concrete privitoare la Enciclopedie. Un astfel de proiect necesită o muncă pe măsură, în ordinea documentării, sistematizării, sintezei şi redactării. Cine face, în prezent, tot acest efort titanic, cine scrie Enciclopedia?
Am reuşit să alcătuiesc un colectiv amplu de autori, format din cadre didactice universitare, cercetători ştiinţifici, jurişti, doctrinari şi practicieni, autori consacraţi în domeniul ştiinţelor juridice şi în domenii complementare. Între ei se află şi nume de rezonanţă, profesori şi autori de prestigiu, dar şi tineri cercetători şi jurişti, cadre universitare aflate în perioada de dezvoltare a carierei. Fiecare dintre aceştia redactează un număr de articole, distribuite în funcţie de specializarea din domeniul dreptului în care activează. Dată fiind valoarea individuală a autorilor şi anvergura ştiinţifică a colectivului, este cert că îndeplinim condiţiile pentru a crea o lucrare de valoare.
Din raţiuni organizatorice, am creat o redacţie, un fel de „cartier general” al Enciclopediei, de unde coordonăm opera, unde strângem materialele, le organizăm, le trecem prin întregul proces editorial necesar. Deocamdată, activitatea noastră se desfăşoară pe două mari coordonate: prima, sistematizarea, selecţia, actualizarea materialelor realizate până în prezent, unele în concordanţă cu legile care au fost abrogate, uniformizarea şi integrarea lor în logica şi structura lucrării; cea de-a doua, redactarea de articole noi, într-un proces de anvergură şi de mare intensitate ştiinţifică şi creativă. Este un volum uriaş de informaţie, care trebuie parcurs, abordat în cadrul unei operaţiuni ample de documentare, cercetare şi studiu, care cere timp, efort şi dăruire. Realizarea unei asemenea lucrări reclamă nu numai competenţă, ci şi responsabilitate şi etică ştiinţifică.
O problemă de fond. Articolele şi temele abordate în lucrare predispun la interpretări ştiinţifice ale autorilor, la deschiderea, în cadrul tratării unui subiect (termen, concept, teorie, instituţie, persoană etc.), a unui front de discuţii, de diferenţe, divergenţe conceptuale şi chiar de polemici. După cum aţi spus, sunt, între autori, personalităţi ale dreptului, autori de marcă, teoreticieni şi practicieni care ţin să-şi promoveze propriul punct de vedere.
Aveţi dreptate. Există această tendinţă, care, de altfel, este firească. Dar Enciclopedia nu este un curs ori un tratat de drept, în care autorul îşi expune propriile teorii, disociindu-se de cele existente, avansând propriile teorii şi interpretări, venind cu propuneri „de lege ferenda”. Dorim ca, în Enciclopedie, să promovăm o abordare neutră, obiectivă, atâta cât putem vorbi de obiectivitate, care să surprindă esenţialul în definirea termenilor, fără ca autorul să intre, în corpul articolului, în dispute teoretice ori polemici ştiinţifice. Subliniez: „în corpul articolului”, pentru că aici, personal, am venit cu o inovaţie: în textul propriu-zis vor exista trimiteri către un capitol final de Referinţe ştiinţifice, care va cuprinde cele mai relevante teorii, interpretări, opinii, dezbateri, polemici cu privire la subiectul respectiv. Capitolul de referinţe va fi urmat de o amplă Bibliografie. Astfel că lectura articolului de Enciclopedie oferă informaţia necesară, obiectivă ştiinţific, sintetizată, concentrată, esenţializată, iar capitolul de Referinţe pune la dispoziţia celui care vrea să dezvolte tema trimiteri, link-uri către cele mai relevante teorii, doctrine, interpretări în materie. Mai departe, capitolul Bibliografie, de mari dimensiuni, creează cadrul larg de studiere, aprofundare, dezvoltare a temei pentru cei interesaţi. În felul acesta, credem, ne vom menţine pe o linie neutră, obiectivă, pe o abordare corectă din punct de vedere ştiinţific, academică, dând curs unei necesare „scientific correctness”.
De unde începe şi unde se termină Enciclopedia? Câte volume va avea?
