Pentru unii cetățeni ai României zilelor noastre, titlul ar putea să nu spună nimic. Mulți alții însă au înțeles deja că suntem pregătiți să vorbim despre aberații, angajamente fără suport și cifre fără nicio legătură cu realitatea.
 Recent, mai mult sau mai puțin întâmplător, am avut ocazia să întâlnesc la MECS o echipă entuziastă, care își propune să lărgească orizontul științific al tinerei generații. Pachetul opțional „Istoria recentă a României”, promovat cu eficiență și cu rigurozitate științifică, dezvoltă aria de cunoaștere a elevilor de liceu, prezentând concepte și informații care din anumite motive nu au avut loc în programa disciplinelor din trunchiul comun.
Programul, care beneficiază de finanțare europeană, a debutat cu formarea unui impresionant număr de profesori de istorie din toate județele. Etapa următoare, ce constă în abordarea temelor în cadrul colectivelor de liceeni, va fi monitorizată pentru colectarea informațiilor necesare perfecționării pachetului propus și a modului de implementare. Tinerii interesați de acest curs vor afla de societatea socialistă multilateral dezvoltată și de planurile cincinale. Vor afla cum un sistem propagandistic eficient poate acoperi gafe și poate prezenta nerealizările ca importante succese.
Acum, că dictatura comunistă a apus, ne așteptăm ca lucrurile să decurgă altfel. Ne imaginăm că deciziile importante sunt luate de oameni competenți, care au studii corespunzătoare.
Politica rămâne însă politică. Democrația are, pe lângă multe părți bune, și fisuri în care se strecoară lucruri mai puțin bune.
Revenind la zilele noastre, constatăm că în România, după perioada Ceaușescu, mai întâlnim mecanisme și reflexe fără legătură cu normalitatea. Eficiența este absentă de multe ori. Întâlnim încă vajnici capitaliști încercând să facă bici din oareșce substanță, care să mai și pocnească.
Pentru a clarifica lucrurile, părăsim considerentele generale și atacăm pieptiș complicațiile de care avem parte în actualitatea românească. Dascăli fiind, ne concentrăm asupra sistemului național de educație, pentru că o treime din viața noastră se petrece în interiorul sistemului.
Planurile cincinale s-au dus, dar planificarea a rămas piatră de temelie. Calitatea, finanțarea și normarea au rămas probleme fundamentale pentru cei care decid soarta învățământului. Vorbim de alte principii!? Probabil! Originalitatea și obiectivitatea fiind elemente destul de absente din peisajul dezbaterilor publice recente, lăsăm cititorului plăcerea de a evalua situația prezentată și de a formula concluziile pe care le crede de cuviință.
Fiecare școală are un consiliu de administrație. Structura lui actuală, după părerea mea, nu servește eficient interesele școlii. Dar asta este o altă poveste.
Consiliul de administrație înaintează spre inspectoratele școlare, în fiecare an în luna decembrie, planul de școlarizare pentru anul școlar următor. Adică se propune un număr de clase și profilul acestora.
Inspectoratele centralizează, analizează, comunică ministerului și așteaptă decizia finală. După asta lucrurile sunt definitive. Unele școli află că li s-au aprobat mai puține clase decât au solicitat. La altele s-au aprobat toate cu alte profiluri etc. Descentralizarea este un concept despre care se va mai vorbi… Mult și bine!
În luna februarie, directorii întocmesc și consiliile de administrație validează machetele privind încadrarea personalului didactic pentru anul școlar următor. În funcție de numărul de clase aprobate, se stabilește ce profesor va preda la ce clasă. Totul conform normativelor în vigoare. Ochii vigilenți al inspectorilor de personal urmăresc lucrarea pentru ca nu cumva vreun cadru didactic titular să aibă mai mult de 20-21 de ore de predare. Deși legea permite 27!
Ați reținut, asta se întâmplă în februarie! Trece vara, vine toamna și oamenii se confruntă cu realitatea. Numărul de clase constituite în unele școli coincide cu planul aprobat, în altele nu.
Între timp, etapele stabilite în metodologia privind mobilitatea personalului didactic s-au desfășurat. Catedrele declarate vacante au fost ocupate. De titulari, de suplinitori calificați sau nu, prin cumul sau plata cu ora. Oamenii au primit repartiții, în ședințe publice, semnate și parafate de inspectorii școlari generali.
Problemele apar acolo unde numărul de clase prognozat nu coincide cu numărul de clase constituite. Numărul de posturi didactice existente diferă față de numărul posturilor planificate. Stres! Scandal! Probleme! Toate se sparg în capul decidentului de la cel mai mic nivel. Care nu a avut o bună diagnoză… care nu a avut nicio variantă de rezervă… care nu a putut să repartizeze 1,5 norme profesorilor calificați, titulari în școală.
O astfel de variantă ar fi rezolvat o sumedenie de probleme, dar ar fi însemnat, în opinia ministerului, că sunt ascunse posturi!!! Așa că sunt preferați, în unele cazuri, suplinitori necalificați (inclusiv la licee!) alături de suplinitori calificați pentru care se constituie norma în trei sau patru școli din localități diferite, aflate la zeci de kilometri distanță.
Consiliile locale sunt obligate să le deconteze cheltuielile de navetă, iar comisiile de întocmire a orarelor sunt obligate să își bată joc de principiile pedagogice și de cadrele didactice titulare în școală.
Planificare să fie, dar se pot găsi soluții acordând credit real consiliilor de administrație.
Concluziile rămân în sarcina cititorului.
Ioan ARDELEANU