A început școala, cu noutăți, promisiuni și speranțe. În general, ele se arată a fi de ordin formal, organizatoric. O schimbare de conținut sau o deschidere spre așa ceva, din câte se constată, mai avem de așteptat. Grilă de salarizare iar și iar discutată pentru bugetari (implicit, pentru cadre didactice), structură de an școlar doar aparent refăcută, ceva discipline noi (dar numai opționale), câteva exprimări pe tema diplomelor, lucrărilor și recunoașterilor aferente, chiar dacă sunt importante și necesare în sine, este greu de crezut că vor face învățătura de carte mai bună în mod vizibil și într-un interval, de timp rezonabil.
Bacalaureatul „de toamnă” susținut pe caniculă (de luat în seamă de cei care se impacientează că elevii noștri tot stau în vacanță, în loc să meargă mai din timp la școală) a arătat aceleași procente mici de reușită ca și în alți ani, normale și explicabile. Lipsa unui scop clar atribuit acestui examen perpetuează de la o sesiune la alta lamentări fără finalitate: ba este rău că-l promovează atâția câți îl promovează, ba este foarte bine că se întâmplă așa, pentru că asta dovedește corectitudine în evaluare. Poate în cursul noului an școlar, cât mai devreme, se va întrezări ceva util în sensul de profitabil pe linia integrării ulterioare a celor care nu se simt compatibili cu baca­laureatul, adică nu-l promovează sau nici nu sunt interesați să se pre­zinte. Și compătimirea, și acuzarea lor sunt în egală măsură cel puțin fără rost, dacă nu jignitoare.
Tot în acest an școlar și tot cu nădejdea că se va produce cât mai devreme, este dorită, așteptată, sperată o majorare salarială. Vorba ministrului Educației, „au fost avansate mai multe variante de calen­dar și procente” și se așteaptă legea salarizării tuturor bugetarilor, timp în care se fac propuneri și calcule. Oricum, din câte se constată, abordarea nu pare să conducă spre o ieșire din condiția integratoare, adică uniformă, de salariat. Despre câștig în funcție de performanță personală, de valoare certificată, de încadrare instituțională, de responsabilitate diversificată și normată ca atare și despre altele de acest fel nu se vorbește.
Deloc în altă ordine de idei, la acest început de an școlar este de semnalat forfota asupra temei pe cale să se cronicizeze a „producțiilor științifice” soldate cu diplome și titluri. Este foarte bine că (măcar) se vorbește și se scrie, că mai e arătat cu degetul câte unul dintre cei în cauză. „Cărțile” care micșorează detenția, lucrările de doctorat compuse din decupaje, institutele pedagogice de trei ani și secțiile serale devenite universități se leagă între ele. Măsurile propuse pentru contracarare au în vedere inter­venții legislative din categoria „să se interzică” și even­tual vreun gest simbolic de felul „ați băgat toți capul sub masă? Și ăla care-a furat lingura?”. Despre calitate, conținut, valoare nici în astfel de cazuri nu se pomenește nimic.
Cu plagiatul și cu vorba goală spusă cu intonație și scrisă ordonat școlarul este învățat de mic, încât crește cu ele, ajungând să nu le mai sesizeze, așa cum omul nostru de azi nu mai sesizează violența ascunsă de lângă el. Școlarul învață de pe manuale făcute din decupaje și parafraze, este lăudat pentru portofolii, referate și eseuri muncite cu internetul în față, primește punctaje la examene dacă rezolvă subiecte citând conștiincios „din critici”, ba este și îndrumat să procedeze așa.
În astfel de condiții, este de apreciat apariția în oferta curriculară pentru noul an a unei discipline opționale privind educația pentru drepturile de proprietate intelectuală. Programa școlară, în curată limbă din înlocuitori de lemn, este unul dintre acele lucruri scrise pentru cei cărora trebuie să li se arate că răspunde exact cerințelor acestora, înscriindu-se pe linia care duce la acceptare sigură: este o disciplină care contribuie la „pregătirea elevilor de liceu pentru asumarea, în cunoștință de cauză, a comportamentului adecvat dezvoltării durabile”, „se raportează la Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți”, „are un accentuat caracter interdisciplinar și transdisciplinar” etc. Benefi­ciarul și o eventuală utilitate pentru el a parcurgerii acestei programe intră în subsidiar. Poate cei care vor preda noua disciplină o vor umaniza, scoțând-o din tipicul (știut de la atâtea alte discipline școlare) după care se arată a fi programată, acela al unei sinteze foarte simplificate din lucrări teoretice de nivel basic în domeniu. În general, în programele școlare și în programul curent de școală este nevoie de o educație și de o formare mai ales pentru viața de fiecare zi și abia pe urmă pentru „lecția de zi”. Procedându-se așa, anul școlar ca perioadă dedicată învățării a ceva util nu ar mai fi socotit ca sinonim cu timpul cât elevul stă în clasă și în bancă, iar plecarea în vacanța mare nu ar mai fi împinsă tot mai mult în vară. Mărirea vacanței de iarnă – absolut de apreciat – nu poate fi motiv de reducere a vacanței de vară. Zilele din iarnă nu sunt pierdute decât din perspectiva celor care nu știu cum și de unde să strângă învățătură; oricum, o eventuală recuperare se poate face foarte bine din multele și măruntele pretexte de a păcăli școala exploatate peste an.
Florin ANTONESCU