Motto: „Toţi avem părţi din portretul dascălului bun, dar depinde de noi cum le valorificăm pentru elevi, pentru părinţi, pentru colegi, pentru societate”.
Mi-am propus mai întâi să stabilesc portretul unui dascăl al secolului XXI. Aş începe cu nişte cuvinte de sprijin: pasiune, dragoste, blândeţe, delicateţe, sinceritate, optimism, tact, toleranţă, consecvenţă în cerinţe, creativitate, înaltă moralitate, modestie… şi profesionalism… şi dăruire… şi deschidere la nou… Aş mai adăuga: naturaleţe, modestie, diplomaţie, intuiţie. Apoi, să ai capacităţi de transfer al trăirilor astfel încât să faci la clasă ceea ce vor ei, dar, de fapt, ceea ce ţi-ai propus tu. Să ştii ce-i bucuria unui copil, ce-i tristeţea lui, ce-i sărăcia şi neputinţa, ce-i speranţa şi umilinţa, ce-i nepăsarea şi altruismul, ce-i lovirea şi mângâierea. Iar când un copil va fi sigur că-i place foarte mult la şcoală, nu trebuie să te mai întrebi cum te văd ei sau ce calităţi ai, ci ai dreptul să spui că eşti pe drumul bun. Un dascăl bun trebuie să fie sincer şi corect cu elevii, cu părinţii elevilor şi mai ales cu el însuşi. Dascălul trebuie să fie eficient, adică să-l facă pe elev să fie pregătit pentru viaţă.

Ar fi bine să evite capcana de a crede în toate complimentele şi „perierile” părinţilor elevilor sau chiar ale elevilor. Uau, ce bine arătăm! Frumoase cuvinte, chiar adevărate, dar n-ar fi rău să lucrăm totuşi după plan. Portretul fizic? Ha, ha, ha!! Elevii mei deja au făcut portretul dascălului. Înaltă, blondă, ochi albaştri, păr lung, machiată, rujată, parfumată etc. Am crezut că „dau pe spate”! Păi, ei o vor pe miss Univers!! Dar se mulţumesc şi cu… mine!
Acum câţiva ani am luat o clasă a V-a. Ca să fiu pe aceeaşi „undă” cu ei, le-am dat un test sociometric, iar printre întrebări am strecurat şi una de genul: cum ţi-ai dori să fie profesoara/diriginta ta? La răspuns am înşiruit atât însuşiri fizice, cât şi morale. Cele mai multe bifări au fost la însuşirile: veselă şi bună! De aici am tras concluzia că elevii ne citesc foarte bine în suflet şi ştiu ce trebuie să-şi aleagă de-acolo: căldura şi frumuseţea interioară! Important este să ştim noi să dăm şi cum să dăm! Atunci când găsesc ceea ce caută li se pare că profesoara lor este cea mai frumoasă, mai elegantă, mai distinsă şi mai tânără chiar!
Dragostea pentru meserie transpare prin toţi porii şi din felul în care modelăm tonul vocii, din felul în care ne coborâm la nivelul lor sau, mai bine zis, hai să închidem ochii pentru o clipă şi să ne transpunem într-un copil de vârsta celui din faţa noastră. Eu am încercat-o cu multe vârste şi a funcţionat perfect. Felul în care vorbim cu colegii noştri, cu părinţii copiilor, cu alţi elevi colegi de-ai lor mai mari sau mai mici, ce facem în pauze, cum mergem, cum zâmbim, puterea exemplului… totul contează în ochii lor.

Eu cred că orice învăţătoare/profesoară are de câştigat dacă se ştie prezentă aşa cum vor copiii: decentă, sensibilă, inteligentă, veselă, la curent cu tot ce e nou. Îi atrag pe elevii mei, fiind mereu interesată să le aduc tot ceea ce e nou, implicându-i în tot mai multe activităţi, făcând ca toate orele să li se pară o joacă şi prin joc să înveţe. După cum ziceam mai devreme, cuvintele de sprijin ar fi: bunătate, iubire, dăruire sufletească, toleranţă.
Să nu uităm că, dacă îi răspundem copilului cu afecţiune, şi el ne va răspunde la fel, şi nu numai nouă, ci şi altuia. Dacă ţie îţi zâmbesc ochii când vorbeşti cu copilul, lui îi va zâmbi inima şi i se va deschide în faţa ta! Cu ochi critic ne privesc copiii care nu doresc să găsească în noi niciodată ceea ce noi am putea considera pentru „compunerea noastră colectivă” cuvinte interzise: răutate, împietrire… Ştiu că oglinda mea de dascăl o reprezintă ochii elevilor mei, iar lumina ochilor lor e dată de măsura faptelor mele. Dacă-mi zâmbesc, înseamnă că mă plac, dacă-i văd privindu-mă cu tristeţe sau cu dezamăgire, înseamnă că trebuie să-mi revizuiesc comportamentul, pentru că eu sunt primul factor motivator al învăţării. Deci privirea copilului – indicele profesionalismului dascălului.
Lucrez de 16 ani în acest sistem şi întotdeauna am susţinut ideea că pentru această meserie trebuie să fii născut. „Reţeta” după care mi-am desfăşurat activitatea a pornit din suflet. Iubesc această meserie şi nu mi se pare grea pentru că o fac cu pasiune. Acest lucru se reflectă în relaţia cu „copiii” mei. Am încercat să fiu apropiată de ei, stabilind însă nişte limite. Nu-mi place deloc ideea dascălului intangibil, rigid, care stă aşezat la catedră şi umple catalogul cu note proaste. Îmi place să ştiu că elevii mei vin la şcoală cu zâmbetul pe buze, abia aşteptând să înceapă orele de curs. Ştiu că multor colegi nu le plac orele de consiliere şi orientare. Eu le fac cu plăcere datorită faptului că atunci discutăm liber, cu sinceritate despre problemele lor. Şi, spre surprinderea unora, chiar au probleme. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că acest mod de lucru îţi aduce satisfacţii profesionale deosebite. Am urmărit evoluţia acestor copii şi în clasele V-VIII, şi la liceu. Mulţi au rămas la fel de conştiincioşi, obţin rezultate excelente în continuare şi mă vizitează chiar dacă nu mai sunt… „a lor”.
Prof. lb. franceză Anda SOARE