Raporturile elev-profesor sunt determinante în aprecierea climatului psiho-moral al şcolii, în realizarea ţelului său formativ-modelator.
Un dascăl cu har şi pasiune în muncă rămâne un model demn de urmat, un stimul pentru elevi, atât în plan profesional, cât şi ca personalitate umană, modelatoare de caractere prin însuşi exemplul său. O atitudine rece a dascălului poate produce inhibări, cu urmări negative incalculabile. Se poate întâmpla ca, într-o astfel de relaţie, elevul să nu fie capabil să exprime cunoştinţe însuşite la cel mai înalt nivel; să nu poată să lege cunoştinţe între ele astfel ca din această legătură să apară înţelesuri noi. O altă urmare poate fi aceea că elevul se îndepărtează definitiv de ideea de învăţătură; îl poate face să nu vină cu plăcere la şcoală, să nu mai găsească rostul acestui demers. Sunt numai câteva argumente în favoarea eliminării definitive a unui astfel de comportament al dascălului.
Este necesară o schimbare a atitudinii faţă de elevi, schimbare ce poate fi mai uşor făcută dacă se îndeplineşte condiţia reducerii cantităţii de cunoştinţe şi dacă se pune mai mult accent pe conexiunile ce se fac între cunoştinţe, pe aplicabilitatea lor, şi nu pe volumul lor uriaş. De asemenea, elevul nu trebuie să se simtă ca un soldat în faţa superiorului său ierarhic. El trebuie să aibă curajul opiniei sale, să aibă curajul să emită judecăţi de valoare, să-şi abordeze dascălul în orice problemă şcolară sau de viaţă care se iveşte. El poate primi acest curaj numai dacă este luat în seamă, numai dacă problemei sale i se acordă atenţia cuvenită. El trebuie să fie ascultat, să fie ajutat să-şi lămurească problema ca să găsească cea mai bună soluţie.
Pentru a destinde relaţia elev-dascăl e nevoie de încredere, zâmbet şi voie bună. Surâsul caracterizează structural unele cadre didactice şi acestea câştigă echivoc sufletul copiilor. Explicaţia acestui fenomen rezidă în natura ludică pe care trebuie să o dobândească activitatea umană.
Pentru copii, jocul este un mod de a exista, de a fiinţa. Gluma, hazul, inclusiv hazul de necaz, constituie un fel mai robust de a concepe lumea, de a depăşi mai uşor greutăţile. Pentru elevi, gluma, zâmbetul, râsul şi surâsul, hazul şi veselia sunt mai atrăgătoare şi mai eficiente decât încruntarea, gravitatea şi severitatea excesive. Buna dispoziţie, ironia, umorul – specifice neamului nostru, ca mod de descătuşare a energiilor afective – se confirmă a fi stilul pedagogic cel mai apreciat de elevi, cu consecinţe benefice, pe când proasta dispoziţie, duritatea inhibă, blochează gândirea şi imaginaţia elevului.
Îmbinarea surâsului cu competenţa profe­sională, cu informarea la zi, cu autoritatea şi prestigiul de dascăl va face procesul de învăţământ mai plăcut, mai umanizat. Susţinând ideea zâmbetului nu înseamnă promovarea în niciun fel a deprecierii caracterului ordonat şi serios al procesului instructiv-educativ. Orele de curs trebuie să se desfăşoare în disciplină, dar într-o formă mult mai caldă, apropiată, agreabilă de ambele părţi: elevi şi dascăli.
Profesorii şi învăţătorii sunt iubiţi, preferaţi şi respectaţi de elevi dacă se apropie mai mult de ei, dacă încearcă să le cunoască problemele specifice vârstei, frământările şi necazurile personale şi de viaţă. Democraţia comportamentului prin limbaj sau discuţia de la egal la egal, departe de a scădea prestigiul dascălului, duce la creşterea lui şi la înălţarea elevului, la un nou standard de respect şi disciplină, la o nouă cotă de autoexigenţă.
Libertatea de opinie a elevilor, chiar cu riscul de a greşi sau de a se opune dascălului, este o altă cale de descătuşare a spiritelor acestora, este un exerciţiu de creativitate ce trebuie stimulat cu consecvenţă. Nonconformismul nu înseamnă indisciplină (deşi unii elevi îl reduc numai la aceasta), ci un alt fel de a gândi, de a concepe lucrurile; este o cale de creaţie, de a impune ceva nou, original, care depăşeşte vechiul mod de gândire, de soluţionare a unei probleme.
Copilului i se pun astăzi în faţă probleme mult mai diversificate şi mai solicitante decât în trecut. Ştiinţa şi cultura au ajuns pe culmi fără precedent şi este dificil să alegi dintre atâtea oferte pe cea care ţi se potriveşte; pe cea pe care o poţi înţelege şi duce mai departe îmbogăţită. Cu atât mai dificil este pentru un om în devenire. Elevul are nevoie de relaxare spirituală şi nervoasă ca să se poată exprima. De aceea rolul nostru, al dascălilor, este tot mai mult unul de îndrumător, de susţinător.
Elevii doresc de la dascălii lor competenţă, zâmbet şi încredere. În afară de cunoştinţe şi informaţii elevii aşteaptă de la noi suflet încălzit la lumina zâmbetului, care sigur se transmite pe chipurile şi în ochii lor puri şi încrezători.
Prof. înv. primar Liliana BUDURLEAN, Liceul Teologic Ortodox Nicolae Steinhardt