Avem președinte. Bine, nu e primul. Am mai avut. Cred totuși că este primul și singurul președinte al României care înainte de a fi ales a fost profesor. În învățământul preuniversitar. Am avut cneji, domni, regi… Președinți am avut doar cinci. (Era să zic „decât cinci”. Așa e la modă!) Unul a fost cizmar. Cel puțin așa am învățat la școală. Doi au fost ingineri. Unul a for marinel, foarte aproape de descrierea lui Caragiale, doar ceva mai bătrân.
Ei, uite că a sosit vremea ca România să fie condusă de un profesor. Într-o țară în care capitalismul s-a întors fără ca cetățenii să fie pregătiți, alegerea unui cadru didactic în fruntea statului este de bun augur. Doamne ajută!
Oamenii încep să mai vină pe-acasă, și la propriu, și la figurat. Banii sunt bani, dar educația, bunul simț și cultura încep să fie valori din ce în ce mai prețuite. Așa e și normal!
Vești bune primim și de la ultimele sondaje de opinie. Întrebați de încrederea pe care o au în instituțiile statului, cetă­­țenii au optat pentru: Pompieri, Armată, Școală, Biserică și Pre­ședinție. Ceea ce era greu de estimat când mitocanul ne spunea cum școala produce tâmpiți s-a întâmplat recent: 75% din populația țării are încredere în școală. Pentru prima dată, cred, Școala se află înaintea Bisericii. Și a Președinției!
Mai aflăm că președintele – omul – se situează aproximativ la aceeași cotă cu instituția pe care o reprezintă. Valul de simpatie creat după alegeri a produs efectele scontate. Mai departe lucrurile vor evolua după fapte. Gesturile președintelui, pozițiile publice și acțiunile lui vor influența gradul în care românii îi acordă încrederea.
Stângăciile și exprimările nepotrivite din campania electorală s-au iertat (nu e sigur că s-au și uitat). Câștigătorul ia tot! Nu pentru totdeauna! De acum președintele este mereu în fața națiunii.
Cu meticulozitatea tipică unui ardelean, lucrurile par a fi luate în ordinea priorităților. Justiția, care ține capul de afiș al presei zilelor noastre, trebuie susținută. Vizita la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost un semnal și un prilej de informare în același timp. Am aflat și noi că acolo se lucrează mult și bine. Domnul președinte a descoperit că activitatea se desfășoară în condiții dificile și că trebuie găsite soluții. Oameni dedicați lucrează mult peste program și fac o treabă excepțional de bună. Domnia sa și-a propus să contribuie la găsirea unor soluții. Frumos!
Ce va urma vom vedea. Încotro se va îndrepta atenția președintelui și ce concluzii vor fi desprinse. Următoarele domenii vizate ar putea fi cele situate pe primele locuri în încrederea românilor, cu procente mult mai mari decât cele înregistrate de justiție.
Inevitabil, la un moment dat va fi și rândul educației. Care, între noi fie vorba, așteaptă de prea mult timp. Nu cred că un profesor adevărat, cu vechi ștate în școlile românești ar putea avea surprize. Și totuși! Într-un fel arată lucrurile la școlile din Sibiu și cu totul altfel undeva în creierul Apusenilor. Există similitudini. Există și diferențe inimaginabile. Dacă informațiile nu erau suficiente pentru un inspector sau pentru un primar de municipiu, acum informațiile președintelui trebuie să fie de cea mai bună calitate.
Ex-profesorul poate afla că unii dascăli ajung la locul de muncă (dimineața la ora 9 – în zonele de munte) după ce parcurg 12 km pe jos și 9 km cu autobuzul. Decontarea navetei se face, cu toate hibele ei, doar pentru distanța parcursă cu autobuzul. 24 km dus-întors sunt „pro bono”.
Și cadrele didactice lucrează mult și bine. Pentru salarii infinit mai mici decât cele ale magistraților. Cadrelor didactice nu le decontează nimeni chiria în cazul în care au nevoie de așa ceva. Cadrele didactice nu sunt protejate în niciun fel de tentațiile corupției. Chiar dacă s-au înființat comisii de etică și comisii anticorupție, sistemul de salarizare nu vizează deloc aceste aspecte.
Nici în școlile din mediul urban lucrurile nu stau foarte bine. Dacă deplasarea cadrelor didactice spre școli se face în condiții mai civilizate, lucrul peste program neremunerat a devenit o practică curentă. Membrii comisiilor de evaluare și asigurare a calității, responsabilii comisiilor metodice, responsabilii cercurilor pedagogice muncesc mult, peste sarcinile din fișa postului, peste programul standard de 8 ore pe zi. Degeaba! Toate stimulentele care au fost cândva la dispoziția consiliilor de administrație au fost anulate, din condei, pe vremea guvernării de tristă amintire Băsescu – Boc.
Nu mai vorbim despre deplasările la concursurile școlare, la olimpiade sau alte activități organizate sâmbăta și/sau duminica. Și chiar dacă în școli condițiile sunt mai bune decât în ’89, sunt departe de standardele europene. Școli fără aviz sanitar de funcționare fac parte încă din peisajul României în 2015.
Toate acestea sunt adevăruri. Realități care ar trebui să îl pună pe gânduri pe domnul președinte. Am putea spera în implicarea lui în identificarea unor soluții. Pe termen lung!
De surogate am mai avut parte și s-a dovedit cât de păguboase sunt.
Timp ar fi. Răbdare, mai puțin. Întrebarea la care urmează să aflăm răspunsul este: Va dori președintele (profesor) să facă ceva pentru a îmbunătăți statutul dascălilor din această țară? Implicarea lui în problemele de apărare și de justiție s-a văzut. Pentru educație?
Ioan ARDELEANU