Vă răspund simplu: începe de la litera A şi se încheie cu litera Z. Începem cu, să spunem, „ab initio”, cu primii termeni, între care se află o noţiune fundamentală, „Adevăr”, şi încheiem cu, de pildă, „zi de sărbătoare legală” ori „zilier”. Enciclopedia acoperă întregul alfabet, întregul domeniu al ştiinţelor juridice, dar se extinde şi în domenii conexe, complementare, vizând astfel cultura şi civilizaţia românească în ansamblul lor. Enciclopedia Juridică Română este „Alfa şi Omega” Dreptului românesc. Privitor la numărul volumelor, am proiectat-o în zece tomuri, grupate, fiecare, pe un interval din alfabet. Primul volum, gândit, iniţial, să acopere intervalul A-C, va trata, în urma reevaluării, primele două litere, segmentul A-B. Materialul este imens ca volum şi întindere, de aceea operăm această restructurare. Celelalte volume depind, şi ele, de volumul materialului implicat de fiecare literă. Dar, ca proiecţie, văd Enciclopedia ca pe o lucrare în 10 volume, 10 tomuri masive, care adună între coperte ştiinţele juridice din spaţiul nostru, un domeniu fundamental, care a contribuit în chip major la dezvoltarea şi evoluţia civilizaţiei româneşti.
Proiectul poartă numele „Enciclopedia Juridică Română”. Aşadar, lucrarea se dezvoltă în interiorul ştiinţelor juridice, culturii şi civilizaţiei româneşti. Nu vorbim de o enciclopedie universală. În ce măsură este totuşi deschisă spre nume, noţiuni, concepte, instituţii din aria universală a dreptului?
Aţi formulat o problemă esenţială, care m-a preocupat şi mă preocupă. Într-adevăr, ne referim la dreptul românesc, la ştiinţele juridice, la legi, acte, instituţii, personalităţi, biografii, opere din spaţiul nostru. În acelaşi timp, principiile, marii gânditori şi teoreticieni, filosofii dreptului, cei care au contribuit la dezvoltarea dreptului, de pe vremea Imperiului Roman până în epoca modernă, altfel spus, conceptele, teoriile, instituţiile, actele, personalităţile de anvergură universală nu pot fi lăsate la o parte. Nu văd o Enciclopedie Juridică Română în care să nu apară marii legislatori şi jurişti sau marii gânditori, nume ca Justianian, Ulpian, Solone, Hegel, Napoleon etc. Dreptul românesc îşi are originile, şi direct, prin legea pământului, şi prin dreptul francez, în dreptul roman. De asemenea, el s-a dezvoltat şi evoluează în cadrul ştiinţei dreptului, al culturii şi civilizaţiei europene. Trecerea sub tăcere a surselor, a conceptelor, a marilor figuri europene şi universale ar însemna ignorarea rădăcinilor şi a izvoarelor, scoaterea dreptului românesc din cadrul istoric al apariţiei şi evoluţiei lui. Iar în materie editorială, ar însemna o operă incompletă, într-un mod fundamental, care se referă la filosofia şi viziunea alcătuirii ei. Prin urmare, creăm această deschidere, firească, spre universalitate, şi integrăm, în urma unui proces de selecţie, numele, conceptele, teoriile, instituţiile, actele emblematice din ştiinţa dreptului, din cultura şi civilizaţia universală în Enciclopedia Juridică Română.
Cum priviţi, dacă încercaţi să vă detaşaţi, să aveţi o viziune de ansamblu, obiectivă, asupra EJR, acest proiect grandios?
Cuvântul vă aparţine, dar, cum spunem noi în drept, achiesez la el. Enciclopedia este sau, mai exact, trebuie să devină o operă grandioasă, un monument al ştiinţei şi civilizaţiei româneşti. Să mă detaşez, pentru a avea o imagine absolut obiectivă, nu este uşor, dar, în acelaşi timp, rămân lucid şi privesc lucrurile realist. Am început o lucrare de mare dificultate şi suntem abia la început. Lucrăm, cum observam, la primul volum, A-B. Ne aşteaptă celelalte, până la sfârşitul alfabetului, până la Z. Este o cale lungă, foarte lungă de străbătut. Sperăm să o parcurgem împreună şi să edificăm opera. Visez, încă de acum, la momentul în care vom aşeza peste cele nouă volume pe cel de-al zecelea şi vom încheia lucrarea. Finis coronat opus. Vom avea o construcţie de
10 tomuri masive, vom avea Enciclopedia. Şi atunci, abia atunci, mutatis mutandis, voi putea spune şi eu, ca Horaţiu: „Exegi monu­mentum…” Am ridicat un monument al ştiinţei juridice, al culturii şi civilizaţiei româneşti care să rămână generaţiilor viitoare!
Interviu realizat de Sorin IVAN