Însemnările de față ar fi putut purta și titlul „Cum se compromite un ministru”. Fiindcă se pare că, deși nimeni n-o spune direct, prin acest așa-zis nou proiect de lege cu privire la Educație Sorin Cîmpeanu s-a compromis. Nu știm cine l-a îndemnat, așa deodată, să scoată pe tapet ideea și proiectul unei noi legi a educației, deși, să recunoaștem, despre asta se vorbește cam de multișor… Mai precis, cam din momentul în care încă actuala Lege 1 a stârnit furtuna pe care a stârnit-o. N-a fost niciodată prea clar dacă Legea 1 a fost o lege proastă din start, argumentele aduse într-o „carte” de către sindicate erau tare subțiri, iar destule argumente se refereau la „neglijențe stilistice” sau scăpări privind „statutul personalului didactic”, ori stufoșenia pe alocuri a textului. Unele observații erau într-adevăr reale, inexplicabile și condamnabile deopotrivă. Dar dincolo de asta n-am auzit de-a lungul acestor ani argumente de fond care să „condamne” într-adevăr legea la un eșec răsunător. Sigur, a fost tam-tamul legat de clasa pregătitoare și care până la urmă s-a dovedit a fi în bună măsură o toxică gălăgie politicianistă, un studiu al ISE confirmând justețea deciziei… Nu voi relua aici noutățile aduse de Legea 1, care cel puțin într-o anumită privință respecta cerințele și coerența unei viziuni (propunând o arhitectură curriculară care începea cu structura învățământului preuniversitar și se termina cu trimiteri precise la raportul dintre opțional și obligatoriu în ceea ce privește planurile-cadru), și nu voi face acest lucru, fiindcă ar fi cu totul inutil acum, Legea 1 devenind, se pare, de aici înainte istorie. Dar câteva reacții privind noul Proiect (care pare a fi deocamdată ferit de a fi văzut de masa largă a profesorimii, căci el nu este încă postat pe site-ul Ministerului) m-au determinat să revin asupra temei.
Ultima reacție parcursă (vezi Tribuna din 28 iunie!) aparține domnului profesor universitar doctor Constantin Cucoș, de la Universitatea Al.I. Cuza, din Iași. Domnul profesor, ca și profesorul Sorin Cristea, de la Universitatea din București, este una dintre puținele personalități din domeniul Științelor Educației care au urmărit fenomenul reformei și care au ieșit uneori public pentru a exprima puncte de vedere. De astă dată, domnul profesor de la Iași se referă tocmai la Proiectul noii legi a educației. După ce expune avatarurile „căutării” proiec­tului, fără a fi sigur în final că „acesta este”, domnia sa trece la o analiză extrem de pertinentă și punctuală a textului. Iar ceea ce constată domnia sa cu privire la noul Proiect este alarmant și induce ideea unei impro­vizații de politică a educației ce pare pe alocuri chiar mai gravă decât tot ceea ce a acompaniat Legea 1. Dar să vedem ce observă domnul profesor. Mai întâi, că o nouă regle­mentare ar fi bine-venită, în condițiile în care Legea 1 a fost atât de „hăcuită” și „adusă la zi”, încât nu se mai recunoaște varianta inițială. Frumoasă obser­vație!… În subtext, domnul profesor nu dorește să polemizeze cu nimeni. Domnia sa constată doar. Mai departe, domnia sa formulează calitățile generale ale unei legi ideale: „un construct normativ coerent, corelat cu realitatea, compre­hensibil și ușor de aplicat”. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, Legea 1 nu a prea fost!… După care, evident, domnia sa citește „proiectul” și constată că textul Legii reiterează „într-un mod amalgamat și indistinct filozofii, proiecții și strategii trecute sau prezente”. Continuități și noutăți adică. Află domnul profesor din text că „misiunea asumată de lege este de formare prin educație a infrastructurii mentale a societății românești”. Domnul profesor este relativ tolerant cu această misie, care pentru mine e ușor comică, dacă nu halucinantă, după care, rând pe rând, observă: că se dorește revenirea clasei pregătitoare la grădiniță (ceea ce, evident, ar bulversa iar sistemul), că studiul Religiei este necorelat cu documente recente, că evaluările din vechea lege rămân, dar că ele au o caracteristică de trans­discipli­naritate și de integrare, în vreme ce pla­nurile-cadru noi se bazează în continuare pe prezența disciplinelor de studiu separate, iar corpul profesoral este total nepregătit pentru o asemenea abordare, inter- sau transdiciplinară; că se mențin din vechea lege normări interesante și necesare privind „învățământul profesional… învățământul special și special integrat”, programul „Școală după școală” sau reglementările privind raportul dintre predare-evaluare și orele la dispoziția cadrului didactic. Etc., etc.
Un loc special și final rezervă domnul profesor de la Iași, în analiza sa, formării profesorului – și aici nu voi comenta ce e continuitate și ce e nou –, ca apoi domnul profesor Constantin Cucoș să conchidă: „Actualul proiect nu este suficient de integrativ și congruent și vine cu numeroase „umbre” și ambiguități care adâncesc improba­bilitatea și voluntarismul decizional”. El poate fi „un reflex ale unei epoci «copy-paste» de care nu mai scăpăm”. Soluția ar fi – sugerează domnia sa – ca, în sfârșit, să se încerce realizarea unui nou „construct legislativ” prin confruntarea acestuia cu reprezentanții profesorimii din sistem și, se subînțelege, în egală măsură, cu oamenii care au cu adevărat ceva de spus în domeniul educației (oameni cu nume și oameni cu re-nume!).
Dar dacă lucrurile stau într-adevăr așa, și toate aceste observații sunt corecte, atunci stai și te întrebi ce a fost în mintea celor care, într-un soi de dispreț fără precedent, lansează după experiența ultimilor ani, și după îndârjirea cu care au criticat Legea 1, un asemenea „proiect”. Cine sunt autorii acestui proiect?!… Ei trebuie să iasă în față și să-și susțină ideile și în egală măsură… voluntarismele. Fiindcă mi se pare inadmisibil să nu fii în stare să propui societăți și școlii românește un draft de proiect inițial mai bun decât vechea lege… Dar, așa cum stau lucrurile, mă tem că acest așa-zis nou Proiect nu este altceva, vorba domnului profesor de la Iași, decât „praf în ochi și discuții de dragul discuțiilor”, ceea ce ar trebui să ne revolte. Fiindcă, dacă într-adevăr Legea 1 a cunoscut parcursul pe care l-a cunoscut, și pe care nu-l mai reiau, dacă într-adevăr Legea 1 a fost pentru unii „activiști” și „politruci” cea mai proastă lege din istoria școlii românești, iată că acești domni și doamne vor, se pare, să realizeze ei, pe un traseu al amatoris­mului și improvizației, cel mai prost Proiect de lege a educației.
Oamenii aceștia ar trebui să stea în banca lor, cel puțin pentru o vreme, iar ministrul Sorin Cîmpeanu să se oprească pentru un timp din aventura către care este împins și să încerce, cu adevărat, să real­i­zeze o lege durabilă, la care să angajeze minți luminate ale domeniului. Chiar cu riscul ca această lege să nu fie realizată în timpul mandatului său. Proiectul trebuie scos urgent de sub incidența Politicului. Iar cel mai bun lucru cu putință în momentul de față ar fi retragerea lui, în așteptarea unui Proiect cu adevărat viabil.
Adrian COSTACHE