Sindicatele pierd trenul?

Un asteroid se va apropia de Terra la o distanţă foarte mică. Evenimentul este prognozat pentru 31 octombrie a.c. Evenimentul nu este singular. Unul similar s-a mai întâmplat foarte recent. În 24 septembrie a.c. un alt asteroid a trecut la opt milioane de kilometri de Pământ.
Mă consider un om informat, cel puţin la acest capitol, şi pot să vă spun că nu am avut nicio emoţie. Activitatea mea din zilele presupuse a fi apocaliptice s-a înscris în rutina cu care m-am obişnuit. Am dobândit un soi de imunitate la catastrofele anunţate pe canalele media. Nici cutremurele prezise nu mai reprezintă un subiect care să-mi mărească tensiunea.
Recunosc faptul că, într-o oarecare măsură, reacţiile mele legate de acest gen de ştiri mă îngrijorează. Totuşi sunt tentat să cred că nu mi-am pierdut sensibilitatea şi că nu mi-a fost afectată în niciun fel capacitatea de empatie.
Confirmarea speranţelor legate de integritatea mea emoţională a venit cu prilejul unei emisiuni tv. Da, televizorul, atât de blamat în majoritatea studiilor psihocomportamentale, mi-a demonstrat că mai am capacitate de reacţie.
Pe scurt. Am asistat la un talk show care m-a oripilat. Emisiunea în sine nu avea nimic deosebit. Printre mai mulţi invitaţi, implicaţi în politică, a fost prezent şi un lider de sindicat cu vechime recunoscută în domeniu. Intervenţiile lui mi-au captat imediat atenţia.
Am aflat că salariile angajaţilor cu funcţii de conducere în administraţie sunt prea mici şi că această stare de lucruri justifică actele de corupţie! Iniţial, am considerat afirmaţia o exprimare stângace într-o dezbatere destul de agitată. Dar continuarea m-a lămurit. După ştiinţa mea, sindicatele luptă pentru bunăstarea membrilor de sindicat şi pentru respectarea legii!
E adevărat că salarizarea este unul din elementele prin care se poate lupta împotriva corupţiei, dar niciodată actele de acest gen nu pot fi justificate. Nici de autori, nici de colegii lor. Cu atât mai puţin de liderii de sindicat.
Cei care „s-au sacrificat” pentru binele public ocupând (prin concurs sau în urma unor alegeri) funcţii de conducere au cunoscut de la început nivelul de salarizare şi fişa postului. Dorinţa lor de a avea venituri mai mari nu poate fi decuplată de misiunea lor de a creşte bunăstarea tuturor celor în numele cărora decid.
Personajul ne-a mai spus, cu suficientă emfază, că salariul lui plătit de cei pe care îi reprezintă nu e nici mai mult, nici mai puţin de 8.000 lei. Absolut normal! Pentru că, în opinia lui, cu 1.000 de lei pe lună nu se poate trăi. Un asemenea venit l-ar transforma într-un „lingător de clanţe”.
M-am gândit imediat la colegii mei (profesori) care supravieţuiesc cu decenţă după ce, la sfârşitul lunii, încasează puţin mai mult de 1.000 de lei. Din banii primiţi îşi achită taxele, îşi procură cum ştiu bibliografia necesară pregătirii lecţiilor şi mai plătesc şi cotizaţia la sindicat. Niciunul nu este „lingător de clanţe”! Majoritatea sunt apreciaţi pentru calitatea actului educaţional pe care îl coordonează, pentru relaţiile lor cu elevii şi implicarea în viaţa comunităţii locale.
El lider maximo a recunoscut că a obţinut funcţia în urma unor alegeri la care a fost candidat unic, iar oamenii… s-au orientat. Întrebarea despre reacţia pe care a avut-o atunci când au fost tăiate salariile angajaţilor din sectorul public a rămas fără răspuns, dar avem convingerea că nu a ratat dansul pinguinului din piaţa Victoria.
Pe lângă aprecierile nefericite făcute la adresa celor cu salarii mici, a emis şi alte opinii originale legate de majorările salariale anunţate în sănătate şi în sistemul naţional de educaţie. Abordarea guvernului nu ar fi una adecvată şi ar fi doar „o împărţire a banilor”. Ar trebui să crească mai mult salariile mici şi mai puţin cele mari. Am dedus imediat că nu e vorba de educaţie, pentru că aici nu există salarii mari. Cel puţin în învăţământul preuniversitar. Totuşi, nu putem uita că în ultimii ani s-au operat mai multe majorări ale salariilor debutanţilor, în timp ce restul salariilor au rămas nemodificate. Salariul minim pe economie a ajuns la 1.050 de lei, iar salariul unui profesor debutant la 1.139 de lei!
Suntem încă în ţara în care salariul unor profesori cu gradul didactic II este mai mic decât cel al profesorilor debutanţi sau cu definitivatul. S-au mai acordat şi burse pentru medicii care participă la rezidenţiat, dar nu s-a mişcat nimic în salarizarea medicilor cu înaltă specializare!
Mergem spre salariul unic? Asta doreşte sindicatul? Dacă da, ar fi mai uşor să îşi asume public acest obiectiv. Sau avem de-a face cu o subtilă infiltrare pe scena politică, loc în care liderii de sindicat nu ar avea ce căuta. Teoretic cel puţin!
Personajul care a inspirat această analiză vorbea şi despre autostrăzi şi despre alte probleme din sarcina guvernului care nu au tangenţă cu activitatea sectoarelor economice pe care le reprezintă. Să fi fost o acţiune în sensul: Criticaţi, băieţi, orice, numai criticaţi?!
Cred că alegerile care bat la uşă vor aduce şi răspunsul la întrebarea dacă am asistat la o intervenţie neinspirată sau la derularea unei manevre politice bine pregătită.
Ioan ARDELEANU