Bază legală pentru desfășurarea online a cursurilor din învăţământul preuniversitar şi universitar

Desfășurarea online a cursurilor din învăţământul preuniversitar şi universitar are, din 27 iulie, o bază legală. Acestea se pot desfășura la distanță, în situaţii speciale, precum starea de urgenţă sau cea de asediu, în conformitate cu prevederile constituţionale. Proiectul a fost iniţiat de senatorul PSD Ecaterina Andronescu și a fost adoptat în şedinţa din 27 iulie a plenului Senatului, în calitate de Cameră decizională. Proiectul a fost adoptat cu o largă majoritate – 102 voturi pentru şi 26 împotrivă. De menționat că propunerea legislativă privind completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011 a fost respinsă de Camera Deputaţilor.

În declarația susținută în plenul Senatului, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a precizat că este vorba despre o iniţiativă legislativă care vine să completeze Legea Educației, în vederea exercitării dreptului fundamental la învăţătură în situaţii de urgenţă sau de asediu, prevăzut de Constituţie.

„Această stare ne-a surprins anul acesta fără un suport legal pentru exercitarea acestui drept fundamental, a spus Senatorul PSD. Iniţiativa legislativă generează dreptul, dar şi obligaţia Ministerului Educaţiei de a genera o metodologie pe baza căreia să se poată desfăşura învăţământul preuniversitar – anul acesta am avut primele intervenţii ale ministerului după circa o lună de la suspendarea cursurilor – şi generează, de asemenea, obligaţia universităţilor de a-şi formula propria metodologie în baza autonomiei universitare, metodologie care să permită susţinerea şi evaluarea cursurilor universitare”.

Bază legală pentru desfășurarea online a cursurilor din învăţământul preuniversitar şi universitar

Autorii proiectului ar fi trebuit să includă și starea de alertă

”Este binevenit proiectul, dar cred că autorii lui ar fi trebuit să include – pe lângă starea de urgență și cea de dezastru – și pe cea de alertă, în care ne aflăm în momentul de față, este de părere Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Autorii proiectului au mers doar înspre extreme, or, după părera mea, cred că trebuia completat și cu starea de alertă. În prima fază, atunci când am fost în starea de urgență, nu exista o altă posibilitate, școlile erau închise, deci singura soluție, neavând voie să ieși din casă, era cea de școală online”. Pe de altă parte, în opinia lui Iulian Cristache este mai mult decât binevenită aprobarea acestui proiect de lege, deoarece acum există cadrul și temeiul legal în care elevul poate fi notat.

Situația pandemică din țara noastră se agravează, de la o zi la alta și, dacă lucrurile continuă să meargă în această direcție, sunt șanse mari ca școala să înceapă online. Pentru asta, spune președintele FNAP, toate unitățile de învățământ trebuie să fie pregătite pentru un astfel de scenariu.

Proiectul privind începerea cursurilor online a fost adoptat cu amendamentele formulate de fostul ministru al Educației și admise în cadrul comisiei de specialitate. Acestea prevăd ca, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar, şcolar și universitar să se poată desfăşura şi în regim online, pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură prevăzut la art.32 din Constituţie.

Distribuie acest articol!