Cele trei proiecte de plan-cadru pentru învățământul gimnazial elaborate de Institutul de Științe ale Educației, așa cum au fost lansate în dezbatere, par a fi înscrise într-un concurs de scenarii: unul va fi ales și acela va fi „montat”, de-acum peste două „stagiuni”, adică atunci când vor ajunge în clasa a V-a primii copii care au început școala cu clasa pregătitoare. Aspectul de competiție îl dau, deopotrivă, conceperea proiectelor și supunerea lor analizei în parte, pe linii paralele, într-o adevărată predestinare. Se și subliniază, ca metodă de lucru, că fiecare proiect este cercetat, dezbătut, iar toate sunt comparate între ele și la urmă va fi ales unul. Nici vorbă nu este de vreo interferare, de vreun rezultat al combinării, al unor preluări. În general, ceea ce se numește dezbaterea proiectelor de plan-cadru pentru gimnaziu a început, decurge și este făcut să se finalizeze sub semnul predestinării. În condițiile unui asemenea mod de abordare, demersul are aspectul învârtitului pe loc.
Omul rigid, produs al unui plan de învățământ rigid
Fiecare proiect de plan-cadru în discuție pornește de la câte o definire de ansamblu, enunțată de realizator și plasată în chip de „eti­chetă” numerotată: „Varianta 1 valorifică trun­chiul comun actual”; „Varianta 2, accentul pe științele naturii și pe tehnologii”; „Varianta 3 asi­gură valorificarea capacității integratoare a ariei Om și societate (cu o mai puternică valoare atitudinală și relațională)”. A întreba de ce unei anumite variante, și nu alteia îi este pus numărul de ordine 1 sau dacă Varianta 3 nu ar fi putut la fel de bine să se cheme Varianta 2 poate părea pretenție de om chițibușar; la fel, aspectul de însemnare ca de școlar grăbit să ia notițe al fiecărei definiri. Ce merită cu adevărat semnalare este nota de fatalitate sub care este așezată de la început fiecare variantă. Cum ar veni, un accent pus pe științele naturii și pe tehnologii exclude păstrarea a ceva din trunchiul comun actual, iar accentuarea valorii atitudinale nu are cum să meargă cu ceva care ține de științele naturii. În consecință, o schemă de plan rigidă, indiferent care ar fi aleasă, nu ar avea ca rezultat decât producerea unui om rigid; și acesta nu ar fi decât absolventul școlii căreia i se mai zice și de cultură generală. O asemenea denumire, impusă prin tradiție și necesitate, nu ar mai avea acoperire în profilul creat.
Disciplinele identitare sunt amputate
Foarte multe nemulțumiri, în perioada dezbaterii proiectelor de plan-cadru, suscită ponderea care se preconizează a fi alocată unor discipline. Lista este lungă și diversificată: limba și literatura română, istorie, limba latină, educație muzicală, educație plastică, matematică etc. De obicei, conform unui automatism acoperitor pen­tru lipsa de rezolvare, discuțiile privind numărul de ore la o disciplină sau alta sunt catalogate ca o luptă a profesorilor pentru mai mult loc în orar, de felul „fiecare pentru el, fiecare crede că lui i se cuvin mai multe ore”, cu alte cuvinte, fiecare caută să câștige spațiu în detrimentul altuia. Nemulțu­mirile actuale nu sunt nici pe departe de această natură și `n niciun caz nu arată a concurență. Sunt pur și simplu argumentări profesioniste ale reacțiilor față de diminuarea numă­rului de ore la discipline fundamentale nu în sens generic, aplicat potrivit automatismelor de cancelarie, ci funda­mentale pentru educarea în spiritul a ceea ce sun­tem ca popor, ca oameni cu loc și rost pe lume, dotați cu judecată și „mobilați” cu un fel respon­sabil de a vorbi, de a se mișca și de a relaționa. Sunt de acum notorii reacțiile susținute cu demonstrații pertinente față de diminuarea numărului de ore la istorie la clasele a V-a – a VIII-a (despre Istoria României în ordinea firească a școlii nu se mai vorbește demult) și față de eliminarea limbii latine de la singura clasă în care se învăța, a VIII-a. S-au pronunțat, își apără domeniile în continuare specialiști din învățământul preuniversitar și din cel superior, cercetători, la nivel organizațional-profe­sional și academic.
În același timp, cu partea de nocivitate a fiecă­reia asupra formării generațiilor care vin, se relevă micșorarea numă­rului de ore la limba și literatura română de la clasa a V-a, excluderea educației muzi­cale de la clasa a VIII-a, a educației plastice de la clasa a V-a. Drept contrapondere, diverse comen­tarii acuză prezența religiei ca disciplină de învățământ, această pre­zență fiind socotită nici mai mult, nici mai puțin decât dovadă că „în realitate, reforma nu se face, nu este dorită”.
Falsa problemă a numărului (prea) mare de ore
Propagandistic, în cazurile de diminuare a numărului de ore la diverse discipline, cei care decid astfel invocă „reforma”, chit că nu o percep decât în sensul dimensiunii fizice, concretizată prin tăieri. Numai că, potrivit proiectelor de plan-cadru în discuție, numărul total de ore, mult-invo­catul timp „cât stă elevul la școală”, nu ar urma să scadă față de volumul actual. În realitate, amputarea programului (în fond, a educării și for­mării la nivel de învățământ general și obligatoriu) se preconizează a se aplica în favoarea unor „disci­pli­ne”, practic, fără obiect sau, cel mult, cu „disci­pline” a căror prezență (existentă și până acum) nu are cum să fie decât implicită în parcurgerea disci­plinelor obișnuite, precum și în partea nonfor­mală și în partea informală a ceea ce presupune activitatea din școală și activitățile extracurriculare. Compact și obligatoriu este proiectat un pachet la scara întregului ciclu gimnazial de discipline socioumane în aceeași notă a datului: la clasa a V-a – educație pentru drepturile copilului, la clasa a VI-a – educație interculturală, la clasa a VII-a – educație pentru cetățenie democratică, la clasa a VIII-a – educație econo­mică. Cu o asemenea programare a unei serii de discipline numite acum socioumane, este pe cale să se legifereze întoar­cerea la studierea științelor numite cândva social-politice, impusă în anii ’80: pe atunci, prin hotă­râre de partid, „întregul nostru tineret” avea de parcurs de trei ori (la gimnaziu, liceu, facultate) un ciclu care cuprindea, pe clase, cunoștințe social-politice, filozofie, socialism științific, economie politică. Tot în zona revenirilor se înscrie și proiectata excludere a limbii latine. Aceasta s-a mai studiat la liceu (în anul I, cum se numea cândva clasa a IX-a), și nu la gimnaziu, însă când a început „industrializarea” liceelor și invadarea programelor cu discipline tehnologice, s-a făcut o protejare a limbii latine, în sensul că, dată afară de la liceu, a fost inclusă la clasa a VIII-a.
În sens larg, urmărind mai degrabă scopul în sine, sunt proiectate abordări numite interdisci­plinare prin simplul fapt că asociază discipline (fizică și chimie) sau că adaugă unor denumiri de discipline termeni impliciți, la modă, frecvent invocați ca necesitate (educație fizică, sport și sănătate). Viitoarele planuri-cadru, așa cum arată la ora dezbaterii, lasă greu să se vadă profilul viitorului cetățean la ale cărui educație și formare pentru viață sunt gândite să contribuie, dacă nu cumva intenția este de „modelare” a unui „produs” pe măsura diminuărilor și asocierilor care se pregătesc.
F. IONESCU