Antiteze în spațiul educației

Lumea școlii este multiformă și oferă ochiului o cromatică diversă și derutantă, de la culorile neutre și stinse până la cele de o violentă stridență. „Grădina Domnului” este mare și cuprinzătoare și ne-a făcut de mult să nu ne mai mirăm de nimic. Dacă evaluăm polii antitezelor, vom constata că distanța dintre ei este foarte mare; contrastele sunt atât de frapante, încât este greu de întrevăzut o armonizare cât de cât a contrariilor. Avem, pe de o parte, palierul elitelor juvenile, cu elevi excepționali, olimpici supradotați, performeri în câteva domenii-cheie ale inteligenței (matematică, informatică, inventică, fizică, chimie, astrofizică), mari promisiuni ale științei viitorului, consemnați cu superlative în presa scrisă, invitați la televiziuni, premiați (câteodată) de minister. Cu o înduioșare patern-ocrotitoare vorbim despre ei entuziast, în structuri de genul „acești copii minunați care reprezintă cu cinste România”… Până la un punct, aș adăuga eu malițios, când – conform tuturor previziunilor – acești adolescenți și post-adolescenți de excepție își fac bagajele și pășesc hotărât spre alte meridiane. Este o mișcare ineluctabilă într-o dinamică planetară obiectivă, în care creierele se concentrează invariabil în țările avute și hiperdezvoltate. Este superfluu a te întreba de ce nu există și sensul invers, de la bogați către săraci.
 
Pe de altă parte, în realitatea imediată descoperim elementele celuilalt pol, unul întunecat, apăsător, alarmant. L-am putea sintetiza în formula destul de sugestivă „copii în derivă”. Nu puțini minori în aria națională dispar de acasă. Ceea ce este tragic de-a dreptul, unii dispar pentru totdeauna, sunt de negăsit, cu toate eforturile organelor abilitate; alții sunt găsiți morți, ceea ce înseamnă cam același lucru, o dispariție ireparabilă. Tinde să devină caracteristică plecarea intempestivă de acasă a adolescentelor de 14-16 ani, iar analiza circum­stan­țelor configurează un scenariu-standard: conflicte familiale, lipsa autorității paterne, anturaje dubioase, tentații facile, teribilism juvenil, inconformism, revoltă, subordonare. Poliția are în stoc numeroase dosare cu verdictul suspendat din lipsă de probe care să încheie ca­zurile. Nu o dată disparițiile efective sunt precedate de abandon școlar, fenomen de o amploare nedorită, semnalat și înfierat în simpozioane didactice și în întruniri periodice ale inspectoratelor școlare, dar mereu viu și nevătămat. Strategiile factorilor decidenți din educație se lovesc de existența unor realități dure, precum sărăcia, disoluția familială, alcoolismul, alienarea socială provocată de șomaj. La nivelul unui județ de referință (Vaslui) nu demult au fost exmatriculate pentru absențe ori pentru abateri disciplinare câteva sute de elevi (sic!), al căror destin se fracturează astfel brusc și uneori iremediabil.
Presa scrisă și audiovizuală și-a făcut o datorie din a înregistra scrupulos derapajele din lumea școlară: fumatul, paradoxal, este privit de adulți din ce în ce mai concesiv, aproape ca un rău necesar, consumul de alcool – extrem de periculos la vârste timpurii din multe puncte de vedere, utilizarea etnobotanicelor, tentația experimentului este irepresibilă la adolescenți, diferitele forme de agresiune fizică și verbală, maimuțăreala vestimentară, câtă vreme apelul la uniformă este un subiect nebulos, amânat, contestat, chiar demonizat de parti­zanii obstinați ai drepturilor la identitate ale individului. Oricâte pledoarii academice au fost susținute în spațiul public în ultimii 24 de ani în favoarea uniformei, nu se întrevede un epilog fericit, excepție făcând acele câteva inițiative izolate, cu ecou limitat.
Nevoile școlii sunt multe și presante: infrastructură modernă, adică dotări care să satisfacă exigențele epocii actuale, de vreme ce invocăm toată ziua spiritul european și cerem confort și civilizație, sala­rii stimulative pentru cadrele didactice, programe adecvate spiritului veacului și manuale performante. Și ar mai fi nevoie de personal tehnic – auxiliar, de îngrijitori serioși și cu respectul muncii, pentru a nu înregistra experiențe stranii. Recent, o directoare a unui liceu ur­ban, o făptură delicată, aproape evanescentă, profesoară de biolo­gie, își exprima exasperarea că nu a găsit omul potrivit care să dea cu var pomii din curtea unității. Cel la care apelase a cedat repede, răpus de… oboseală. Se pregătea ea însăși să se schimbe într-un echipament potrivit pentru a pune mâna pe bidinea. Nu ar fi total nefirească o asemenea ipostază, dar competențele directoarei trebuie canalizate spre țeluri ceva mai înalte, cum ar fi bunăoară managementul optim al instituției. De aceea există pe lumea aceasta diviziunea muncii și fișe ale fiecărui post.
Ritmurile vieții sunt mult mai rapide decât pulsațiile instituțional-legislative ale societății. A le pune de acord este imperios necesar, fiindcă defazările pot provoca mult rău în jurul nostru. A produs consternare, emoție și uimire decizia conducerii unui mare spital ieșean, care a impus realizarea testului de sarcină pentru fetițe și fete între 10 (sic!) și 17 ani înainte de examenul radiologic. Măsură prealabilă corectă, în pofida reacțiilor moral-pudibonde ale unor familii sensibile, oripilate la gândul că pot fi tratate cu… suspiciuni rușinoase. Din păcate, spiritul de prevedere este absolut necesar; în ultimii ani, zeci de minore, inclusiv din Iași, s-au trezit însărcinate, victime adesea inocente ale anturajului dubios. În curgerea ei inexorabilă, viața oferă de toate, de la splendoarea performanței intelectuale juvenile până la grozăviile existenței din „ subterană”. Mai este mult până la împăcarea antitezelor monstruoase care definesc relieful școlar și dau atâta bătaie de cap educatorilor acestui veac.
 
Teodor PRACSIU