Directorul, o autoritate amicală

Urmărim cu interes, în ultimul timp, ce se întâmplă în spaţiul public, ce considerente sunt formulate în legătură cu ocuparea prin concurs a postului de director pentru şcolile din învăţământul preuniversitar. Funcţia didactică respectivă este importantă pentru bunul mers al activităţii într-o unitate de învăţământ, dar reprezintă şi un subiect de interes datorită plusului de prestigiu pe care îl poate adăuga unei cariere didactice, fiind subînţeles faptul că numai unul dintre cei mai buni profesori o să fie validat drept manager. În acest context, m-am întrebat oare ce gândea Spiru Haret referitor la această problematică.
Marele ministru aprecia că directorul trebuie să fie respectat, în primul rând, pentru intenţiile lui bune, „pentru că va fi gând în gând cu corpul profesoral al şcoalei” (Operele lui Spiru Haret, Vol. IV, Parlamentare, 1895-1899, p. 105). Este de aşteptat „ca să fie un om cu autoritate nediscutată, ascultat şi respectat de toţi, profesori, părinţi şi şcolari, nu numai ca reprezentant al autorităţii şcolare superioare, dar şi pentru capacitatea, tactul, dorul său de bine…” (Operele lui Spiru Haret, Vol. VII, Polemice şi politice, 1887-1900, Ed. Comunicare.ro, p. 44); el trebuie să dispună de libertate maximă în „administrarea deplină şi reală” a şcolii tocmai pentru „ca el să fie responsabil în mod efectiv de administraţia şi de bunul mers al şcoalei” (Vol. VII, p. 44).
Directorul este de dorit să fie un om care poate proba anumite calităţi, el trebuie să fie în toate situaţiile în măsură să dea dovadă de tact, energie şi să-şi aplice învăţămintele desprinse din experienţă astfel încât să găsească cele mai adecvate soluţii la problemele pe care şcoala le întâmpină.
În portretul făcut directorului se înscrie şi tipul de relaţie prioritară cultivată de către acesta faţă de oamenii din şcoala sa; în interacţiunile zilnice, el trebuie să fie o autoritate amicală: „Directorul va fi autoritatea amicală, patriarhală, având caracterul de intimitate, pe care nu-l poate avea o autoritate superioară, exterioară. Cu dânsul vor putea rezolva zilnic cestiuni care de cele mai multe ori nu capătă importanţă decât când trec peste pragul şcoalei” (Vol. VII, p. 46).
Spiru Haret se referă la directori şi la directoare, este, cum am supune astăzi, atent la acordul de gen.
Activitatea directorului nu este uşoară; el se împarte între ceea ce se întâmplă în şcoală şi solicitările din afara şcolii, la care trebuie să răspundă. Centrul său de greutate e bine să rămână şcoala, ştiind că orice neglijare a ceea ce are loc în şcoală produce efecte nedorite imediate.
Disciplina de care dă dovadă directorul e un exemplu pentru ceilalţi profesori. Sub nicio formă directorul să nu se lase purtat de interesele străine şcolii, chiar dacă vin pe căi ierarhic superioare. În Circulara nr. 25489 din 28 aprilie 1909 către inspectori şi revizori pentru absenţele directorilor, Spiru Haret arăta că: „S-a constatat că unii dintre directorii şi directoarele şcoalelor primare părăsesc postul în timpul orelor de clasă, spre a se duce la primărie, la revizorat, la inspectorat (cei din oraşele de reşedinţă ale inspectoratelor), iar cei din capitală şi la minister. (…) În absenţa directorilor, elevii clasei lor stau singuri ore întregi, iar învăţământul şi disciplina suferă; ba, adeseori, lipsa directorilor de la post se resimte şi în celelalte clase” (Operele lui Spiru Haret, Vol. III, Oficiale, 1907-1910, p. 75).
Este de aşteptat ca directorii şi directoarele să-şi facă o anume ordine de prioritate în solicitările pe care le primesc, să nu piardă timpul pentru „afaceri de interes particular”, sau prin participare la „fel de fel de comisiuni şi delegaţiuni”. Ba mai mult, ministerul nu doar recomandă, chiar interzice directorilor să părăsească postul, chiar dacă aparent este vorba tot de treburi de serviciu. Dacă totuşi directorul este nevoit să plece din şcoală, el e obligat să consemneze în registrul de prezenţă acest fapt şi să informeze şi inspectoratul şcolar de care aparţine. Pentru absentarea nemotivată, directorului i se va reţine din salariu. Se întrevede aici nevoia de a coordona mersul lucrurilor astfel încât acestea să nu se mai desfăşoare la întâmplare. Deci, semnul sub care urmează să îşi desfăşoare directorul activitatea este acela al unei ordini funcţionale pe care ar trebui să o instituie şi să o dezvolte permanent în şcoala sa.
Astăzi, cadrele didactice au de îndeplinit sarcini profesionale complexe, în concordanţă cu tendinţele societăţii contemporane postmoderne, într-un spirit democratic, tolerant, în acord cu psihopedagogia constructivistă. Fundamentul moral al educaţiei, conştientizarea importanţei formării caracterului tinerilor, conferirea unei demnităţii specifice profesiei de dascăl sunt teme de interes promovate în societate încă de Spiru Haret.
Indiferent de curentele sau tendinţele din pedagogie, intuiţia lui Spiru Haret privind fundamentele morale ale educaţiei constituie şi astăzi repere demne de luat în seamă, faţă de care nu numai cei care şi-au dedicat viaţa şcolii au motive reale de admiraţie.
În concluzie, putem să remarcăm, în continuarea a ceea ce afirma Spiru Haret: „Trebuie să recunoaştem că astăzi nu e lucru uşor cuiva a fi bun profesor” (Raport general asupra învăţământului secundar, Operele lui Spiru Haret, Vol. I, Oficiale, 1884-1888, 1897-1899, p. 177), cu atât mai mult nu este uşor să fii directorul bun al unei şcoli.
Dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti